Chestiunea tiganeasca
De aproape o luna, problema tiganilor a razbatut cu mare larma pe agenda mai multor state europene. În mod cert, de acum încolo, tema nu va mai putea fi ocolita si cocolosita. Occidentalii îi descopera pe rromi altfel decât erau prezentati, pâna nu demult, tiganii – idilic – în tot soiul de povestiri romantate si filme muzicale. De aproape, chiar pe strazile lor bine pavate si întretinute, îi vad defilând murdari, lenesi, agresivi, cabotini, agasanti, analfabeti, saraci, imprevizibili, refractari la scolarizare, predispusi la fapte antisociale. Se cutremura. Fac frisoane. Autoritatile încep sa nu se mai ascunda dupa cuvinte si spun lucrurilor pe nume. Ca un blestem de nedezlegat, sunt constiente ca, periodic, vin alegerile si trebuie sa explice alegatorilor cum au blocat si, în special, cum vor întoarce invazia de tigani. Pentru ca aceasta s-a produs, insidios, ca un rezultat secundar al extinderii Uniunii Europene. Liberatea de deplasare functioneaza si pentru ei. Presa vestica a început sa-si depaseasca propriile dogme, pe care si le-a instituit singura despre acest subiect foarte susceptibil de tente rasiste. Tot mai multe reportaje despre cersetorii minori si exploatarea copiilor desfiinteaza mitul cvasicinefil al iubirii tiganilor pentru propriile odrasle. Ce iubire parinteasca e aceea când copiii sunt obligati de mama sau de tatal lor sa cerseasca si sa fure? Minorii trebuie salvati din acel mediu criminal. În caz contrar, mai târziu, traumele ne-integrarii lor vor fi mult mai mari decât cele ale desprinderii prin forta de damful satrei. Asemenea fiinte trebuie decazute din drepturile parintesti si încarcerate. Acesti denaturati sunt primii care ar trebui condamnati. Pe lânga abuzul de a-si exploata copiii, practic le refuza sansa unui viitor si le blocheaza destinul. Doar doua maniere de solutionare se pot creiona. Una, simplista, dar foarte comoda si ipocrita, ar fi sa se puna cea mai mare parte a efortului socio-economic în cârca autoritatilor române, ca tara care a furnizat cel mai mare numar de “rromi” la export. Sa-i retrimita pe tigani în România cu avionul sau cu autocare moderne, musai cu aer conditionat, sa li se dea bani de buzunar, pachete cu haine si sandvisuri cu icre negre. Apoi, odata momiti la origini, sa construiasca – dupa exemplul comunitatilor din Milano si Padova – santuri si garduri în jurul României, ca sa blocheze intrarea cu caruta în Uniune si sa opreasca navala nomada undeva departe, la granita de rasarit. Este o copilarie sa creada cineva ca, dupa ce s-au dedulcit din binefacerile “societatii de consum”, tiganii se vor mai multumi vreodata cu zeama de stevie si arpacas. Nici nu vor consuma tot ce li s-a pus în traista ca vor zbura din nou spre vest, mai hotarâti, mai motivati si mai experimentati în tentativa de a-si gasi un loc sub soarele Italiei sau Frantei. Ciclul se va repeta pâna vor descoperi si occidentalii ca tiganii – adevar cunoscut de foarte putine persoane – nu au notiunea timpului! Cealalta varianta ar presupune ca occidentul sa nu se caute doar la buzunar ci sa se uite mai mult în oglinda. Sunt tiganii doar un produs al societatilor balcanice si, în consecinta, acestea sa se spele pentru totdeauna pe cap cu ei? De ce sa-i re-exporte, ca pe un produs expirat, când pot foarte bine, fara prea mult zbucium, sa-i “repare” ei. De ce sa-i enclavizeze în România? De ce sa nu-i asimileze între cele câteva sute de milioane de cetateni ai comunitatii europene, unde procentul lor va parea mult mai mic.
