Judecaţi şi judecători

Recentul scandal cu cei opt arbitri români executaţi de CCA mi-a lăsat un gust amar. Nu m-a scârbit atât măsura luată, care pute de la o poştă, cât modul în care a reacţionat presa, sau o bună parte dintre ziarişti. M-am aşteptat ca măcar câţiva dintre ei să facă un mic efort, să demonstreze că arbitritrul de fotbal, pe care îl punem la zid la fiecare greşeală mai importantă, pe care îl înjurăm poate cu toţii când patima ne tulbură minţile, are şi el dreptul la o judecată corectă, şi că nu e bine să să fie judecat cu sentinţa scrisă dinainte. Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu am o părere prea bună despre arbitri, ba chiar aş putea spune că majoritatea îmi sunt antipatici, dar ăsta nu e un motiv să închid ochii la nedreptatea în discuţie. Nu m-aş mira ca unii dintre colegii de breaslă să fi zâmbit cu satisfacţie la auzul deciziei luate de Comisia Centrală a Arbitrilor, iar sute de mii de suporteri să se fi simţit răzbunaţi pentru toate “nedreptăţile îndurate” în faţa televizorului, din cauza unui Chivulete, a unui Corpodean ori a unui Urs Meier. Pentru ei numele nu contează prea mult. Important este că arbitrul “care a furat de atâtea ori cu neruşinare” trebuie să fie pedepsit. Nu mai e loc şi timp de analiză. “Dacă l-au trimis la C (lucru care e aproape echivalent cu scoatea din arbitraj), foarte bine! Aşa-i trebuie! Mama lui de bandit!”
E un spectacol trist, dar el ne arată exact lumea în care trăim. Să înjuri, să huidui, să demolezi, să calci în picioare este, trebuie s-o recunoaştem, incomparabil mai savuros decât să repari, să construieşti ceva sau să sari în apărarea unuia lovit pe nedrept. Ceva obscur, diabolic, ne împinge întotdeauna mai degrabă spre condamnarea celui aflat sub lupa opiniei publice, decât spre înţelegere sau o vorbă bună. Şi atunci cu ce e mai bun judecătorul decât cel judecat ?