Un prim-secretar se destăinuie

Serialul Patriarhii Mureșului continuă cu Ioan Florea, fost “prefect” al județului Mureș sub regimul comunist.

Născut în 15 septembrie 1936, Ioan Florea a fost, înaine de ’89, una dintre persoanele importante ale județului. A Absolvit Școala Medie Tehnică de Procesare și Finisare a Lemnului în 1953, iar în 1958 a terminat Facultatea de Industria Lemnului, Mașini pentru Prelucrarea Lemnului. Între 1959 și 1973 a lucreat la Fabrica de Mobilă din Târgu Mureș, unde a ocupat diferite funcții, de la șef de birou până la director. În 1973 a acceptat funcția de prim secretar de partid pe județul Mureș pe care a păstrat-o până în 1977. Urmează o perioadă în care ocupă funcții în aparatul de partid și stat, iar în 1979 este numit Ministrul Industriei Lemnului Hârtiei și Celulozei. În 1984 este obligat să se mute la Râmnicu-Vâlcea, unde va rămâne până în 1990. Între 1990 și 1993 activează ca inginer de specialitate în cadrul Regiei Naționale de Exploatare și Prelucrare a Lemnului. În 1993 pune bazele fabricii de mobilă Mobinarta, unde în prezent ocupă funcția de director.

L-am așteptat pe Ioan Florea în biroul lui, dominat de o masă mare, pe care stăteau aranjate un radio vechi, cheile de la o mașină mult mai nouă, facturi și reviste. Pe restul pieselor de mobilier am văzut un trofeu obținut în 1998, la un meci de baschet, în selecționata “old boys”, un televizor, alte reviste și o poză cu cei dragi. Cam acesta ar fi decorul în care lucrează zi de zi un fost om de stat, care a avut ocazia să stea de vorbă cu Ceaușescu de multe ori.

Rep: Domnule Ioan Florea, între 1973 și 1977 ați fost prim secretar al PCR pe județul Mureș. Cât de greu era la vremea aceea să conduci un județ?

Ioan Florea: În acea perioadă, un prim secretar nu se ocupa în mare măsură de politică. Sarcina principală era partea economică, în primul rând agricultura și în al doilea rând buna desfășurare a activității industriale. Eu, prin excelență, nu am fost un activist de partid, am fost un inginer în industria și prelucrarea lemnului. De altfel, acolo mi-am și început activitatea. Dar această funcție mi-a fost dată, ținând seama de rezultatele obținute în activitatea profesională și de faptul că mă bucuram de o apreciere din partea oamenilor din Târgu Mureș și a celor din restul județului. Nu a fost o preocupare deosebită și nu mă consider un om politic. Nu am fost înregimentat politic. Am fost un profesionist, iar industria și, mai ales, agricultura a înregistrat niște rezultate deosebite în acea perioadă. De altfel, însăși din primele discuții avute cu Nicolae Ceaușescu, cu privire la acceptarea acestei funcții, eu am spus că nu sunt un activist de partid. El mi-a spus: “Nu-i nimica Florea, dacă agricultura și industria merge iar poporul are ce mânca, ce îmbrăca și are unde să stea, înseamă că politica partidului este o politică bună.” Acestea au fost cuvintele pe care mi le-a spus și în baza cărora am acceptat această funcție.

Rep: Care erau cele mai mare probleme ale mureșenilor la acea vreme?

Ioan Florea: Cele mai mai probleme erau desfacerea unor produse excedentare pe care le avea județul. Și vorbesc aici, în primul rând, de producția de lapte și producția de ouă. Apoi lipsa de locuințe, cererile fiind foarte mari, cu toate că s-a ajuns la circa patru mii de apartamente care să dădeau în folosință, în medie, anual în județ, din care aproape trei mii numai în Târgu Mureș. Au fost construite cartiere întregi de locuințe. Sigur, nu toate au fost la un nivel calitativ înalt și nu toate asigurau un confort sporit locatarilor, cu timpul renunțându-se la apartamentele confort II și III. Alte probleme precum lipsa de făină, de mălai grisat sau lipsa de carne de porc, au fost soluționate în cei trei ani de activitate la Comitetul Județean și Consiliul Popular Județean, pentru că acestea erau două funții cumulative în acea perioadă. O problemă a fost și lipsa de autoturisme. Nu se puteau satisface toate cererile. Nu se satisfăceau cererile pentru televizoare color și, desigur, nu se satisfăceau cerințele privind deplasările în străinătate pe linie de turism.

