Cu Pleşa am luat plasa
Doamnelor şi domnilor! Priviţi-l pe individul din imaginea alăturată! E deputat în Parlamentul României. Trăieşte din banii noştri. Şi îşi bate joc de noi pe banii noştri. Pentru că timp de la începutul mandatului parlamentar biroul lui stă aproape gol. Fără telefon, fără fax. În plus nu şi-a plătit nici datoriile la întreţinere.
Dacă ar fi să facem un top al celor mai penibili parlamentari din judeţul Mureş suntem siguri că Eugen Pleşa ar ocupa primul loc. Cele mai puţine intervenţii, cele mai puţine iniţiative adică rezultat zero. Intrarea în Parlament a lui Pleşa a reprezentat o risipă de bani pentru bugetul statului şi o pierdere pentru partidul care l-a trimis acolo, PRM. Poate se găsea unul mai vrednicÂ…
Biroul deputatului e gol
Când un deputat este ales el primeşte din partea Camerei Deputaţilor aparatură pentru a-şi putea desfăşura în bune condiţii activitatea. Ei bine, telefonul, faxul, calculatorul şi xeroxul primite de Eugen Pleşa nu se află în biroul lui parlamentar din Palatul Administrativ. Nu se ştie unde se află. Poate omul şi le-a dus acasă. Poate le-a vândut. Dar cu siguranţă nu le foloseşte în scopul în care I-au fost date de către statul român. În birou se găseşte doar mobila pusă la dispoziţie de către Consiliul Judeţean.
Buzunarul deputatului e gol
Deputatul Eugen Pleşa nu a plătit de la învestirea sa în funcţie şi preluarea cabinetului parlamentar nici un leu pentru întreţinerea spaţiului pe care îl foloseşte. Sau nu îl foloseşte. Suma adunată în anii de mandat se ridică la aproximativ 15 milioane de lei pe care Consiliul Judeţean se chinuie acum să îi recupereze de la Pleşa. În această sumă intră contravaloarea energiei electrice consumate, a energiei termice, taxa de salubritate şi cea pentru paza clădirii.
Probabil capul deputatului e gol
Acum noi ne întrebăm ca toţi oamenii, unde a ţinut Pleşa audienţele parlamentare? La ce număr de telefon l-au sunat cei care doreau o întâlnire cu el? Unde a primit sesizările cetăţenilor? Pleşa a dezamăgit pe toată lumea. Şi-a dezamăgit partidul. Şi-a dezamăgit electoratul. Şi în primul rând ne-a dezamăgit pe noi, toţi mureşenii, indiferent de etnie sau opţiune politică.



