Supravietuitorul

Sportivul reghinean, Claudiu Giurgiu a fost la un pas de a-si pierde viata din cauza unei afectiuni rar intalnite. Un tansplant de ficat, credinta si o vointa de fier i-au schimbat insa destinul. O poveste incredibila, pe care

v-o redam in randurile de mai jos.

In septembrie, Claudiu Giurgiu era internat la un spital din Bucuresti, grav bolnav. Avea nevoie de un ficat pentru un transplant. Pe lista de asteptare erau sute de bolnavi.

Ultima scapare parea a fi fratele sau, care vroia sa ii doneze o parte din ficat, însa Claudiu nu a fost de acord sa îi puna viata în pericol. A mai asteptat, dar au început sa i se umfle picioarele, sa nu mai vada, era tot mai chinuit de sonde si perfuzii.

Într-o dimineata, i s-a comunicat ca e un donator în moarte clinica, un tanar de 16 ani. Parintii acestuia au fost de acord sa i se preleveze organele pentru a salva alte trei vieti. Una dintre ele a fost viata lui Claudiu. Acesta a suferit o operatie care a durat 11 ore. Prietenii au aprins lumânari la biserica pentru el, familia, sportivii, toti s-au rugat pentru viata lui si Dumnezeu l-a ajutat.

Acum e acasa alaturi de sotia sa, Mihaela, si baiatul Sorin, în vârsta de 8 ani

Reporter: Claudiu, ce faceai înainte de a te înbolnavi ?

Claudiu Giurgiu: Faceam sport. Din scoala generala am început cu fotbal, apoi handbal, baschet si din 1991 m-am apucat de culturism. Am început sa ma hranesc cât mai sanatos, echilibrat. Nu am fumat niciodata, sunt anti-alcool.

Am început sa cumpar reviste de culturism pentru a ma informa cît mai mult în acest domeniu si azi cred ca sunt singurul din tara care are colectia completa a revistei Culturism, din 1990 si pana în prezent.

Bineinteles ca pe lânga antrenamentele în sala de forta, munceam. Eram angajat la uzina de apa a orasului, apoi instructor de fitness si culturism. Am participat si la câteva competitii judetene, dar m-am lasat de performanta, deoarece am ajuns la concluzia ca trebuie sa folosesti foarte multe suplimente si substante care nu sunt sanatoase.

Am început sa fac sport doar pentru mine. Am renuntat la carne, la sucuri si alte alimente care nu sunt sanatoase. Alergam în fiecare week-end 10 km, faceam miscare cu bicicleta, tot timpul eram activ.

Nu îmi vine sa cred nici acum ca am putut sa fiu doborat de un fir de par, infestat cu larvele unui parazit, echinococus, care spun doctorii ca e posibil sa fi ajuns în corpul meu de mai bine de 16 ani. E o afectiune destul de rara. Mi-a spus un doctor în Franta ca un asemenea caz a mai fost acolo în urma cu 20 de ani.

Am avut câteva nopti în care nu am putut sa dorm, aveam dureri îngrozitoare de spate, apoi brusc durerea a coborît în abdomen. Imi amintesc ca o noapte am zacut în genunchi. Era vorba de un chist hidatic. Am fost operat prima oara în 27 septembrie 2005. Au ajuns ceva parti din chist pe caile biliare si nu se mai putea elibera bila. Doctorii au devenit neputinciosi nu prea aveau solutii sa ma vindece. Am colindat aproape toate spitalele mari din tara. Nu mai aveam sanse, asa ca trebuia sa încerc afara. Prietenul meu din copilarie Gabi Toncean a fost alaturi de mine tot timpul. El a organizat, pentru a-mi salva viata, trei gale.

Bucuria mea a venit în data de 7 iulie 2006, la doua luni dupa o demonstratia de culturism, când Gabi Toncean împreuna cu Ioan Ovidiu Sabau au organizat meciul cu “Generatia de Aur din 1993”, la Reghin. Am primit banii de la toate încasarile pe bilete si am reusit sa ajung în Franta. Le multumesc înca odata pe acesta cale stelelor fotbalului românesc, care au jucat acel meci memorabil pentru a-mi salva viata. Nu vreau sa-l uit pe domnul Gliga Vasile care m-a ajutat foarte mult. Domnul Gliga nu m-a vazut niciodata si totusi m-a recomandat în strainatate unui doctor, ca fiind cel mai bun prieten al sau, pentru a avea grija de mine.

Dupa o luna si jumatate m-am întors în tara si m-am înscris pe lista la Bucuresti la spital pentru un transplant de ficat.

Rep: Cum ai obtinut ficatul ?

C.G: Eram foarte grav bolnav. Deja eram în ambulatoriu. Mi se umflasera picioarele. Eram plin de apa. A avut loc un accident de circulatie. Un tânar de 16 ani a intrat în moarte clinica. Familia acestuia a decis pâna la urma sa salveze alte trei vieti daca nu-l mai pot întoarce pe fiul lor înapoi. S-a facut prelevare de organe si am intrat în operatie. Vroiam atât de mult sa traiesc… Credinta si sportul practicat atatia ani m-au tinut în viata.

Rep: Cum e acum o zi din viata ta?

C.G: Ma trezesc la ora 7, sa pot lua micul dejun mai repede, pentru ca apoi urmeza medicamentele. Sunt dependent de ele, deocamdata. Le iau aproape din ora în ora. Ies la plimbare, ma recreez, ma întalnesc cu prietenii sau pur si simplu merg cu baiatul si sotia mea în parc. Saptamînal sunt obligat sa merg la controale. Noroc cu sotia mea, care e asistenta de meserie si ma “doctoreste” tot timpul. În ultimii doi ani am suferit 12 anestezii, am sapte taieturi, dar important este ca sunt din nou pe picioarele mele, ca pot sa ma misc. Incet, dar sigur, voi ajunge la forma pe care o aveam altadata, pentru ca acum stiu ca tot ce nu te omoara te face mai puternic.

A consemnat

Robert Matei