Donatello florentinus

Donatello a fost sculptorul care a contribuit la dezvoltarea ulterioara a stilului Renasterii mai cu seama prin organizarea materialului de observatie în scheme compozitionale de echilibru si rigoare clasica, sugerând calm si stabilitate. Ca orice artist autentic, Donatello nu a ramas în matca unui singur stil. Desi a contribuit hotarâtor la definirea viziunii italiene a Renasterii, adoptând atitudinea clasica ce se potrivea spiritului epocii si culturii umaniste, a explorat si cai nebatute.

Viata lui Donato di Betto Bardi, supranumit Donatello, ne este cunoscuta doar prin documente referitoare la lucrari – contracte sau chitante de plata – sau prin aprecieri din scrierile unor istorici, literati sau artisti. Principala biografie a artistului, redactata de Giorgio Vasari în secolul al XVI-lea, cuprinde mai putine fapte si mai multe legende care circulau pe seama sculptorului florentin, devenit o mândrie a Italiei.

Autorul primelor monumente închinate luptelor pentru libertate (David, Judit), ridicate în cea mai libera dintre cetatile Italiei, a fost, se pare, fiul unui daracitor de lâna dintr-una din manufacturile textile florentine, în vremea celebrei rascoale a ciompilor, când, pentru scurta vreme, orasul a fost condus de acestia.

Donatello s-a format ca ucenic în atelierul unui giuvaergiu – poa te Ghiberti, poate tatal vitreg al acestuia -, deprinzând arta turnarii si cizelarii metalelor, apoi si-a însusit maestria sculpturii în piatra facând parte din grupul de cioplitori care lucra la terminarea domului din Florenta. Îndeplinind numeroase comenzi la Florenta, Prato, Siena sau Padova, Donatello s-a bucurat de aprecierea entuziasta a contemporanilor, care vedeau în el unul din initiatorii noului stil artistic.

Una din primele lucrari cunoscute ale lui Donatello este David. Prilejul i-a fost oferit de o comanda. Începuta probabil ca statuie a profetului Daniel pentru domul din Florenta, lucrarea si-a schimbat mai apoi titlul, devenind David. Realizata între anii 1408 si 1416, lucrarea, care este primul nud al Renasterii, a fost destinata signoriei florentine. “Un artist de 20 de ani reda imaginea propriei sale tinereti”, dupa remarca E. Bertaux.

Pentru domul florentin, Donatello a sculptat mai multe lucrari, printre care Sfântul Ioan Evanghelistul. Între 1416 si 1435, Donatello a sculptat în marmura statuile unor profeti, pentru fetele turnului-clopotnita al catedralei din Florenta. Fiind plasate la înaltime si pentru a fi vizibile de la distanta, statuile au fost sculptate putin mai mari decât marimea naturala. Alte lucrari remarcabile sunt Sfântul Ludovic din Toulouse, portile sacristiei vechi a bisericii San Lorenzo din Florenta, reliefurile în marmura de la amvonul exterior al bazilicii din Prato, Sfântul Gheorghe.

Faima sa a ajuns la Venetia si fiul condotierului Erasmo da Narni, mai cunoscut sub numele de Gattamelata, i-a comandat un monument în memoria celebrului condotier. Statuia ecvestra, o capodopera realizata în bronz, a fost asezata în piata Sant Antonio din Padova. Însasi comanda lucrarii e un fapt semnificativ pentru epoca Renasterii: în rolul eroului exemplar, înaltat în sa si ridicat pe un soclu în piata publica, nu apare în acest caz nici un rege sau împarat, nici un sfânt, ci un simplu condotier, seful unei armate de mercenari închiriata celui care plateste mai bine. Cu toate ca padovanii au insistat ca sculptorul sa ramâna în cetatea lor, Donatello s-a întors la Florenta.

O înrâurire hotarâtoare asupra conturarii stilului sau personal a avut-o cunoasterea artei antice, a statuilor originale aflate la Florenta si, mai târziu, a monumentelor de la Roma, studiate si desenate cu prilejul calatoriei facute împreuna cu prietenul sau Brunelleschi, în 1432.

Întors la Florenta, Donatello l-a convins pe Cosimo de Medici sa adune si sa restaureze sculpturile antice pastrate în gradina palatului acestuia, devenind el însusi conservatorul colectiei. Atât de mare era aprecierea pe care o avea Cosimo pentru talentul lui Donatello, încât îi comanda lucrari peste lucrari.

Mai târziu, constient de aportul lui Donatello la dezvoltarea artelor plastice, Giorgio Vasari scria urmatoarele: “artistii sunt datori sa înteleaga ca maretia artei începe odata cu el mai mult decât cu oricare altul nascut în vremea noastra.” În ciuda faimei de care se bucura, Donatello a acceptat si lucrari de mai mica importanta, realizând blazoane de familii pe sobe sau pe fatadele locuintelor. Donatello a folosit toate materialele curente, de la piatra cioplita în blocuri masive la metalul turnat în foi subtiri sau ceramica smaltuita, policroma. Dupa spusele contemporanilor, sculptorul a tinut întotdeauna seama de conditiile concrete de pozitie si lumina în care urmau sa fie plasate lucrarile sale.

Traind în perioada de cristalizare a Renasterii italiene, Donatello a fost tentat sa încerce solutii foarte diferite si nu o data criticii de arta au relevat mai ales în lucrarile de început o derutanta întrepatrundere de stiluri. La Florenta, rascrucea lumii moderne din acel timp, se întâlneau cele mai diverse curente de idei si stiluri artistice, asa cum se va întâmpla la Amsterdam în vreme lui Rembrandt sau în Parisul secolului al XIX.

