TREPTELE RAIULUI (3)

Primele sfaturi ale mântuirii sunt cele zece legi sinaite date lumii prin Moise, repetate de profeti si întregite cu porunca a unsprezecea, a iubirii, de catre Iisus Hristos. Decalogul a fost si este semnul apropierii lui Dumnezeu de om si calea omului de a ajunge la Dumnezeu. Iata de ce se cuvine ca poruncile sa ne fie bine cunoscute în cuvânt si în fapta. Sa ne reamintim asadar,…

Treptele decalogului:

1. Domnul Dumnezeu este unul singur, cel care a scos poporul israelit din “tara Egiptului, din casa robiei”. El ne fereste de ispite si ne ajuta sa iesim din robia pacatelor. Sa nu avem alti dumnezei în afara Lui. (Budha, Zoorastru, Allah, spiritul absolut – Satana, Shiva, etc.)

2. Sa nu avem chipurile cioplite ale idolilor (ca acelea importate de turistii actuali din Egipt (faraoni, sfincsi, piramide, amulete, bijuterii si podoabe cu hieroglife idolatre), zeitati precolumbiene din America de Sud, maiase, mohicane, aztece si incase (sarpele cu pene Quetzalcoatl), din Asia (sarpele dragon) sau zeitatile distrugerii Shiva si Shakti, din India. Influenta curiozitatilor exotice asupra spiritului uman slab educat a avut întotdeauna urmari nefaste. Exotismul asa-ziselor culturi primitive se propaga astazi cu un vast efect malefic sub semnul snobismului doctei inculturii actuale. Sa nu ne închinam idolilor, nici sa le slujim, pentru ca Dumnezeul nostru nu admite nici un fel de mamona, ci Îsi revendica în exclusivitate iubirea si fidelitatea celor cu care a încheiat legamântul prin Moise; în caz de întoarcere spre alti “dumnezei” îi corecteaza pe cei infideli prin actiunile pedagogiei sale divine aplicate prin supusi credinciosi asa cum a fost Sfântul Prooroc Ilie la Carmel cu slujitorii lui Baal, amintit în articolul din ziarul Zi de Zi.

3. Este un mare pacat a “lua numele Domnului în desert”, a-l batjocori, a-l lua în derâdere. Aceasta blasfemie este foarte grava, “ca nu va lasa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în desert numele Lui”.

4. Ziua odihnei, ziua a saptea a saptamânii trebuie tinuta cu sfintenie, pentru ca “sase zile lucreaza omul pentru a face toate treburile sale, dar a saptea este ziua de odihna a Domnului” când fiecare crestin se cuvine a merge la Biserica si a participa cu sufletul curat la savârsirea Sfintei Liturghii.

5. Copiii trebuie sa-si cinsteasca parintii pentru a trai multi ani în pace, liniste si abundenta, pe pamântul daruit de Domnul.

6. Sa nu ucidem, dar nici sa facem vreun rau nimanui, pentru ca linistea si bucuria celuilalt sa fie si bucuria noastra.

Sa nu ne ucidem pruncii în pântecele maicii, durerile ulterioare ale parintilor si medicilor ucigasi sunt cumplite, iar regretele înfioratoare.

7. Sa nu desfrânam nici cu trupul, nici cu mintea, nici cu lacomia mâncarii în abuz, nici a betiei, nici a trândaviei care este lacomia somnului.

8. Sa nu furam, pentru ca orice furt nu este altceva decât ca ne furam singuri caciula; mai devreme sau mai târziu vom plati pentru hotie, pentru datoria neplatita, pentru înselaciune. Toate se platesc, chiar daca vor fi cu alte monede. Câstigul nemuncit se pierde printre degete.

9. Marturia mincinoasa împotriva aproapelui este furtul dreptatii aceluia prin înselaciune.

10. Sa nu râvnim la femeia aproapelui. Aceasta este desfrânare cu gândul sau adulter. Nici la casa aproapelui sa nu râvnim, nici la tarina lui, pentru ca furam în gând si apoi cu fapta. Ori ce pacat mai întâi se planuieste în gând, apoi se comite.

