Treptele Raiului (11)

Pe-un picior de plai, / Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei trepte este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor ca meleagurile noastre sunt un “plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu o parinteasca chemare: ACASA, la cerurile vesniciei unde ne asteapta.

Datoria noastra este aceea de a ne îndrepta vointa, gândurile si faptele catre urcusul zilnic al existentei ce nu trebuie sa fie doar unul al obligatiilor familiale, profesionale si sociale, dar si acela al împlinirii pâna la capat a credintei crestin – ortodoxe în care ne-am nascut si am primit Taina Sfântului Botez, ce este doar începutul de drum pe scara vietii.

Articolele precedente au invocat stringenta actualizare a poruncilor sinaite transmise lumii de Dumnezeu prin alesul Sau, proorocul Moise. Am zabovit mai mult la îndemnul de a nu blasfemia numele Domnului, fara a epuiza aceasta dureroasa tema ce s-a largit tot mai agresiv în toate formele subculturii actuale.

Dar din mila si bunatatea Creatorului, toate apostaziile sunt aprioric sortite esecului, pentru ca niciodata portile iadului nu vor birui Biserica Lui Hristos. Prigoana anticrestina de trei sute de ani a fost biruita de Crucea ce a stralucit deasupra armatei împaratului Constantin si l-a anuntat ca, In hoc signo vincet (lat. Sub acest semn vei învinge). Iconoclasmul bizantin a fost biruit de Triumful Ortodoxiei si al sfintelor icoane. Constantinopolul a cazut sub turci, dar Bizantul Ortodox s-a adapostit la sfintele manastiri din Athos si din România. Catolicii au venit cu tunurile lui Bukow în Transilvania si au distrus biserici si manastiri, dar credinta ortodoxa a rezistat si a biruit pâna în acesti ani când Ardealul a recladit zeci de noi si frumoase locasuri peste ruinele trecutului. Aceleasi zadarnice si oarbe distrugeri ale bisericilor au adus în România si marxistii comunisti, dar sângele martirilor crestini au biruit satanistii, pentru ca acolo unde creste pacatul Dumnezeu înmulteste harul.

Jertfa – conditia mântuirii, poate îmbraca o mare varietate de forme, de la milostenia fata de aproapele sarac, pâna la jertfa de sine în conditiile celor mai grele chinuri. Principiul jertfelnic a fost limpede enuntat de Mântuitorul nostru: “Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Mt. 16, 24; Lc. 9, 23) Urmând modelul hristic, omul trebuie sa poarte crucea încercarilor, a nedreptatilor, a bolilor, batrânetii, a ispitirilor patimase si sa le depaseasca cu ajutorul rugaciunilor si mila Domnului. Doar astfel se poate ajunge în starea de neprihanire ca a unui copilas nevinovat, conditie obligatorie pentru accesul în Rai, tinta calatoriei noastre terestre la care suntem chemati cu totii.

Dumnezeu s-a înomenit pentru a-l îndumnezei pe om. Adânca taina ce este înteleasa de putini dintre semenii nostri, din diverse pricini ce le atrag atentia catre aparentele stralucitoare dar intangibile prin efemerul lor. Bogatia, puterea, desfatarile sunt mult mai ademenitoare prin realitatea lor imediata, desi paguboase prin limitare drastica a duratei terestre raportata la vesnicia din afara timpului, contestata de adeptii pragmatici ai zicalei Carpe diem (lat. “Culege bucuria zilei de azi”). Traitorii clipei sunt beneficiarii ofertelor diavolesti respinse cândva de Hristos pe muntele Carantania. Ei nu au disparut din istorie, ba chiar s-au înmultit si au ajuns urmasii actuali ai celor care L-au condamnat la rastignire pe Dumnezeu: fariseii, saducheii, carturarii, irodienii si libertii, de fapt partidele politice din vremea aceea. Fariseismul antichitatii este sinonim cu demagogia lui Catavencu si poate fi deplâns printre guvernantii nesfârsitei tranzitii a României. Ideologiile fariseice sunt prelungiri neocomuniste ale ateismului actual disimulat sub formele ascunse ale unei “libertati democratice” ce încearca sa scoata, desigur principial, sfintele icoane din scoli, sau, mai grav, sa nege Sfintenia Martirilor Brâncoveni, afisând samavolnic, în anul 2001, chipul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu pe moneda de 1000 de lei, doar cu numele, fara recunoasterea sfinteniei jertfelnice a Domnitorului împreuna cu fiii sai Constantin, stefan, Radu si Matei, împreuna cu sfetnicul Ianache, la ani buni dupa canonizarea Sfintilor Martiri de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Refuzul sfinteniei rezulta din negarea adevaratei credinte crestine ce afirma limpede “minunat este Domnul întru sfintii Lui” ca apoi sa întregeasca cu putere ideea de sfintenie: “Fiti sfinti cum si Tatal vostru din ceruri Sfânt este”.

