China, o “tara doua sisteme”

In exclusivitate pentru “Ziarul de Mures” Excelenta Sa, dl. Romulus Ioan Budura, reputat sinolog, diplomat de cariera si fost ambasador al Romaniei in China a acceptat sa acorde un interviu colaboratorului nostru Nicolae Balint, interviu din care in acest numar – din ratiuni de spatiu – vom publica doar o prima parte.

Rep.: Cu o suprafata de aproximativ 9.600.000 km2 si cu o populatie care se apropie de un miliard si jumatate, China – o tara în care convietuiesc impreuna cu nationalitatea majoritara han (95%) alte 55 de nationalitati minoritare – reprezinta pentru o buna parte dintre noi, europenii, dar nu numai pentru noi, înca o mare necunoscuta. Faptul ca aveti o mare afinitate pentru China e de acum binecunoscut. E si firesc sa fie asa. Ati avut privilegiul sa va petreceti 18 ani din viata în aceasta tara: ati studiat la Universitatea din Beijing, ati fost ambasador în China si nu în ultimul rând sunteti un reputat sinolog. Cum ati defini succint “specificul chinez”?

Romulus Ioan Budura: Întrebarea reclama, dupa cum banuiti si dumneavoastra, un raspuns deopotriva elaborat si complex. Specificitatea chineza este proprie neamurilor care alcatuiesc natiunea huaxia apelata de noi drept chineza, este proprie istoriei acestei natiuni care dupa mii de ani de existenta glorioasa este astazi poate singura comunitate coborând din antichitate careia i se deschid perspectivele unei noi înfloriri definitorii pentru civilizatia umanitatii, este proprie modelului de dezvoltare economica caruia i-a fost straina ,,cucerirea si pervertirea naturii”. Este insa proprie si unui sumum de doctrine filosofice care nu si-au propus sa rationalizeze raporturile oamenilor cu divinitatea, ci adecvarea acestora la legile cosmice si pravilele naturii, precum si la normele comportamentale de eticheta dictate de bunul simt, este proprie gândirii politice care profeseaza guvernarea de catre cei instruiti si competenti, conditionati riguros de moralitate si eticheta, este proprie atitudinii de respect fata de alte neamuri si valorile lor. Pâna si socialismul practicat astazi în China este caracterizat în documentele oficiale ca ,,având specific chinez”. Specificitatea chineza nu este doar ceva distinct de ceea ce este european, de pilda, deoarece observam cum chinezii asimileaza cu evident succes valori si practici specific europene, ci mai degraba ceea ce noi europenii nu putem sa asimilam cu usurinta din lumea chineza. Asa ca înclin sa cred ca specificitatea chineza consta înainte de toate în profilul spiritual al comunitatii chineze, inclusiv a nativilor chinezi statorniciti mai peste tot în lume. Pentru un chinez, de pilda, un om desavârsit trebuie sa fie deopotriva un dregator competent, un poet talentat, un caligraf maiestru si un luptator iscusit. Carturarul a fost întotdeauna la mare cinste în societatea chineza. Prin traditie, în societatea chineza datoria prevaleaza în fata iubirii, onoarea – în fata suferintei, comunitatea – în fata individului, învataturile stramosesti – în fata improvizatiilor conjuncturale.

Rep.: În anul 1956 s-a înfiintat o sectie de limba româna la Universitatea din Beijing, iar în acelasi an pe cale de reciprocitate o sectie de limba chineza la Universitatea din Bucuresti. Cum ati ajuns sa studiati în China, aveati o asemenea dorinta sau pur si simplu a fost doar un joc al hazardului? Evident ca aceste studii aveau sa joace ulterior un rol important în numirea dv. ca ambasador al României în China, dar aceste studii aveau sa joace un rol important si în viata dv. personala. Acolo v-ati cunoscut sotia, acolo v-ati casatorit, acolo vi s-au nascut cei doi copii…

