Uncategorized

Performanţă cu vechituri

Secţia de gimnastică artistică băieţi de la LPS  a adus o mulţime de medalii sportului mureşean şi a dat gimnaşti lotului naţional. Ultimul exemplu este Cristian Băţagă cooptat recent în naţionala de juniori. Asta în condiţiile în care aparatele de antrenament sunt nişte vechituri. Sunt cele cu care a fost dotată sala la inaugurare, în anii ‘60. 

În urmă cu aproximativ 40 de ani Târgu Mureşul se putea mândri cu una din cele mai moderne săli de gimnastică artistică din România. Inelele, bara fixă, solul sau calul cu mânere pe care se lucra în sala de la Târgu Mureş erau printre cele mai bune din ţară. Toate bune şi frumoase, numai că timpul a trecut iar aparatele de la LPS au rămas aceleaşi. Chiar dacă au fost întreţinute, ele nu mai corespund din punct de vedere tehnic, adică sunt depăşite. 
Cu toate acestea în fiecare an secţia de gimnastică a luat medalii de la campionatele naţionale. Explicaţia nu e greu de anticipat: s-a muncit, iar copiii au fost talentaţi.
Ultimul exemplu de sportiv “exportat” este cel al lui Cristian Băţagă. Târgumureşeanul în vârstă de 15 ani a cucerit titlul de campion naţional de 3 ori consecutiv, la bară fixă, la sol şi la cal, lucru care demonstrează că e un gimnast cu pregătire complexă. Prestaţiile lui nu i-au lăsat indiferenţi pe antrenorii loturilor naţionale, astfel că începând din această lună Cristian face parte din echipa naţională de juniori. Din cauza condiţiilor precare de la Tîrgu Mureş, sportivul se pregăteşte acum la Bistriţa având dublă legitimare. El a început să facă gimnastică la vârsta de 5 ani cu antrenorul Fazakas Csaba, după care l-a preluat  Panczel Rudolf. 
În prezent la Liceul cu Program Sportiv – secţia gimnastică artistică activează 30 de băieţi. Ei sunt pregătiţi de antrenorii Nagy Iosif, Vicenţiu Forico şi Panczel Rudolf (singurul arbitru internaţional din judeţ). Clubul mureşean are un lot de perspectivă, în ciuda sărăciei şi a condiţiilor precare de pregătire. Printre ei pot fi enumeraţi Paul Moldovan, Ovidiu Căluşer, Gaiger Narcis, Alexandru Morariu, Alexandru Moldovan, Cătălin Urcan, Kolcsar Peter, Kolcsar Tibor şi Daniel Maier.
Antrenorul Panczel Rudolf crede că ei vor face treabă bună la naţionale din iunie, dar este pesimist în ceea ce priveşte viitorul îndepărtat:

“În condiţiile actuale va fi greu să ne descurcăm pe termen lung. Ne-ar prinde bine un mic sprijin financiar şi să reuşim cumva să mai schimbăm din aparate. Poate cu noul cod fiscal posibilii sponsori vor deveni mai înţelegători. Ar fi păcat ca un sport cu mare tradiţie în Târgu Mureş să dispară. “

Show More

Related Articles

Back to top button
Close