SĂ INTRĂM ÎN UE CA OAMENI OBIŞNUIŢI

Uniunea Europeană (UE) poate fi privită şi ca un ansamblu de reguli, instituţii, averi personale administrate de oameni obişnuiţi. Toată lumea acceptă că populaţia care trăieşte şi munceşte în UE nu a fost şi nu este alcătuită decât din oameni obişnuiţi. Aceştia au făcut însă posibil ca sistemele aplicate, oricare ar fi domeniul în discuţie, să funcţioneze şi să producă rezultate în limitele planificate.
Intrarea noastră în UE este un proces de maximă complexitate, un proces ce nu are egal în istoria neamului, prin efortul solicitat şi saltul calitativ aşteptat. Comparând trecerea la orânduirea condusă de clasa muncitoare cu integrarea europeană deosebirile sunt imense sub toate aspectele. Pentru integrarea în UE, avem pe axa timpului o bornă aşezată la cota 2007 iar pe axa economică, socială, politică negocierile plafoanelor continuă. Ce am negociat însă trebuie să se cuprindă în proiecte şi sisteme transparente şi aşa de bine elaborate încât asimilarea acestora de către fiecare şi imediata implementare şi exploatare să fie posibilă cu noi, oameni obişnuiţi.
Te cuprind frisoane însă când auzi formulele pompoase echivalente cu “noi facem totul”, folosite de ministrul integrării, de negociatorul şef, de primul ministru sau preşedintele ţării asigurându-ne pe deasupra, că dacă noi stăm cuminţi domniile lor ne asigură de intrarea în UE. Recunoaştem efortul imens pe care-l fac, în acest sens, aceşti reprezentanţi ai neamului, oameni de excepţie, dar nu găsesc să invoc mai nimic din categoria: ce trebuie să facem; cum trebuie să facem; când trebuie să facem; cât trebuie să facem, noi oamenii de rând, oameni obişnuiţi, care ne vom integra fiecare cu viaţa lui, cu avutul lui, cu preocupările lui.
 Nu cred că se urmăreşte expunerea poporului la un nou şoc pe modelul celui trăit din 90 până mai ieri când cei “curajoşi ” au fost lăsaţi, dacă nu chiar încurajaţi, să le ia celor mulţi chifteaua din farfurie lăsându-i pe cei mulţi dezorientaţi şi fără apărare, lucru pe care l-au aflat dar nu-l aprobă cei ce ne invită în UE de teama că vor fi şi ei expuşi în acelaşi mod.
Se cere să fie făcute proiectele sistemelor pentru accesul în UE să se asigure transparenţa lor, să fie antrenate submulţimile comunitare şi domeniile economice, aşa cum UE le recunoaşte, încât acestea să poată să-şi subordoneze eforturile de documentare de organizare de administrare încât să-şi găsească locul şi rolul pe care îl au.
Ne este de mare ajutor experienţa celor care lucrează în ţările comunitare. Aceştia aduc cu ei multe învăţăminte dar nu acoperă decât tehnologia domeniului în care au lucrat, normele de calitate şi productivitate, poate mai puţin normele de convieţuire socială, fiecare cu posibilităţile proprii de asimilare şi valorificare. Ne trebuie însă proiecte pe măsura condiţiilor şi obiectivelor specifice pe care le avem.
Mărturisea unul, din cei ce îşi câştigă pâinea pe afară, că lucrând cu semeni din acea ţară nu i-a găsit ca oameni extraordinari ci oameni de rând, dar aşa organizaţi încât puteau să facă lucruri extraordinare iar suportul pentru aceste fapte îl constituie cunoaşterea şi respectarea disciplinei sistemului în care trăiesc şi muncesc.
Primul ministru al unei ţări vecine şi prietene afirmă la înscăunare că este prim ministru pentru toţi ai lui… Al nostru prea mult subliniază că este al partidului care l-a promovat, prea multă zârzanie cultivă şi prea îşi îndeamnă locotenenţii la agresivitate, şi roadele se văd. Dacă Dumnezeu i-a rânduit această menire, în cea mai importantă perioadă pe care o va consemna istoria neamului, să dovedească înţelepciune şi echilibru, preocupare pentru a organiza, îmbărbăta şi cârmui poporul pe drumul mai binelui, căci poporul nu va uita să-l pomenescă de bine. Să ordone locotenenţilor decenţă şi angajare încât în condiţiile concrete în care ne aflăm, printr-un sistem de organizare, cu oamenii obişnuiţi, să se atingă rezultatul de excepţie al integrării şi de a fi fiecare bucuros că a ştiut ce are de dăcut, a ştiut cum să facă, când să facă şi cât să facă şi a reuşit.