Romulus I. Budura: La aceasta întrebare s-ar cuveni sa raspund ca, într-adevar, a fost un joc al hazardului. Dar acest joc ar fi fost de neconceput daca premierul Zhou Enlai nu ar fi propus în vara anului 1950, guvernului român realizarea unui schimb de studenti care, cândva, sa faciliteze dialogul dintre cele doua state, ca si – în general – schimburile diverse dintre România si China si daca Gheorghe Gheorghiu-Dej nu ar fi îmbratisat personal aceasta propunere. Studiile în China aveau sa joace, într-adevar, un rol important în cariera mea, ca si în viata mea personala. Important, dar nu determinant. De ce fac aceasta precizare? În 1959, dupa întoarcerea în Centrala de la Beijing, Ministerul Afacerilor Externe se pregatea sa ma trimita la post la Tokyo unde urma sa se deschida Ambasada României. Or, tocmai atunci, în anii 1960-1961, conducerea României a simtit nevoia intensificarii dialogului cu conducerea Chinei si, ca urmare a cererii insistente a ambasadorului român de la Beijing am fost trimis din nou la post în capitala Republicii Populare Chineze. Ulterior, data fiind evolutia relatiilor româno-chineze în contextul raporturilor internationale de atunci, am fost atasat de-a lungul a peste un deceniu procesului diplomatic care nu a construit doar relatii speciale între România si China, ci a si favorizat afirmarea de catre România a unei politici independente ale carei efecte pozitive au fost resimtite în acele vremuri de cetatenii României. În acest caz, si în altele desigur, studiile au fost determinante. Dar nu este mai putin adevarat ca de-a lungul a peste 15 ani studiile nu au avut relevanta pentru cariera mea si daca nu ar fi intervenit evenimentele din decembrie 1989 nu ar fi avut nici ulterior. Iar dupa evenimentele din decembrie 1989, eu am fost acela care am optat pentru revenirea la cariera diplomatica, renuntând la cea politica. În aceasta decizie, asa cum sugerati si dumneavoastra, împletirea momentelor cruciale ale vietii mele cu experienta din China a avut un rol determinant. As nesocoti totusi un adevar capital, daca nu as recunoaste ca m-a preocupat foarte serios adaptarea relatiilor româno-chineze la noile conditii istorice, prevenirea vreunei rupturi în evolutia excelenta a raporturilor de prietenie si colaborare dintre România si China.

Rep.: Anul 1978 a reprezentat pentru China un an de referinta în evolutia ei politica si economica. Dupa ani buni de convulsii interne si dupa ce a trecut prin “revolutia culturala” China a adoptat o politica de reforme si de deschidere spre Occident. Serviciile publice au fost oferite spre privatizare, comertul exterior a devenit o prioritate de prim rang al politicii chineze, imensul potential turistic a început sa fie valorificat la alte dimensiuni. Si toate acestea în cadrul unui experiment economic unic pe care chinezii l-au denumit succint “o tara, doua sisteme”. Care considerati ca a fost motivatia adoptarii unei asemenea atitudini din partea conducerii chineze?

Romulus I. Budura: Întrebarea este foarte bine formulata, ea aducând în atentie componentele raspunsului meu. Ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1978, când sedinta plenara a CC al PCC la recomandarea veteranului revolutiei chineze Deng Xiaoping a adoptat ,,politica de reformare si deschidere spre exterior” este fara îndoiala consecinta învatamintelor sintetizate din ceea ce dumneavoastra numiti convulsii interne, nominalizând si ,,revolutia culturala”. Înainte însa de a explica aceasta politica, tin sa precizez ca ea este totusi altceva decât politica ,,o tara doua sisteme”. Politica ,,o tara doua sisteme” reprezinta o solutie ingenioasa pentru rezolvarea cu succes a problemelor dificile si deranjante ca cele ale revenirii la patria mama a Honggong-lui, restabilirii administratiei chineze în Macao sau reunificarii pasnice a Taiwan-ului. Primele doua probleme au si fost rezolvate, guvernul chinez obligându-se sa respecte de-a lungul urmatoarei jumatati de secol realitatile din cele doua teritorii aflate sub jurisdictie straina. De altfel aceste teritorii poarta si denumirea de ,,regiuni administrative speciale”. ,,Politica de reformare si deschidere spre exterior” este sinonima cu un nou model de dezvoltare economica-sociala. Acest model nu mai este nici cel sovietic, nici cel al tarilor de democratie populara si nici al Chinei dinainte de acel moment. Este o constructie sui generis, desavârsita prin îndelungi reflectii, la cristalizarea carora au contribuit si întreprinzatorii chinezi de succes de peste hotarele Chinei. Modelul, vorba lui Deng Xiaoping, “trebuia sa prinda soareci”, respectiv sa fie eficient, adica sa asigure dezvoltarea rapida si multilaterala a societatii chineze, sa creeze prosperitate si sa permita oamenilor sa se îmbogateasca pe masura capacitatilor si stradaniilor lor. Socialismul saraciei a fost totalmente dezavuat. Aici se impune a face o alta precizare. Privatizarea chiar si a serviciilor publice – în formularea dumneavoastra – nu a fost o prioritate a noii politici. Întreprinderile private produc astazi cca 60% din produsul intern brut, dar ele nu au aparut drept consecinta a privatizarii, ci a initiativelor numeroase si perseverente ale autohtonilor, ale nativilor chinezi de peste granita si ale investitorilor straini (numai în anul trecut acestia au învestit peste 60 miliarde de dolari în economia chineza).

