Florea, desfiinţat de lupii liberali
Liberalii tot mai aproape de a avea un candidat propriu la Primăria Târgu Mureş
În fapt fără precedent s-a desfăşurat săptămâna trecută la sediul PNL Mureş. Reprezentanţii PNL Târgu Mureş au sărit la beregata primarului Dorin Florea pentru sondajul de opinie pe care l-a autorizat. Akos Mora, Ciprian Dobre şi Mihai Poruţiu au demonstrat, în sfârşit, că stau bine înfipţi în politică.
La conferinţa de presă a Primăriei Târgu Mureş care a avut loc lunea trecută, Dorin Florea a dat undă verde unui sondaj de opinie prezentat chiar de către realizatorul acestuia, Mircea Muntean. La prima vedere însă, anumite rezultate s-au dovedit a fi cel puţin “trase de păr”. Iar “lupii tineri” ai PNL au sancţionat în cel mai clar mod posibil aceste erori. Un document redactat pe trei pagini de secretarul general al PNL, Akos Daniel Mora, scoate la iveală greşeli fie atât de grave încât realizatorii sondajului efectuat de SC National Info Statistics (NIS) SRL sunt compromişi în faţa clasei politice, fie atât de elementare încât este prea puţin probabil ca sondajul să fi fost făcut vreodată. Un exemplu, este amintit chiar de secretarul PNL, care referindu-se la faptul că sondajul a fost făcut de un singur angajat, într-o săptămână face următorul calcul: “1000 de chestionare împărţite la 7 zile, rezultă 143 de chestionare pe zi. Dacă luăm o medie de 30 de minute pentru completarea fiecărui chestionar, înmulţit cu 143 de chestionare pe zi – nemailuând în considerare timpul de deplasare, pauzele, etc – rezultă 4290 de minute, adică 71,5 ore de muncă asiduă pe zi!”. Ceea ce e mult chiar şi pentru Mircea Muntean. Spunem asta pentru că în documentele NIS SRL nu apare nici un angajat, nici un contract de colaborare.
Manoperă şmecherească
Preşedintele PNL Târgu Mureş, av. Ciprian Dobre a calificat toată povestea ca fiind o “manoperă şmecherească care a condus la rezultatul scontat şi anume la dezinformarea opiniei publice” şi a continuat cu “se pare că minciuna este un lucru cu care trebuie să ne obişnuim întrucât interesele guvernanţilor de azi pot fi apărate numai prin metode de dezinformare şi manipulare a populaţiei”. Dobre mai spune că “trecem cu vederea faptul că SC NIS SRL şi Asociaţia pentru Cultură, Politică şi Liberă Exprimare sunt necunoscute, nu putem însă să nu observăm că această asociaţie s-a folosit luni 23 februarie 2004 de conferinţa de presă a Primăriei Tg-Mureş şi a strecurat în mapele ziariştilor materialul cu pricina.”
Cel de-al treilea pilon liberal din conferinţa de presă de joi a fost consilierul local Mihai Poruţiu, cunoscut ca un demn susţinător al primarului. Însă, şi acesta s-a delimitat de ultima fumigenă aruncată de demagogul şef al oraşului. Nici chiar Mihai Poruţiu nu mai crede în avioanele din capul primarului, fapt demonstrat de declaraţia sa: “Nu am sarit la gâtul nimănui, cu excepţia acelei societaţi de sondare a opiniei publice cu nume pompos dar un singur angajat cu carte de munca şi acelei asociaţii necunoscute care a comandat acest sondaj. Până şi teroriştii care detoneaza bombe, pe care toata lumea îi condamna şi îi acuza de laşitate, dau a doua zi un telefon, îşi revendica atentatele şi îş anunţă scopurile. Este regretabil ca Primaria Tg-Mureş, o instituţie care şi-a clădit renumele de instituţie respectabila permite unor anonimi sa-i foloseasca credibilitatea pentru a intoxica opinia publica şi mass-media cu aşa zise sondaje. Cât despre rezultatele sondajului, despre nimic nu pot comenta nimic.”
Bine pregătiţi pentru conferinţa de presă, cei trei liberali au pus la dispoziţia presei şi un extras de pe site-ul Ministerului Finanţelor privind SC NIS SRL, de unde reiese că firma a fost înfiinţată în ianuarie 2003, şi deci experienţa “amicilor” lui Dorin Florea este practic zero barat.



