Ce faci tu, nostalgicule, pentru ţară?

Ca niciodată parcă, mass-media românească s-a întrecut pe ea săptămâna trecută, oferind naţiunii emisiuni, reportaje şi talk-show-uri cu un subiect principal, care a ajuns de multă vreme subiect secundar: Nicolae Ceauşescu. Astfel, am aflat sau, mai degrabă, ni s-a confirmat, pe 26 ianuarie, că suntem un popor nostalgic, dezamăgit, frustrat, care aşteaptă mereu să-i pice în gură para mălăiaţă a bunăstării, de oriunde ar veni ea: de la tătucul conducător sau din străinătate. Vreme în care noi ne ştergem lacrimile sărăciei, afundaţi mai comod în fotoliul leneviei.
În ziua când Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 86 de ani, oamenii muncii de la oraşe şi sate au avut cuvântul: au apărut la radio sau la televizor şi, atenţie!, majoritatea covârşitoare spunea că a fost mai bine pe vremea Geniului Carpatin. Cu riscul de a vă plictisi voi trece în revistă lucrurile pe care aceşti nostalgici lipsiţi de vlaga democraţiei le-au uitat: nu se găseau alimente (pâinea, zahărul şi uleiul erau pe cartelă), carnea se rezuma la “adidaşii” de porc sau “takimuri” de găină” şi, prin urmare, nici de hârtia igienică nu mai aveam nevoie; nu era căldură în case, energia electrică se dădea cu porţia; toţi eram îmbrăcaţi şi încălţaţi aproape la fel, iar la bisericile care nu au fost dărâmate intrai pe propria răspundere; trebuia să ieşi la parade şi defilări în cinstea PCR şi a Cârmaciului; nu puteai să-ţi alegi conducătorii; nu te puteai realiza, decât dacă erai membru de partid; nu puteai să faci mai mulţi bani, chiar dacă aveai potenţial şi iniţiativă, pentru că toată lumea trebuia să câştige aproape la fel; nu puteai să călătoreşti în străinătate; nu aveai unde să te distrezi sau să te relaxezi; nu exista libertatea cuvântului, iar cel care spunea ceva împotriva regimului ajungea în beciurile Miliţiei, la Canal sau în puşcării; toată societatea era împânzită de securişti şi îţi era frică să zici ceva rău de Ceauşescu până şi rudelor şi prietenilor, care puteau fi turnători; etc., etc, etc.
Chiar au uitat românii toate astea? Chiar totul trece prin stomac? Din păcate, da! Cei mai mulţi îşi aduc aminte că primeau loc de muncă (unde beau cafea cu năut până la ora 12, după care mai jucau o tablă şi furau din uzină tot ce le pica în mână), că primeau o locuinţă sau că puteau merge în concediu mult mai uşor. Toate aceste beneficii de atunci sunt mai importante decât lucrurile rele care se întâmplau? Pentru majoritatea, da! Unii dintre cei care gândeau şi gândesc aşa au ajuns în fruntea statului: ei au furat după Revoluţie şi tot ei au pus piedici dezvoltării şi schimbării de mentalitate.
Se uită, însă, prea uşor că tocmai lucrurile bune de atunci, ne fac rău astăzi. Cultul pentru muncă a fost atrofiat de acel regim şi puţini mai sunt cei dispuşi să-şi dea sufletul la slujbă. Un recent sondaj de opinie arată că 70 la sută dintre români preferă un loc de muncă sigur, dar prost plătit! Adică cei care se plâng acum de sărăcie şi sunt nostalgici, preferă să fie prost plătiţi. Păi, atunci de ce se mai plâng!? Spiritul concurenţial şi puterea de a lupta au fost şi ele sugrumate. Fiecare se aşteaptă să primească ceva, chiar dacă nu i se cuvine şi nu a mişcat un deget pentru a obţine un beneficiu. Unde în Occident primeşti un apartament gratis? Ce-ai făcut ca să-l meriţi?!
Ceea ce mi se pare şi mai grav este că nu doar persoanele în vârstă sunt nostalgice, ci şi cele mai tinere. Cu această societate vrem noi să intrăm în Uniunea Europeană?! Pe drept cuvânt, cred că nu merităm aşa ceva, poporul ăsta nu are ce căuta acolo, în rândul ţărilor civilizate. Şi asta până când nu vom medita şi vom găsi un enunţ pozitiv la îndemnul unui preşedinte american: “Nu te întreba ce face ţara pentru tine, întreabă-te ce faci tu pentru ţară!”

Doru TOMA