Cum se mai schimba jurisprudenta la romani

Ca le place sau nu, multi liberali, pedisti sau udemeristi trebuie sa îi ramâna recunoscatori “facatorului de lege” de la Cornu. Asa haituit si demonizat cum e, “arogant” si dezagreabil, mereu cu ghiozdanul doldora de teme pentru acasa – cu stresante termene de predare la DNA sau la Parchetul General, îndepartat definitiv de la pupitrul aranjamentelor politice majore, Adrian Nastase lasa, în continu-are, chiar daca nu mai este nici macar în preajma puterii reale, dâre mai vizi-bile decât ale multor anonimi din actualul Parlament. Cel putin ei, fosti, actuali sau potentiali ministri, din actuala putere sau din opozitie, ar trebui sa dea ipocrizia la o parte si sa nu se mai alature înca o data corului de bo-citoare din presa carpatina. Ce a dobândit Bombonel pentru sine le este favorabil si lor. Nu este o tragedie recenta decizie a Curtii Constitutionale, “definitiva si obligatorie”, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a articolului 24, aliniatele 2 si 3 din Legea 115/1999 privind raspunderea ministeriala, ridicata de inculpatul Nastase Adrian în “Dosarul Zambaccian”. Conform acesteia, dosarele de urmarire penala ce vor fi instrumentate fostilor ministri vor necesita acordul Camerei Deputatilor, al Senatului sau al Presedintelui României, la fel ca si în procedura aplicata ministrilor în functie. În fond, articolul 109 din Constitutie, care sti-puleaza ca “Numai Camera Depu-tatilor, Senatul si presedintele României au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savâsite în exercitiul functiei lor”, era foarte clar, dar a fost minimalizat atunci când actuala pu-tere a modificat Legea raspunderii ministeriale. Astfel, articolul 24, introdus prin Legea nr. 90/2005, contine prevederi ce contravin Constitutiei, dar si Conventiei Europene a Drepturilor Omului: “Urmarirea penala si judecarea fostilor membri ai Guvernului pentru infractiunile savârsite în exercitiul functiei lor se efectueaza potrivit normelor de procedura penala de drept comun”! Mai mult, la aliniatul 3 al aceluiasi articol, se precizeaza ca “prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplica fostilor membri ai Guvernului în nicio situatie”. Nedumerirea muritorilor de rând e alta: de ce nu a fost observata si invocata aceasta flagranta neconcordonanta între legea ordinara si Constitutie înainte de promulgarea modificarii aduse de legiuitor Legii nr. 115/1999? Curtea Constitutionala s-ar fi pronuntat la fel ca acum. Atunci, însa, au închis ochii atât reprezentantii puterii, cât si ai opozi-tiei. Primii erau satisfacuti pentru ca au reusit sa “treaca” o lege prin care-si asigurau suficiente “jucarioare” judiciare pentru deranjul adversarilor. Ceilalti, mult mai versati, s-au bucurat în tacere, anticipând zecile de dosare penale ce vor fi date peste cap la momentul oportun, zadarnicind un volum imens de munca al procuro-rilor. Lui Nastase, principalul vizat, i s-a acordat “privilegiul” de a trage frâna când va considera potrivit. Prin bresa creata de el vor câstiga timp si alti fosti ministri.

Mai grav este altceva. Se întâmpla în continuare, chiar si acum, în 2007, ceea ce se pare ca a devenit o proasta traditie a justitiei postdecembriste: “tonul” schimbarii practicii judiciare este dat numai de justitiabilii care pot face valuri în jurul cazului lor. Problema nu i-a interesat pâna sa o patesca ei, nemijlocit. Pe de alta parte, Curtea Constitutionala sau Înalta Curte de Casatie si Justitie nu apleaca urechea la alte cereri “din popor”. Rutina e regina. Sunt sensibile doar când nu au încotro. Asa, în fuga, sa amintesc cazurile cele mai celebre: un om din presa, “învinuitul” Sorin Rosca Stanescu a provocat întreruperea “obiceiului” ridicarii pasapoartelor celor învinuiti; cazul unui judecator arestat în mod abuziv de procurori, Andreea Ciuca, a determinat, abia în 2003, alinierea României la legislatia europeana, rati-ficata de noi înca din anul 1994!, care dadea acesta masura extrema în competenta exclusiva a judecatorului; cazul magnatului Dinu Patriciu a facut oarece ordine în materia interceptarilor telefonice abia când si-a pus imperiul economic în transee; acum, politicianul Nastase, iata ce a reusit!

Sansa “integrarii” practicii judiciare românesti cu cea europeana va fi cât de curând sustinuta de “pledoariile” pro domo ale unui Voiculescu, Seres sau Nagy, care – din fericire pentru biata tarisoara – sunt pe teava justitiei.