Rep.: Consider ca pentru conducerea chineza a fost o provocare ideologica sa accepte idei care tin de specificul economiei de piata capitaliste, o piata concurentiala, ori aceste idei trebuiau sa “coabiteze” într-un sistem cât de cât închegat cu idei care tin de economia centralizata, specifice doctrinei comuniste.

Romulus Ioan Budura: Initiativei private i s-a deschis câmp liber prin masuri ca declararea a 14 orase de pe coasta estica drept porturi deschise cometului, demarcarea de zone economice speciale sau zone de promovare a stiintei si tehnologiei – zone în care statul pune la dispozitia întreprinzatorilor toate componentele unei infrastructuri moderne, concesionarea pe termen limitat (50-90 de ani). Întrebarea dumneavoastra ridica un aspect interesant al construirii noului model al ,,economiei socialiste de piata”, în sensul ca nu ar fi fost usor pentru conducerea chineza sa accepte elemente ale ,,economiei capitaliste” sau de piata cum spun chinezii. Or, Deng Xiaoping a spulberat toate prejudecatile si scrupulele atunci când referindu-se la economie a spus: ,,nu are importanta culoarea pisicii, important este ca ea sa prinda soareci”. Totusi, din punct de vedere teoretic, ideologii chinezi au rezolvat convingator problema. Pornind de la asertiunea ca socialismul, prima faza a comunismului, cunoaste trei etape: cea inferioara, cea de mijloc si cea superioara, acestia au precizat ca în prezent China se afla în etapa inferioara a socialismului, etapa în care principala misiune este sa dezvolte fortele de productie, respectiv capitalismul, pentru a aduce societatea chineza la standardele de dezvoltare economico-sociale pe care le reclama revolutia socialista. Asa cum ,,generosii” nostri au trecut din Partidul Social-Democrat în Partidul Liberal pentru a promova dezvoltarea capitalismului la standardele reclamate de doctrina, asa se explica acum si doctrinarii chinezi. În planul practicii politice, Deng Xiaoping a insistat ca reforma sa promoveze eficienta, doar patru lucuri ramânând însa intangibile: orientarea construirii socialismului, conducerea de catre Partid, dictatura democratiei-populare si învatatura marxist-leninista si ideile lui Mao Zedong. Jiang Zemin, în calitate de presedinte al CC al PCC si al RPC, a precizat ulterior ca Partidul Comunist Chinez reprezinta fortele de productie cele mai înaintate, reprezinta categoriile sociale asociate cu cele mai înaintate mijloace de productie, reprezinta interesele fundamentale ale poporului chinez. Iar mai apoi, Hu Jintao, în aceleasi calitati, a lansat orientarea politica potrivit careia Partidul are ca obiective: dezvoltarea stiintifica a complexului social al Chinei si structurarea unei societati armonioase pe întregul teritoriu al Chinei. Aceste jaloane ideologice sunt pe cât de suficiente si agreabile, pe atât de eficiente si însufletitoare. Este adevarat, ca multe întreprinderi de stat au fost închise, reprofilate sau comasate, însa ele continua sa detina proprietatea asupra principalelor ramuri economice, de care depind atributele fundamentale ale statului si buna starea populatiei. Statul intervine rar, dar prompt în corectarea eventualelor aberatii în functionarea economiei de piata, mai ales atunci când acestea afecteaza traiul populatiei. Este de retinut faptul ca din totalul celor scosi din categoriile celor saraci de pe toate meridianele globului, peste 75% traiesc în China.

4 Nascut: la 8 noiembrie 1931, în comuna Ortiteag, judetul Bihor. Este casatorit, are doi copii.

4 Studii: A frecventat scolile primare din Oradea si Caransebes (1938-1942); a frecventat liceele Traian Doda din Caransebes si Aurel Vlaicu din Bucuresti, obtinând diploma de bacalaureat (1942-1950); a frecventat, ca student bursier al statului român, cursurile Universitatii Qinghua si Universitatii Beijing din capitala Republicii Populare Chineze, obtinând diploma de licenta a Facultatii de Limba si Literatura Chineza (1950-1956); a urmat cursul de perfectionare organizat de Ministerul Afacerilor Externe (1959-1960); a urmat cursuri de specializare si perfectionare post-universitare vizând ridicarea calificarii diplomatice (1974) si jurnalistice (1985).