Eroii conturati de Donatello s-au bucurat de o imensa admiratie publica. Înfatisând în imagini clare idealul de perfectiune umana al Renasterii timpurii, anticipând posibilitatile lui de realizare, sculpturile pomenite au alcatuit acele unitati complexe, imagini-idee-forta, despre care vorbeste esteticianul H.van Lier. Spre sfârsitul vietii, Donatello a sculptat ansamblul Judit si Holofern. Biserica vremii a tradus lucrarea ca reprezentând victoria spiritului asupra trupului pacatos.

Ajuns la vârsta de optzeci si trei de ani, Donatello s-a îmbolnavit grav. Paralizat, marele sculptor a fost condamnat sa nu mai poata lucra si sa stea numai în pat, într-o casa pe care o avea pe via del Cocomero, alaturi de calugaritele de la San Niccolo. A murit în ziua de 13 decembrie 1466 si a fost îngropat cu mare pompa în biserica San Lorenzo, lânga mormântul lui Cosimo de Medici, asa cum a cerut înainte de a muri.

Moartea lui Donatello i-a îndurerat peste masura de mult pe concetatenii sai, pe artisti si pe toti cei care l-au cunoscut în timpul vietii. La înmormântare au fost de fata aproape tot poporul Florentei, de fata fiind toti pictorii, sculptorii, arhitectii si giuvaergiii orasului. Lucrarile de arta pe care le mai avea le-a lasat elevilor sai. Vasari sustinea ca au ramas în lume atâtea opere de-ale sale încât se poate spune, si pe buna dreptate, ca nici un alt artist n-a lucrat mai mult decât el.

Ioan BOTIS

Legende despre Donatello

În cladirea Domului din Siena a ramas, facut de Donatello, un Sfânt Ioan Botezatorul, lucrat în bronz, caruia îi lipseste însa bratul drept de la cot în jos: se spune ca Donatello a dorit sa faca astfel statuia, deoarece nu i se platisera toti banii.

Vasari spunea despre Donatello ca “era foarte darnic, tandru si binevoitor, iar de prieteni se îngrijea mai mult decât de el însusi; nu a pretuit niciodata banii, tinându-i într-un cos agatat de tavan cu o funie, din care fiecare lucrator sau prieten îsi lua cât îi trebuia, fara sa-i spuna nici o vorba.”

Spre sfârsitul vietii sale, Donatello a primit din partea lui Piero de Medici o mosie în Cafaggiolo, din al carei venit a putut sa traiasca fara nici o grija. Se zice ca n-a trecut mai mult de un an si Donatello i-a dat mosia înapoi lui Piero de Medici, spunând ca nu voia sa-si piarda linistea din pricina grijilor si supararilor pe care i le facea taranul arendas, batându-l la cap la fiecare trei zile, ba fiindca vântul îi descoperise porumbarul, ba fiindca vitele îi fusesera luate de catre comuna pentru plata birului, ba fiindca vijelia îi stricase recolta de struguri si de fructe; lucruri de care era satul si plictisit pâna peste cap, asa ca mai curând dorea sa moara de foame decât sa mai fie nevoit sa se gândeasca la ele. Ca urmare, Piero a ales sa-i dea o suma de bani saptamânal.

Un ideal de perfectiune

“Omul apare la Donatello proiectat catre un ideal de perfectiune care abia se contura în acest început de Renastere. Figurile imaginate de sculptorul florentin sunt exemplare prin calitatea lor umana, prin armonia fizica si sufleteasca, ramânând însa cu o constitutie în general fragila (…)

Daca în lucrarile de tinerete contururile fluide, sinuoase, de floare gingasa, vorbesc înca despre visul de perfecta contopire a omului cu natura, în lucrarile de maturitate animate de un suflu eroic, cum e Gattamelata, domina curbele bombate, prefigurând expansivitatea exploziva din operele lui Michelangelo (David, Moise). E interesant de remarcat ca la fel ca si acesta, Donatello a cunoscut la sfârsitul vietii o criza de depresiune marcata prin uscarea si emanciparea volumelor ce par comprimate sub actiunea unor forte exterioare, ca în Maria Magdalena sau Sfântul Ioan Botezatorul ce par a prevesti grupul Pieta Rondanini de Michelangelo.”

Egal cu vechii artisti greci si romani

“S-a daruit artei desenului si a fost nu numai un sculptor deosebit de înzestrat si un minunat statuar, dar a lucrat si în stuc, a fost foarte priceput în perspectiva si s-a bucurat de multa pretuire ca arhitect, operele sale vadind atâta gratie, atâta frumusete si un desen atât de desavârsit, încât au fost socotite drept egale cu cele mai de seama opere ale vechilor greci si romani, mai presus de cele ale oricarui artist. Din aceasta pricina – si pe buna dreptate – este socotit cel dintâi care a stiut sa lucreze asa cum trebuie scenele în basorelief, executându-le cu atâta pricepere, usurinta si stapânire a mestesugului încât se vede ca le-a înteles pe deplin si ca le-a dat o frumusete mai mult decât obisnuita: de aceea nici un artist de prin partile noastre nu l-a întrecut, iar acum nu exista nici macar unul care sa-i poata sta alaturi.” – Giorgio Vasari