Alba-neagra cu buline gri
Credeati ca noului an îi va fi fost dat sa vina plutind usor în saua unui cal alb si prevestind întâmplari de poveste cu finalul ala desuet în care binele învinge tantos raul? Ei, as! Noul an a sosit cum se cuvine. Cu harmalaie si circ. Si cu împlinirea (pentru a “n + una” oara) a concluziei optimistului Murphy-ian: “mai rau nu se poate!” – “ba se poate!”, raspunde optimistul surâzator.
Primele zile ale anului întru Domnul 2008 ne-au adus în atentie noi valente ale procedurii noastre penale aplicate: sueta din cale afara de amicala (ca daca-i sueta, apai numai amicala poate fi) dintre un inculpat si… (urmeaza muzica de suspans gen “Tacerea mieilor”, “Razboiul stelelor reloaded” sau “Superman se reîntoarce iarasi”) fostul sau procuror. Mai exact, dintre inculpatul eliberat la cererea expresa a procurorului care invoca motive de necrutatoare boala. Necunoscatorii sau putin urmaritorii acestui soap a la “Tânar si nelinistit” vor trebui sa afle si oarece amanunte. Care va sa zica, solicitarea procurorului (fiind una de exceptie…) nu numai ca a fost admisa, dar a si creat posibilitatea persoanei acuzate sa se evaporeze din tara, asa pe patul mortii cum se afla (si cum mai ca ne convingea procurorul ca este), cu sau fara berbecutii de rigoare…
Ei, iacata, dupa ce respectiva persoana s-a instalat, bine merçi, prin nu’s ce tara din estul apropiat (sau mijlociu), dupa ce s-a facut vâlva pân’ la cer cu privire la plecarea acuzatului (vâlva neurmata, desigur, de nicio concluzie concreta privind responsabilitatile) ni se dau spre vedere si auzire dialogurile libere purtate de acest inculpat cu nimeni altul decât procurorul milostiv.
Câteva dintre chestiunile problemei ori scapa logicii noastre ori sunt bine facute sa ne scape. Pai, în primul rând (în ordinea numerelor de pe tricou, deci nu neaparat a importantei), îti vine sa-ti smulgi parul din cap, sa te zgârii pe ochi ori sa-ti bagi bete în roate când vezi nonsalanta si je m’en fichismul care transpare din conversatie. Sau de ce nu (?), ba chiar mai bine, lasi încolo reactiile masochiste si te apuci de chiuit. De veselie. Caci motiv este. Pai cum sa nu te patrunda bucuria când vezi ca, dupa ce i-a scapat inculpatul printre degetele mari (de la picioare), procurorul nu este suparat deloc, nu-i poarta pic de ranchiuna, ba chiar se trage de bracinar cu nea inculpatu’. Cica, una dintre explicatiile de bine glasuia cum ca procurorul încerca sa obtina informatii de la acuzat, ca sa-l localizeze si apoi, so! pe el cu artileria grea. Numai ca unei astfel de ipoteze nu i se potriveste faptul ca inculpatul a fost cel care l-a sunat (poate de drag…) pe procuror. Pe de alta parte, în dialogul prezentat, n-am vazut nicio informatie (de localizare) stoarsa, cât de mica (concentrati-va Dvs., poarte vedeti ceva nevazut), în afara de tara de origine a acuzatului (pe care o stim cu totii) si o tara învecinata în care i se propuneau procurorului sejururi, chermeze, odalisce. Iar el, procurorul, nu zicea “nu”. Si nici macar nu multumea frumos. În fine, de remarcat tonul superior abordat de acuzat care-i arunca procurorului verde-n fata cum ca a iesit din tara în mod elegant, la costum, cu pasaport românesc, pe calea aerului (nefiind, totusi, clar daca la clasa “economy” ori la aia “business”). Va sa zica, nicidecum printre berbecuti, capre sau oratanii. Multamu-ti, Doamne ca a dat inculpatu’ telefon, caci altfel, pasamite, nu se descopereau aceste “amanunte” nici în veacul viitor…
Desi ar trebui sa ma situez în topul celor care jubileaza la darea în vileag a comportamentului deviant al unor procurori, dati-mi voie sa am suspiciunile mele. Nu cu privire la talentele procurorului, ci referitor la veridicitatea convorbirilor. Clasificate ori declasificate. Tocmai pentru ca am vazut în mod concret cum poate sta treaba cu înregistrarile. si, apoi, pentru ca înca ma încapatânez sa refuz a crede ca un asa-numit “om al legii” poate avea IQ-ul unui ou de rata (neeclozat), astfel încât sa stea la taclale într-un asa mod cu o persoana cautata de toate serviciile noastre secrete, cu toate mijloacele lor de ascultare. Dar, mai stii? Poate ca în vremurile astea manelistice asa o fi fiind de bon ton sa conversezi. Pâna una-alta, vai de noi si de lege!
Andreea Ciuca