4 Cunoaste limbile straine: chineza, engleza, rusa, franceza.

4 Activitate diplomatica: Angajat în Ministerul Afacerilor Externe în 1954, a functionat de-a lungul anilor ca referent si atasat la Ambasada României la Beijing (1954-1959); atasat si secretar III în Centrala M.A.E. (1959-1961); secretar III si secretar II la Ambasada României la Beijing; secretar II, secretar I si, totodata, director adjunct în Centrala M.A.E. (1964-1968); consul general al României la Sydney, Australia (1969-1972); consilier în Centrala M.A.E. (1972-1979); ministru-consilier la Ambasada României la Beijing (1979-1981); ambasador al României la Beijing (1990-1995). A servit drept interpret de limba chineza conducatorilor români, la numeroasele întâlniri bilaterale si reuniuni internationale (1954-1974). Gradele diplomatice le-a obtinut prin examene si concursuri. Pentru activitatea diplomatica a fost decorat cu Ordinul Muncii. S-a remarcat ca expert în problematica Extremului Orient, în evolutia Republicii Populare Chineze, a realitatilor interne ca si a politicii externe ale acesteia, precum si a relatiilor româno-chineze. În anii ’50, a contribuit la promovarea schimburilor culturale româno-chineze, mai cu seama la promovarea literaturii si dramaturgiei române în China. În anii ’60 a contribuit substantial la informarea conducerii României despre evolutiile relatiilor Chinei cu Uniunea Sovietica si tarile de democratie populara, oferind temeiuri pentru cristalizarea pozitiilor României. Ca primul reprezentant diplomatic român rezident în Australia a contribuit la acreditarea în societatea australiana a imaginii unei Românii independente, dispuse sa întretina relatii cu toate statele lumii, a unei alte imagini decât cea promovata de propaganda specifica razboiului rece. În calitate de consul-general a stabilit relatii amicale cu comunitatile românesti din Sydney si Melbourne, motivându-le organizarea, stabilirea de contacte cu autoritatile române, înfiintarea bisericii ortodoxe române si interesul pentru studii în România. La Sydney a servit si drept unul dintre intermediarii dialogului care viza normalizarea relatiilor sino-americane. Acreditat la Beijing ca ambasador, s-a preocupat de evitarea unei fracturi în relatiile bilaterale, a militat pentru mentinerea în vigoare a tuturor componentelor de perspectivea ale relatiilor de prietenie si colaborare româno-chineze, începând cu contactele la nivel înalt si implicând echilibrarea comertului si cooperarii economice.

4 Activitate journalistica: Transferat prin ,,rotire” la Redactia Publicatiilor pentru Strainatate România, a functionat ca sef de sectie (1981-1989). În 1988, a reprezentat ziaristii români la simpozionul international de la Ulan Bator privind construirea unui sistem de securitate colectiva în Asia. A publicat studii si articole în reviste si ziare.

4 Activitate de stat: Imediat dup? 22 decembrie 1989, a functionat drept consilier politic al presedintelui Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale, sef al statului român; a coordonat operatiunea de constituire în formatiune politica a Frontului Salvarii Nationale (1990).

4 Activitate academica si publicistica: A predat lectii la cursurile post-universitare pentru diplomati (1974); a participat, inclusiv cu o comunicare de deschidere, la Conferinta Internationala de la Beijing privind ,,Relatiile tarilor est-europene cu China în anii 60-80 ai secolului XX”, organizata de CWIP (2003); a luat parte la Congresul Mondial al Limbii si Civilizatiei Chineze, ce a avut loc la Beijing în iulie 2005. A tradus în limba româna, împreuna cu Serban Stati, cartea ,,Lumea Chineza” de Jacques Gernet, ce a fost publicata de Editura Meridiane (1985). A coordonat editarea corpusului de documente ,,Relatiile Româno-Chineze 1880-1974. Documente”, lucrare lansata la Academia Româna, în prezenta presedintelui României (2005). A predat, ca profesor invitat, împreuna cu doamna prof. dr. Anna Eva Budura, la Universitatea Ovidius din Constanta un curs ,,Spiritualitate si diplomatie în spatiul euro-asiatic”, curs integrat în activitatea Institutului de Studii Euro-Asiatice.

(continuare in numarul viitor)

A consemnat Nicolae BALINT