Tendintele actuale de tagaduire a icoanelor si a sfinteniei sunt sustinute de aceeasi atei fara Dumnezeu, încurajati de o anume “teoretizare” a necredintei ce declara iresponsabil mileniul al III-lea ca fiind al asa-zisei noi ere, postcrestine (New Age). Acestia sunt trâmbitasii platiti ce lucreaza taina faradelegii, anuntata de Sfântul Apostol Pavel, instrumentele pacatelor Antihristului, heralzii întunecati ai “vremurilor din urma” când înca se mai îngaduie Satanei sa ispiteasca si astfel sa cearna neghinele (ne-binele) lui, de grâul curat al Domnului.

Ne-binele cauta continuu sa strice Binele si sa-i aseze obstacole în calea spre desavârsirea ceruta de Dumnezeu, a curatirii de petele trecutului, pentru ca Hristos ne-a prevenit: “Nimic întinat nu va intra în Împaratia Lui Dumnezeu”. Lupta pentru a câstiga intrarea în vesnicie este sabotata la tot pasul si de telereteaua mondiala world wide web din care se ramifica si se înmultesc ratacirile actuale, ambalate în cuvinte aparent novatoare ce atrag pe cei neavizati si naivi în capcanele modernismului decadent. Acestea, daca nu sunt ocolite cu grija, duc inevitabil la caderile de pe Treptele Raiului.

Actualitatea sfinteniei încearca a fi contestata de lucratorii faradelegilor. Într-o emisiune religioasa a televiziunii nationale s-a rostit în preziua canonizarii Sfântului Vasile de la Poiana Marului întrebarea : “Oare în zilele noastre mai este digerabila (sic!) ideea de sfintenie?!”…insinuând în formularea interogatiei raspunsul negativ pe care îl transmitea subtil unei anume categorii de telespectatori cu receptivitatea deschisa inconstient spre manipulare. Raspunsul invitatului emisiunii a lamurit “dilema” afirmând existenta pregnanta în firea fiecarui om de devenire, de crestere culturala, profesionala, sociala si spirituala.

Daca evolutia spirituala este neglijata, aceasta se întâmpla din alegerea libera a fiecaruia. Alegerea diverselor cai de ascensiune profesionala si sociala spre avutie si putere este dominanta contemporana a omului actual. Dar sunt atât de multi si nestiuti oamenii care aleg Calea Domnului, a desavârsirii vietii a fericirii sfinteniei pamântesti, încât întrebarea reporterului se poate transforma dintr-una neavenita si inoportuna într-una benefica pentru lamurirea oricarei îndoieli.

De aceea articolele viitoare vor aduce în atentia cititorilor dovezile vizibile si palpabile ale sfinteniei zilelor noastre, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, monahul român din tara Sfânta, Sfântul Serafim Rose din Statele Unite, Sfântul Ignatie Brancianinov din Rusia, pentru a-i aminti doar pe câtiva, urmând apoi sa aflam cum au fost urcate treptele mântuirii de acel sihastru care ne striga urarea lui atât de iubita “Mânca-v-ar Raiul”.

Alexandru Mihail NITA