Casa batranilor parasiti de copiii lor

Caminul pentru persoane vârstnice din Târgu Mures, strada Evreilor Martiri, ascunde dramele zecilor de batrani care il numesc “casa”. Un cuvant magic pe care toti il rostesc cu veneratie. Cativa dintre ei au acceptat sa vorbeasca pentru Ziarul de Mures prezentandu-ne o realitate pe care multi dintre noi nici nu o banuiesc. Durerea lor cea mai mare este ca nu sunt vizitati cu anii de copiii lor. Cine nu are batrani sa si-i cumpere!

Teodor Cotoara are doi copii care lucreaza in strainatate. De cativa ani acestia au uitat de el si nu au mai dat niciun semn de viata. Desi l-au parasit la batranete, tatal le doreste “sa-i ajute Dumnezeu”.

“Sunt la azil din 15 septembrie 2005, am deja vechime de doi ani si m-am obisnuit încet- încet. Când eram tânar am fost electrician de meserie. Am lucrat la IPR 23 August, actualul MOBEX, timp de 26 de ani, dar asta pâna m-am îmbolnavit. Am fost operat de trei ori de tumoare pe creier. Familia mea e distrusa, pentru ca sunt divortat de 20 de ani, iar copiii mei sunt plecati din tara. Am doi copii, o fata si un baiat. Fata mea, Simona Cotoara are 27 de ani, iar Lucian, fiul meu are 26 de ani. Amândoi sunt plecati si nu mai stiu nimic de ei. De anul trecut nu au mai trecut pe la mine. Ultima data Simona era în Croatia, iar Lucian în Olanda. Sa îi ajute Dumnezeu. Tot i-am asteptat sa vina, dar ei nu au mai dat nici un semn de viata. Dar daca n-au venit, n-au venit. La camin aici e musai sa îti faci prieteni. La început, prima data când am venit, faceam integrame, rebusuri. Acum nu mai fac nimic, nici nu mai citesc. Ma uit doar la televizor, în sala de mese, si ascult la radio în camera. Apoi mai iesim în curte, pe banca si stam la discutii, la povesti la taifas cum se zice, povesteste batrânul cu nostalgie în glas si cu privirea pierduta parca în alte vremuri. Mai discutam si noi ca sa treaca timpul, dar eu fac si exercitii de gimnastica pentru mâna, ca am ramas cu pareza dupa ultima operatie”.

Letitia Onache a infiat-o pe fiica sa Monica de la o sora. Gestul ei nu a contat cu nimic pentru ca la batranete a ajuns la caminul de batrani. Nu se plange de traiul pe care-l duce dar ar dori ca fiica sa sa o viziteze mai des.

“Am stat în Brasov mai mult timp, acolo am fost refugiata în ”40 – ”44, când au venit maghiarii. Am fost casatorita cu un baiat de la noi din sat, de la Sântana. Aici la azil sunt de aproape patru ani.

Am crescut o fata, pe care am înfiat-o de la o sora de a mea, dar fata e foarte ocupata. Are o gradina cu solar si trei copii. De aceea nu prea vine pe la mine. Nu vine deloc. Pe fata o cheama Monica si este în vârsta de 54 de ani. Monica s-a pensionat pe caz de boala, iar când lucra era functionara la “intreprinderea unde se arunca fier vechi”, nu stiu cum i spune. Am înfiiat-o de la o sora de a mea, care îmi spune ca am luat-o pentru ca nu am avut copii. Fiica mea a hotarât sa ma aduca aici la azil, asa am nimerit aici. Sotul meu a murit înca din ’75 iar eu am lucrat de la 18 ani la control de piese auto, în Brasov, timp de 15 ani, iar trei ani am lucrat la croitorie. Am intrat târziu în serviciu, abia la 18 ani, marturiseste batrâna.

Pensia mi-o primesc aici. M-am acomodat foarte usor la viata de la camin, iar directoarea este foarte cumsecade, e si doctorita si ne da medicamente gratuit. Mâncarea este foarte buna, nu ne putem plânge. Suntem servite ca la restaurant. Apa calda avem tot timpul, putem face baie când vrem.

Maria Pop o batranica din Santana a lucrat toata viata ei la CAP si ca femeie de serviciu la scoala din localitate. Acum imparte cu inca trei femei un salon din Caminul pentru persoane varsnice din Targu Mures.

“În luna asta, pe 19, se împlinesc 3 ani de când a murit sotul. Am doi copii, o fata si un baiat. Pe fata o cheama Aurora si are 44 de ani, iar pe baiat, Petru, care are 40 de ani. Ei sunt cu treaba lor, de aceea am decis sa vin aici, la camin. Sunt aici din 15 noiembrie 2006. Ne place aici. E foarte bine, mâncarea e foarte buna, e curatenie, caldura iarna. Noi suntem multumiti. Ne-am cunoscut aici la camin, suntem patru femei în salon, ne mai împacam, ne mai sfadim… În tinerete am fost femeie de serviciu la scoala din satul unde m-am nascut, la Tinari, comuna Sântana si am mai lucrat la C.A.P. Programul incepe de dimineata cand mâncam la ora opt, de obicei avem cremwusti, gem cu pâine si unt. Dupa masa de dimineata facem curatenie în camera si apoi iesim în curte, sau ne mai culcam la prânz. Masa de prânz este servita la ora 12 si jumatate si avem in meniu supa, la felul întâi si mâncare gatita. Câteodata mai avem si câte un desert. Dupa masa de prânz, iar iesim în curte mai povestim apoi venim înauntru ce sa facem altceva?”

“Pâna pe data de 27 octombrie 2006, unitatea noastra a fost cu regim pe camin- spital. Se fac internari de persoane vârstnice, cât de cât valide, care se pot deplasa si autoservi. Capacitatea caminului este de 80 de internari, per total dar momentan nu sunt deloc locuri. De obicei, batrânii vin sa se interneze pentru toata viata iar cateodata mai facem si câte o internare temporara, pe o perioada de 3-6 luni atunci cand ii interneaza familia. Personalul caminului este compus din asistente medicale, infirmiere si personal administrativ. Caminul apartine de stat, este în administrarea locala, a Primariei, astfel beneficiind de buget de stat. Cazarea batrânilor costa 290 de lei pe luna. Din acesti bani, se achita cazarea, masa, medicatia si cazarmamentul (paturi, paturi).

Sunt cazati între doi si patru oameni în salon, primesc trei mese pe zi si consultatii, medicamente gratuite si sunt supravegheati de catre personal. Pentru internarea unui batrân se întocmeste un dosar pentru cazuri sociale. Pentru ca batrânii care ajung la camin provin din medii foarte diferite. Unii au ajuns acolo datorita faptului ca locuinta în care traiau a fost retrocedata, fie pentru motivul ca nu mai au familie. Se face o ancheta sociala de catre “Serviciul social al Primariei Târgu Mures”, apoi trebuie sa aiba acte doveditoare pentru starea lor civila, situatia familiala (daca au sau nu apartinator), situatia de venit (daca au pensie), situatia locuintei si starea sanatatii.”

Maria Baba, medic-director al “Caminului pentru persoane vârstice Târgu Mures”

Adriana Elena Musat