“Știam că suntem supravegheați”

Rep: Cum ați colaborat cu Securitatea?

Ioan Florea: Cu Securitatea era greu de colaborat. Cei de acolo îi informau prea puțin pe primul secretar, sau pe președintele consiliului popular județean, de ceea ce știau. Cele mai multe informații se primeau din partea organelor de miliție. Securitatea nu era subordonată Comitetului Județean de Partid sau Consiliului Popular Județean, ea avea numai o subordonare centrală. De altfel, și noi, ca prim secretari, știam că suntem supravegheați permanent de Securitate și știam că inclusiv familia ne era supravegheată.

Rep: Până la urmă în ce a constat colaborarea?

Ioan Florea: Informații nesemnificative, doar în domeniul acceptări unor membri de partid pentru a deveni colaboratori ai Securității, pentru care noi în Secretariatul Comitetului Județean de Partid am dat avize foarte rar, numai în condiții cu totul deosebite, când aveau motive bine întemeiate.

Rep: Câtă autoritate aveați? Câte decizii erau ale dumneavoastră și câte erau impuse de la centru?

Ioan Florea: În calitatea de președinte al Consiliului Popular Județean aveam la dispoziție unele fonduri nenominalizate. În ce privește investițiile mari, în general acestea se aprobau an de an pe baza unor propuneri care aveau la bază niște studii tehnico-economice. În general, noi aveam la dispoziție fonduri, încât abia puteam să le consumăm, an de an, în domeniul investițiilor. În ce privește finanțarea învățământului, sănătăți, a căminelor de copii sau de bătrâni, acestea aveau fondurile asigurate. Sigur, erau stabilite anumite plafoane care trebuiau respectate, dar eu spun că în general s-a respectat alocarea fondurilor.

Necazul a apărut mult mai târziu, după anii ‘78-’79, când au început greutățile în aprovizionarea cu alimente. Asta sa manifestat până în ’88 și chiar ’89.

Rep: De ce au fost probleme atât de mari în ultima perioadă?

Ioan Florea: Pentru că s-a forțat nota plății datoriilor externe. Pe vremea aceea eram ministru și nu au fost puține cazuri în care am fost chemat la Nicolae Ceaușescu, pentru a aduce cât mai multă valută forte în bugetul țării, pentru plata datoriei, deoarece el spunea că este prea mare povara pe spinarea clasei muncitoare să plătim dobânzi de peste 4 miliarde de dolari în fiecare an. Și atunci s-a forțat plata acestei datorii, cu o serie de măsuri restrictive, atât în domeniul importurilor de materii prime și materiale cât și în importul de instalații, de piese de schimb. A fost afectată industria și forțată agricultura. Pe de-o parte, s-au făcut restricții la importuri, iar pe de altă parte s-au forțat exporturile. Necazul este că nici atunci când s-a plătit datoria și s-a făcut propagandă că țara nu mai este datoare, nici atunci nu s-au luat măsuri pentru aprovizionarea populației, cu energie electrică și termică.

Lacuri cu probleme

Rep: Dumneavoastră ați susținut la acea vreme ideea importurilor de lacuri…

Ioan Florea: Eu am avut niște discuții, care până la urmă au fost etichetate ca acte de indisciplină din partea mea, când am cerut să se asigure industria de prelucrare a lemnului cu materiale de finisaj necesare, pe care “chimia” coordonată de Elena Ceaușescu nu le putea produce. Printre acestea erau și lacurile de calitate. Sigur, eu fiind ardelean, nu puteam să mint, n-am fost obișnuit cu minciuna, și am ridicat problemele corect în fața Consiliului de Miniștrii și în fața Comitetului Politic Executiv, pentru că majoritatea ședințelor de guvern se țineau sub supravegherea lui Nicolae Ceaușescu și, în general, a secretariatului Comitetului Central. În repetate rânduri am avut discuții. Nu se asigurau resursele ca să putem îndeplini sarcinile de export, foarte mari, impuse de către Guvern. Nu au fost numai la mobilă ci au fost și la exploatarea lemnului…

Rep: Problema lacurilor a jignit-o pe Elena Ceaușescu?