Acestea au fost primele legi morale si religioase date de Dumnezeu lui Moise pe doua table de piatra, în muntele Sinai, dupa iesirea evreilor din Egipt, unde au fost robi peste patru sute de ani. În Deuteronom, ultima scriere a Pentateuhului, treptele decalogului sunt reluate si întarite de Moise. De ce a fost necesara aceasta repetare? Experienta a aratat ca uitarea este o neplacuta dar constanta slabiciune umana din pricina careia s-au petrecut multe necazuri. Din aceasta ratiune sunt scrise si rândurile acestea, în conditiile actuale când apar multe si adesea aberante interpretari ale Cuvântului Lui Dumnezeu revelat alesilor Sai, dintre care Moise a fost unul dintre cei mai importanti. Prin el s-au dat omenirii cele dintâi reguli de gândire si vietuire, conditiile esentiale pentru o existenta deplina si în armonie cu planul de mântuire al Creatorului. Este firesc ca demersul de a readuce în atentia oamenilor doritori sa porneasca la drumul întoarcerii în Eden, treptele ce trebuie urcate consecvent si curat, sa se sprijine pe perceptia actuala a omenirii a relatiei cu Iisus Hristos Mântuitorul.

Omul dizolvat în cotidian

Omul actual se dizolva în multitudinea zilnica a unor actiuni care, cel mai adesea, se dovedesc a fi inutile si chiar daunatoare. În astfel de circumstante timpul se iroseste ireversibil într-o pierdere ce devine totodata si o paguboasa falsa ratiune, aceea a “justificarii” neputintei de a cerceta Biserica si cartile ei sfinte, din lipsa de timp. Aceasta dureroasa stare de fapt se încearca a fi corectata în rândurile acestea. Pentru a ne recupera identitatea edenica nu avem alta cale decât aceea deschisa de Creator si pastrata nealterat în sfintele scripturi, în scrierile Sfintelor Sinoade si a sfintilor parinti ai Bisericii Apostolice. In introducerea la traducerea Bibliei a ÎPS Bartolomeu, primele cinci carti scrise de Moise – Pentateuhul – reprezinta “istoria întemeierii neamului omenesc. Cuprinsul lui principal este Legea data de Dumnezeu”, adica Decalogul descris mai sus, cu regulile de aur ale omenirii ce nu sunt expuse sistematic, nici asezate în paragrafe ca un cod de legi, ci desfasurate istoric pe masura distantarii de robia egipteana si apropierii de tara fagaduintei. Creatorul îsi exprima si grija de Proniator, de sustinator al creatiei, prin instituirea rânduielilor religioase si morale, stabilite la începutul Exodului, în prima carte a Pentateuhului (Iesirea 20, 2-17), dar pe care le repeta si le întareste în ultima carte (Deuteronomul 5, 6-21), înainte ca poporul condus de Moise sa fi ajuns la tinta finala, tara Canaanului. De ce au fost repetate cele zece porunci? Tocmai din pricina neatentiei umane, a uitarii si abaterii spre cele efemere si lipsite de importanta, a acelei dizolvari umane în cotidian, ce trebuia ajutata.

Dialogul Creatorului cu omul în mers spre tara fagaduintei

Moise, profetul prin glasul caruia vorbea Dumnezeu, confirma cu vigoare rostirea si îndemnul Domnului: “Cuvintele acestea le-a grait Domnul catre toata adunarea voastra, în munte, din mijlocul focului – si muntele ardea în para de foc – si ati zis: Iata Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a aratat slava Sa, iar noi I-am auzit glasul Sau din mijlocul focului; azi am vazut cum va grai Dumnezeu catre om si acesta va ramâne viu”. Poporul, înfricosat de impresionanta vedere a puterii dumnezeiesti i-a vorbit profetului: “Acum, însa, noi nu vrem sa murim; ca focul acesta mare ne va mistui; de vom mai auzi glasul Domnului, Dumnezeului nostru, vom muri. Caci este oare vreun om care sa auda glasul Dumnezeului Celui viu graind, cum am auzit noi si sa ramâna viu?”

Frica de Dumnezeu

În acest citat biblic se confirma ca la un anume nivel de întelegere umana se aplica adevarul potrivit caruia frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii. Si întelepciunea incipienta a acelor oameni se exprima în cuvintele lor catre Moise: “Apropie-te dar tu si asculta câte-ti va spune tie Domnul, Dumnezeul nostru, si apoi tu ne vei spune noua toate câte ti-a grait Domnul, Dumnezeul nostru, si noi le vom asculta si le vom împlini” La aceste cuvinte întelepte de supunere în fata atotputerniciei divine replica Domnului este binevoitoare si încurajatoare, dar are în ea si o urma de îndoiala ce se va confirma în timp: “Auzit-am glasul cuvintelor acestui popor, pe care le-au grait catre tine; tot ce-au grait este bine. Numai de-ar avea într’însii aceeasi inima sa se teama de mine si’n toata vremea sa-Mi pazeasca poruncile, ca sa le fie bine, si lor, si fiilor lor în veac” (Dt 5, 23-29)

Oare exista în noi aceeasi inima?…

Saptamâna viitoare vom încerca un raspuns…

Alexandru Mihail Nita