Iubire peninsulara
Poate va întrebati la ce ma refer când spun iubire peninsulara. Ei bine, Peninsula este locul tuturor posibilitatilor. Iubire fata de un pahar de bere, iubire fata de fata cu care te-ai întalnit aseara, iubire fata de macaraua care te ajuta sa îti pierzi mintile pentru câteva momente sau altfel spus bungee jumping, iubirea pentru muzica buna si sa nu omitem iubirea prin corturi. Ca sa vedeti ca e un sâmbure de adevar în ceea ce spun, la concertul Cargo de vineri seara doi tineri au petrecut mai bine de o jumatate de ora uniti într-un sarut pasional. Ma întreb, oare ce au facut dupa? La urma urmei seara e cam frigut asa ca o mica încalzire centrala prin cort nu strica la nimeni. Daca am avut parte de ceva în aceste zile mai mult decât orice a fost caldura. Dar si canicula asta mi-a dat mie un subiect de discutie cu diferite grupuri care dintr-o vorba în alta au ajuns la concluzia ca pentru a te racori complet cel mai bine e sa te arunci cu cartul taman în Mures. Ventilatie 100% frate! Tot o iubire e si asta. Cum sa o numim? Iubire pentru senzatii tari cu efect garantat. Paul, un tanar venit la Peninsula tocmai din Oradea a descris festivalul ca fiind locul prieteniilor între români si maghiari. De aceeasi parere a fost si solistul trupei Ouimby, Kiss Tibov, care într-un autograf acordat cititorilor Zi de zi, a schitat un cuplu, fata românca si baiatul ungur, amândoi goi pusca si plimbându-se de mâna pe aleea Peninsulei. Datul cu presupusul cu privire la ce înseamna de fapt iubirea peninsulara îmi aduce aminte si de Emoke, o tânara fata care a spus ceva de genul “distractia e cam scumpa la Peninsula”. Pai na, acum si iubirea pentru distractie costa, ca doar nimic nu e gratis. Nu e usor sa fi tânar! Chiar si asa în cinci zile s-au perindat pe cele patru scene mai multi artisti decât a vazut Târgu-Muresul vreodata, în afara festivalului Peninsula. Doar cititorii au putut observa ca în toate interviurile cu artisti consacrati ai muzicii autohtone si straine a aparut o întrebare. Am adresat-o de atâtea ori încât o visam si noaptea. Mai apreciaza tinerii muzica de calitate? Cu alte cuvinte, am facut un sondaj de opinie în rândul formatiilor pe care le iubiti. Ei bine, mai pe fata mai pe ocolite raspunsul a fost acelasi. DA. Iubiti muzica buna si chiar daca sunt undeva sus pe scena, artistii va apreciaza pentru asta. În fiecare interviu trupele v-au dedicat câteva rânduri, urari de bine si autografe. La rândul lor, artistii va iubesc pe voi. Trec acum la sensul concret al iubirii peninsulare. Cinci zile v-ati manifestat iubirea fata de natura. Totul merge de la bine în sus când vezi tineri ce vin la masa sa îti ceara paharele goale de bere pentru a le a adauga la metrul de pahare avute deja în dotare. E foarte bine, atâta timp cât nu ramai fara paharul tau doar pe jumatate gol. Atunci trecem deja la o alta discutie, mai privata! În spatele celor 16 pagini pe care, unii dintre voi, le-ati citit în fiecare zi, a stat o mâna de oameni. Timp de cinci zile nu ne-am dezlipit de voi. Ati avut parte de povesti adevarate, de interviuri backstage cu staruri mult iubite de voi, ati fost informati despre tot ce a miscat, tot ce a însemnat Peninsula. Cele mai traznite idei de a scapa de canicula, cele mai tari jocuri, artisti în voga, autografe, atmosfera, galerie foto, povesti la fata locului, personalitati si cele mai picante detalii Peninsula. Aceasta este iubirea noastra pentru voi. Ati fost minunati!



