Cata graba!

Daca este sa numim un atribut ce caracte­rizeaza capitalismul in care am intrat si noi romanii, de ceva vreme, asa cum o fi el, inca diletant, trebuie sa pronuntam, indubitabil, cuvantul “graba”. Uitati-va putin in jur, smulgeti-va cateva clipe din malaxorul vietii de zi cu zi si veti vedea o lume care mai inainte de orice se grabeste. Fiecare zi e o veritabila cursa de Formula 1. Incepem cu graba de a ne alege camasa potrivita sau, dupa caz, culoarea optima a rimelului, trecem in viteza prin bucatarie pentru a gusta din cafeaua care curge prea incet prin filtru, dupa care ne grabim sa sunam dupa un taxi ori sa scoatem masina din garaj. Ducem in cel mai scurt timp posibil copiii la scoala, spunandu-le din mers cateva cuvinte rostite prea repede ca sa si fie intelese, apoi ne grabim sa ajungem la serviciu. Dupa 8, 10 sau 12 ore de munca, in care ne-am grabit foarte tare sa rezolvam 1001 de probleme, alergam catre casa. Asta nu inainte de a plati, cum altfel, in graba, cateva facturi (telefon, intretinere etc). Ajunsi acasa infulecam iute ceva, dupa care ne asezam, in sfarsit, cu gandul la asteptata odihna. Dar ce vorbesc? Care odihna? Incepe goana printre cele peste 50 de programe TV, un concurs de butonat telecomanda pentru inventarul accidentelor, veninului politic si mondenismului bahmutenesc, cursa ce se incheie apoteotic in senzationalul nimic al lui Dan Diaconescu. Intre timp, poate, un spalat rapid pe dinti si o discutie telegrafica cu partenerul de viata, apoi un somn agitat, cu vise multe, scurte, rapide. A doua zi povestea se deruleaza identic, iar zilele se scurg in acelasi ritm. Fara numar. Ce ramane in urma? O sanatate subreda. Copiii care cresc singuri la lumina monitoarelor si despre care parintii afla, din cand in cand, pret de un telefon, ce prostii au facut la scoala, in cazul in care au ajuns acolo. Familii care se destrama pentru ca sotii au timp maxim pentru un salut la despartiri si reintalniri. Grave simptome pentru o boala ce poarta un nume, in aparenta, nevinovat: “graba”. Atribut de baza al economiei capitaliste, motor al societatii de consum, graba ne guverneaza viata, face si desface destine. Are, in aparenta, roade carora obisnuim sa le spunem “bunastare”, dar rareori intelegem care e pretul platit. E aproape imposibil sa ne mai dam jos din acest veritabil montagne-rousse, pentru a intelege de ce copiii nostri nu ne mai asculta, de ce parintii ne privesc de parca nu am vorbi aceeasi limba, pentru a-l asculta putin pe vecinul ce cauta un dram de atentie si, poate cel mai important lucru, ce rost avem pe planeta asta brazdata de destine suferinde. Ar mai fi de spus multe dar, trebuie sa inchei repede acest text scris, poate, neglijent, ori superficial, din prea multa graba.