Uncategorized

Pepiniera Trans-Sil

Trans-Sil este singura echipa targumureseana din liga a 3-a care are formatie în campionatul national- republican de fotbal. Aici gruparea din Targu Mures evolueaza alaturi de alte 10 echipe de liga secunda, dar si din liga a III-a. Mandria clubului sunt cei cativa juniori aflati in vizorul selectionerilor de la loturile nationale.

Marius Olaru, antrenorul republicanilor de la Trans-Sil, ne-a dezvaluit recent cateva dintre implinirile si problemele echipei pe care o pregateste.

“Acum 3 ani, în urma unei discutii cu presedinti Tatar Bela si Claudiu Maior, am stabilit ca ar fi necesara înfintarea a doua grupe de juniori. Am ales sa înfiintam aceste echipe deoarece tind sa cred ca aceste pepinerie pot reduce numarul de transferuri de la echipe din alte judete si, implicit, banii cheltuiti.

Astfel, in cadrul clubului nostru s-au înfiintat mai multe grupe de juniori cu copii înscrisi la categoriile 1990, 1992, 1994, 1996, care inca de acum 3 ani au început sa evolueze în diverse campionate, cu rezultate bune. Dovada sta faptul ca avem jucatori selectionati la loturile nationale de juniori.

Alin Nealcos a fost cooptat anul trecut în lotul largit de U15, alaturi de care Lucian Bungardean a fost convocat anul acesta. La U16 a fost chemat Mircea Pop, iar recent, în perioada 12-13 noiembrie, a fost selectionat la Mogosoaia Viorel Saim, care este component al lotului de seniori”.

Primele doua grupe ale clubului (1990 si 1992) activeaza într-un campionat republican alaturi de echipe mai mari ca varsta si au rezultate bune, reusind o clasare în prima parte a ierarhiei.

“Nu ne-am propus sa câstigam seria, ci o clasare în primele cinci echipe ale seriei. Am reusit sa obtinem rezultate bune în confruntarile cu echipe cu state vechi, cum ar fi Forex Brasov sau FC Brasov”, a adaugat antrenorul Olaru.

Aprecieri si regrete

“Apreciez la clubul Trans-Sil faptul ca este singurul club muresean în care sportivii nu platesc taxe pentru a fi pregatiti si jucatorii au prime de meci la victorie. Cei mai buni de la grupele de juniori au contracte. Astfel, lotul de seniori are asigurat viitorul”, spunea antrenorul Olaru.

El a afirmat ca la capitolul nemultumiri ar fi de amintit unele rezultatele si faptul ca nu toti componentii lotului pot participa la toate antrenamentele asa cum ar trebui, din cauza programului de la scoala. Olaru spera insa ca in timp se vor rezolva aceste neajunsuri.

La lot si la Galata

Cel mai bun produs al pepinierei Trans-Sil Târgu- Mures pare a fi Alin Nealcos care a fost selectionat anul tecut în lotul U15 si apoi a facut un stadiu de pregatire de 7 zile la Galatasaray Istambul. Antrenorul Olaru recunoaste ca se astepta la selectionarea lui Nealcos Alin la lotul national pentru ca ” este un baiat talentat caruia îi place mult fotbalul” .

Lotul antrenorului Olaru

Ormenisan Octavian, Csok Barna, Pop Mircea, Blazi Hans, Bretfelean Constantin, Dan Adrian, Nealcos Alin, State Vlad, Szambatfalvi Csaba, Codrenut Raul, Oltean Ionel, Matei Razvan, Truta Bogdan, Calo Dorel, Balas Paul, Ghejan Adrian, Covrig Laurentiu, Bungardean Daniel, Popa Liviu.

Dragos PUIA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close