Ioan Florea: A jignit-o… A deranjat-o nu numai problema lacurilor, dar și alte probleme, cum a fost prezentarea resurselor de marmură pe care țara le avea pentru realizarea obiectivelor de la Casa Poporului și Palatul Cotroceni. De asemenea, a deranjat-o faptul că am solicitat să se asigure minimum de mijloace pentru exploatarea acestor zăcăminte de marmură. Consecința? În 1984 am fost mutat la Combinatul de Prelucrare a Lemnului Râmnicu-Vâlcea, unde, de altfel, am fost stabilit cu domiciliu forțat. În toată perioada am fost supravegheat de către organele de securitate. În prima parte am stat la combinat ca un fel de inginer de treapta III și luam un salariu de inginer stagiar. În această perioadă, atât eu cât și rudele am fost supravegheați de către Securitate. După doi ani și jumătate am fost chemat de către prima secretară, ca să mi se încreedințeze funcția de director general. Combinatul lucra aproape în pierdere, dar am acceptat postul cu niște condiții. Prima a fost să mă mut din Râmnicu-Vâlcea după ce-mi ispășesc pedeapsa și să revin în județul Mureș. A doua problemă a fost să nu mi se ceară să realizez sarcinile în primul an. A treia a era legată de reclamații (erau foarte multe reclamații la adresa cadrelor de conducere). Am solicitat ca de fiecare dată să fie trimiși oameni în audiență la mine și abia după ce eu nu le-am rezolvat cererile să se adreseze organelor superioare. În primul an nu am reușit mare lucru, dar în al doilea și al treilea an am redresat combinatul și am ajuns pe locul trei în țară.

Bâte pentru reprimarea revoluției

În perioada revoluției am avut câteva probleme deosebite. Când au apărut evenimentele de la Timișoara, toți directorii au fost convocați la ședințe. Se punea problema ca oamenii muncii din județul Vâlcea și alte două județe să se deplaseze la Timișoara pentru a înnăbuși, poate prea dur spus, evenimentele create de elemente fasciste și… nu știu cum au mai fost catalogate de către organele centrale de partid. La ședința de la Comitetul Județean n-a participat și prim secretara, cum era normal, ci a fost un secretar pe probleme organizatorice și s-a pus această problema a elementelor înarmate care au atacat unități militare și au creat dezordine în Timișoara. Eu m-am ridicat în picioare, pentru că n-a vrut nimeni să se ridice, și am spus: “cum să trimitem noi oameni cu bâte la Timișoara ca să înăbușe… când ăia sunt înarmați. Ce facem, trimitem carne de tun?” Și atunci mie mi s-a replicat foarte simplu și foarte convingător: “Dumneata stai jos că tu ești pedepsit pe acte de neloialitate.” Acestea au fost scenarii. Nu că nu mi-am îndeplinit datoriile ca specialist sau ca ministru… S-au găsit alte treburi. În primul rând a fost că nu am respectat politica de cadre a partidului, în al doilea rând că n-am luat măsuri de recuperare a unor creanțe de la nișe firme, dar nu eu făceam export, făceau întreprinderile de comerț exterior.

Până la urmă s-a dat ordin să se facă niște bâte. Eu tot am zis că nu avem din ce să le facem, dar până la urmă le-au făcut din cozi de unelte, (sape, lopeți), pe care le-au tăiat în două. Era o atmosferă foarte apăsătoare și foarte neplăcută în combinat. Dar tot timpul erai cu organele de securitate în spate. Până la urmă au venit și ce de la Apărarea Națională și cei de la Miliție și oarecum au fost închise porțile, ca să nu mai iasă oamenii din schimb și să-i poată duce să-i îmbarce în tren spre Timișoara. Li s-a pregătit mâncare și tot… Eu i-am spus inginerului șef că ăștia așa cum se duc, așa se și întorc. S-au dus, dar s-au oprit pe la Jimbolia sau Arad. Apoi totul s-a schimbat. Și la Vâlcea s-au găsit elemente care să detroneze aparatele de partid, chiar și cadrele de conducere de la autoritățile administrativ teritoriale. A fost o perioadă de incertitudini. Au apărut tot felul de așa ziși revoluționari, au apărut elemente care au vrut să atace sediile Miliției și în primul rând al Securității. Din fericire, s-au găsit niște oameni mai cu scaun la cap care nu au permis accesul în aceste unități. Sigur, au imobilizat aparatul securității, chiar și al Miliției, dar nu s-a creat posibilitatea să se sustragă armament. Acesta era pericolul cel mai mare. De altfel, s-a creat în județ și un nucleu al FSN, din care am făcut și eu parte în calitate de vicepreședinte. Au vrut să mă pună președinte, dar eu nu a acceptat pentru că am spus că eu mi-am terminat stagiatura la Vâlcea și vreau să mă întorc la Târgu Mureș.

