Casa mea e monumentÂ…

230 de case din Ţigmandru sunt declarate monumente istorice
 
În drum spre Sighişoara, la vreo douăzeci de kilometri de burgul medieval, se găseşte poate una din aşezările cele mai bogate în monumente istorice. Cel puţin aşa pare după numărul surprinzător de mare de imobile purtând siglele specifice ce marchează un atare monumet. Ţigmandru, sat ce aparţine de comuna Nadeş, numără nu mai puţin de 235 de monumente istorice. Chiar dacă, multe dintre ele, au un “look” extrem de “fresh”.

Monumentele istorice din Ţigmandru, care este, ce-i drept, o bogată zonă istorică, sunt însă mai numeroase decât cele din Târgu Mureş de pildă. Greu de crezut aşa ceva. Totuşi să încercăm să mergem pe firul evenimentelor. Anul trecut, Prefectura Mureş a remis o circulară către 78 de primării din judeţ, la cererea Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Mureş, din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. Prin aceasta se solicita consiliilor locale inscripţionarea şi marcarea monumentelor istorice din raza lor de competenţă, conform legislaţiei în vigoare.

Monumente istorice cu termopane

Primăria Nadeş se numără printre puţinele instituţii care au urmat dispoziţia Prefecturii Mureş. Conform acesteia autorităţile publice locale erau obligate să asigure, financiar şi operaţional, marcarea monumentelor istorice cu însemnele specifice, în termen de trei luni de la primirea circularei nr. 4291, din 7 aprilie 2003. Pe baza unei liste a momumentelor istorice întocmită de specialişti din cadrul DJCCPCM Mureş. Până aici toate bune şi frumoase. Oamenii s-au pus pe treabă şi au montat plăcuţe pe 235 de case, astfel încât aproape toate imobilele din Ţigmandru poartă astăzi însemnele specifice de monumente istorice. Interesant de ştiut este însă faptul că lista de monumente istorice remisă Primăriei Nadeş de către DJCCPCN Mureş nu este încă aprobată de Minister. Până atunci aşadar nimeni nu poate certifica valoarea de momunent istoric a vreunui imobil. În aceste condiţii, nu există justificare legislativă pentru cele 235 de “monumente istorice” din Ţigmandru. Departe de noi orice insinuare răutăcioasă la adresa autorităţilor din Nadeş, care au montat asemenea plăcuţe şi pe case care respiră, unele dintre ele, aerul atât de familiar al confortului modern, asezonat cu termopane şi materiale de construcţii, recent intrate în oferta de produse ale constructorilor. Nu dorim a sugera faptul că statutul de monument istoric al unei clădiri îi scuteşte pe proprietari de a plata a numeroase taxe. Ba mai mult, le şi facilitează accesarea de fonduri străine. Cu toate acestea, nu ne putem abţine să nu ne întrebăm de ce Primăria Nadeş, în condiţiile în care a fost poate singura instituţie care a aplicat prevederile adresei Prefecturii, nu a sesizat autoritatea judeţeană. Căci Prefectura nu a primit, de aproape un an de zile de la solicitare, nici un răspuns din teritoriu. Nici măcar din Ţigmandru. Ce să mai vorbim de alte localităţi unde nu s-a procedat la marcarea monumentelor.

Un sat

În situaţia de faţă, un sat de câteva sute de locuitori depăşeşte ca număr de monumente istorice oraşul Târgu Mureş, de pildă.  Asta dacă e să ne luăm după numărul de plăcuţe existente. Care nu prea există de fapt. Lucru inexplicabil în condiţiile în care oraşul tinde la titulatura de centru cultural şi turistic. Iar istoric şi arhitectonic, Târgu Mureşul, şi în speţă zona centrului vechi, a străzilor Bolyai, Koteles Samuel, Avram Iancu, Târgului sau Ion Creangă este bine reprezentat de monumente şi ansambluri de clădiri. Câteva exemple în acest sens credem că vor fi relevante. Imobilul care astăzi adăposteşte Colegiul Naţional Al. Papiu Ilarian nu este marcat în nici un fel. Palatul Culturii, imaginea cea mai reprezentativă a Târgu Mureşului, nu poartă însemne care să-i ateste statutul de monument istoric. Nu mai vorbim de Biserica de Piatră, înălţată la 1794, pe locul uneia din 1750, sau de cea de Lemn, datând de la 1793. Iar lista ar putea continua cu nenumărate imobile care sunt pe lista monumentelor istorice, aprobată în 1991, şi care este în vigoare până când Ministerul Culturii va binevoi să o aprobe pe cea revizuită şi actualizată, aflată în lucru în momentul de faţă.
Faptul că un biet sătuc are mult mai multe monumente istorice decât un oraş, cu veleităţi de centru cultural, este fără doar şi poate o anomalie. Faptul că un sat este, turistic şi istoric, mai însemnat pe harta judeţului decât cel mai mare oraş ar trebui să dea de gândit celor care doresc (şi sperăm că bunele intenţii nu sunt doar arsenal electoral) să înscrie Târgu Mureşul pe harta turistică şi culturală a ţării.