Haiducii şi subvenţiile
Guvernul României, prin tentativele de strategii naţionale energetice pe care le dezvoltă, seamănă cu o ceată de haiduci, da’ care nu ştie exact de la cine să ia şi la cine să dea. Aşa că bagă toţi contribuabilii într-o oală mare şi apoi “extrage câştigătorii”.
Astăzi discutăm despre o discriminare care ar putea aduce zâmbetul pe faţa unor cititori, dacă nu ar fi tragică. O veche cunoştinţă de-a noastră, d-nul Alexandru Coman a ridicat problema subvenţiilor la energie termică, care din punct de vedere tehnic a fost foarte bine explicată în articolul pe care-l găsiţi în paginile ZIARULUI. Dar, aş dori să punctez mai exact ce se întâmplă. Există două tipuri de subvenţii – cea acordată la preţul de producţie (care aduce la un nivel de referinţă pe plan naţional preţul energiei termice centralizate) şi a doua acordată familiilor defavorizate, cu câştiguri mici.
Iar buba sesizată de d-nul Alexandru Coman se referă la prima subvenţie, care se acordă pentru sistemul centralizat, şi care, aplicând legea domino-ului, duce la o subvenţionare indirectă a gazului. Mai exact, având în vedere că centralele termice folosesc în mod deosebit gazul ca formă de combustibil pentru obţinerea energiei termice, subvenţia acordată de Guvern se reflectă în facturile pe care producătorii de energie termică le plătesc. Practic, se subvenţionează gazul al cărui preţ aproape că se înjumătăţeşte. DAR, pentru că există un mare DAR, această subvenţie se acordă doar familiilor racordate la sistemul centralizat. Şi atunci se impune întrebarea: care este diferenţa între cei racordaţi la sistemul centralizat şi cei cu centrale proprii? De ce unii sunt subvenţionaţi şi ceilalţi nu? De ce unii plătesc, indirect, gazul folosit la încălzirea locuinţei la jumătate de preţ şi ceilalţi la preţ întreg?
Hai să zicem că din categoria celor discriminaţi o parte sunt mai bine situaţi material. De exemplu locatarii căsoaielor de lux. Sau, o parte dintre cei care şi-au montat centrale termice. Dar sunt şi contribuabili care nu au avut de ales, cum ar fi locatarii unor case (şi nu vile, viloace şi alte forme arhitecturale) din cartierele oraşului? Sau toţi proprietarii de case, din mediul urban sau rural, care folosesc gaz! Aceştia nici nu au posibilitatea tehnică să se racordeze la un sistem centralizat, şi nici nu beneficiază de un preţ “înjumătăţit” al gazului. Ei cu ce sunt de vină? Are cineva din Guvernul României impresia că ţăranul român are prea mulţi bani şi că pentru el, factura de gaz de 2-3 milioane de lei pe lună este o distracţie? Greşită impresie!