În Mureș n-au fost 30 de comuniști

Rep: Cum ați aflat de evenimente, cum v-ați dat seama despre ce este vorba de fapt?

Ioan Florea: Am aflat de evenimente de la băiatul unui angajat, care era student acolo. Am apreciat atunci măsura luată de instituțiile de învățământ, de a trimite studenții în vacanță. Aceștia au fost provocați. Hai să fim serioși, în prima parte nu a fost revoluție. Prima parte a fost provocare.

Rep: Cine a provocat?

Ioan Florea: Ei… cine a provocat? Se știe că soarta lui Ceaușescu a fost pecetuită de Gorbaciov și de către alții… Cum explicați dumneavoastră plecarea lui Tokes din prima zi? Mișcarea muncitoarească a apărut după ce s-au întâmplat evenimentele nedorite, când au fost atacați și soldații, și unitățile militare, când au fost sparte geamurile, au fost devastate magazine, au murit și soldați. În această perioadă organele de stat au încercat să facă ceva, dar când au apărut deja câteva evenimente de genul acesta, populația și muncitorii din principalele uzine din Timișoara n-au putut să stea cu mâinile în sân. Dar n-au ieșit din prima zi. Conducerea facultății, când a văzut ce se întâmplă, a luat măsura trimiterii studenților în vacanță. Studenții au plecat acasă. Studenții nu au participat la Timișoara organizați, sub auspiciile organizațiilor studențești. Studenții au fost provocați, dar nu au răspuns provocărilor. A fost o provocare transformată apoi în mase de oameni care au invadat Piața Operei.

Rep: În ce moment ați renunțat la activitatea politică?

Ioan Florea: Eu nu aș putea vorbi de o activitate politică. Pentru a fi politician trebuie să ai o oarecare pregătire. Poți să fii simpatizant, dar nu politician. Câți comuniști au fost în România din cei trei milioane și ceva de membrii de partid? Unii s-au făcut membrii de partid având anumite interese. Să fim sinceri! Se cerea să fii mebru de partid, ca să poți promova în anumite funcții. Dar ca să vorbești câți comuniști au fost în România, este foarte greu.

Rep: De ce ați ales afacerile și nu politica?

Ioan Florea: Pentru că eu n-am iubit niciodată politica.

Rep: Vremurile s-au schimbat. E mai bine acum, sau era mai bine înainte?

Ioan Florea: Pentru mine și familia mea e mai bine, dar în ansamblu e mai rău, pentru că foarte mulți oameni din țara asta o duc greu.

Rep: Cum cerdeți că se va descurca un prefect tânăr ca Ciprian Dobre la cârma unui județ?

Ioan Florea: Eu am fost și sunt adeptul promovării tinerilor. La vârsta de 23 de ani eram deja inginer șef adjunct la Fabrica de Mobilă, dar am fost ajutat de niște oameni cu experiență. Și astăzi trebuie promovat tineretul, dar nu trebuie lăsați deoparte oameni cu experiență. Legat de prefect, din ceea ce am văzut în presă… eu aș avea încredere.

Rep: Câți din vechii activiști de partid mai au astăzi funcții importante în conducerea județului?

Ioan Florea: Niciunul. A mai fost Vasluian, care, de altfel, este și el inginer… Dar nici el nu făcea propagandă. În județul Mureș n-au fost 30 de comuniști.

Întrebări fulger

1. Politică sau afaceri?

Afaceri.

2. D.A. sau PSD?

Niciuna.

3. Marx sau Lenin?

Niciunul.

4. Actor sau regizor al unui eveniment?

Regizor.

5. Iliescu sau Năstase?

Niciunul.

A consemnat Cătălin HEGHEȘ