Uncategorized

Ce mai vrem in Educatie?

Marti la amiaza directorii de scoli, sefii Inspectoratului Scolar Judetean, elevi, si invitati au analizat pachetul continand noile proiecte de legi ale Educatiei, lansat in dezbatere publica in decembrie de ministrul Cristian Adomnitei. Evenimentul s-a desfasurat la Grupul Scolar Constantin Brancusi. N-au fost prea multe mape cu concluzii, precum au cerut oficialii MEdC, dar interventiile in plen au fost pline de patos.

Dumitru Matei, inspectorul scolar general adjunct, a amintit de investitiile ce vor finantate de Ministerul Educatiei pentru anul 2008, printre care programul microbuzelor, programul salilor de gimnastica care va fi pus in aplicare in judetul Mures, programul gradinitelor, informand ca vor fi construite 17 gradinite in judetul Mures. “Programul Statii de epurare pentru scolile care nu au posibilitatea sa se racordeze la apa potabila la nivel de localitate, va fi aplicat pentru un numar de 20 de unitati din judetul Mures. Pentru a le identifica, va rog dupa sedinta, directorii care nu au autorizatii sanitare pentru scolile pe care le patroneaza sa ma contacteze pentru ai coopta in acest program. Programul guvernamental “Laptele si Cornul” continua si anul acesta si se extinde la clasele V-VIII. Programul guvernamental de informatizare a sistemului de invatamant prevede dotarea cu tehnica de calcul pentru invatamant la toate nivelurile. Vom dota scolile de profil cu noi calculatoare, in functie de nevoi, bineinteles trebuie sa solicitati in scris daca aveti nevoie. MEdC inceteaza suspendarea concursului pentru functia de inspector general adjunct, inspector de specialitate, directori, directori adjuncti pentru unitati scolare. Va rog sa va informati colegii, accesul la concurs este liber conform legii statutului personal didactic. Vom demara actiunea cat mai repede, pentru ca pana la data de 1 iunie toate unitatile de invatamant sa aiba directori numiti prin concurs”, a informat Dumitru Matei.

Prozan, optimist

“O natiune fara educatie nu poate prospera. In lume inteligenta este cea mai importanta resursa. Sunt sigur ca impreuna vom reusi sa facem foarte multe. Am muncit foarte mult pentru judetul nostru, ca dovada realizarile pe care le-am avut in 2007. Tin sa-i felicit in mod oficial pe elevii nostri care ne reprezinta la nivel national prin Consiliul National al Elevilor. Legat de investitii pe care le-a amintit Dumitru Matei, pot sa spun ca s-au facut lucrturi foarte bune. Sa gestionezi investitiile pentru un judet intreg nu este foarte usor. Am fost in fiecare scoala si nu consider ca trebuie sa fiu zugravul sef al judetului. Cand e vorba de investitii si bani nu poti fi infantil. Directorul trebuie sa fie atent cum se pune parchetul, cum se zugraveste in scoala. Mi-a placut la Sangeorgiu de Mures, Acatari si Taureni cum s-a lucrat in scoli. Legat de proiectele de legi aflate in dezbatere publica la MEdC, va rog sa va expuneti parerea. Din punctul meu de vedere aceste proiecte sunt bune si foarte bune. Cred ca este preluat modelul din invatamantul anglo-saxon, de asemena sindicatele au contribuit la construirea acestor proiecte de legi. As vrea ca problemele pe care le ridicati sa le aud si eu. Cred ca vor face o schimbare radicala la noi in tara aceste proiecte”, a fost analiza sefului invatamantului muresean.

Elevii, mai informati

decat directorii

Sandra Daroczi – presedintele Consiliului National al Elevilor, a prezentat doleantele elevilor mureseni, si nu numai. “La aceasta dezbatere noi reprezentam CJ al elevilor Mures. In general propunerile noastre cuprind congestionarea programelor, problemele surmenajului la scoala, materia, problemele cadru, materia pentru cei din ciclul gimnazial sa se poata pregati fara ca materia sa-i dezorienteze, gratuitatea manualelor si dezvoltarea metodologiei pentru copiii cu nevoi speciale si pentru copiii supradotati Asta e tot ce am primit pana acum de la reprezentantii din judet”, a declarat Sandra Daroczi. Moga Ana Daria, vicepresedintele Consiliului National al Elevilor, si eleva a Colegiului National Papiu a fost chiar acida. “Vreau sa incep prin a depasi vocabularul si multele fraze din lege care nu spun mare lucru. Scoala pentru noi incepe zi de zi la ora sapte si se incheie la ora 15. Dorim reducerea numarului de ore, trebuie trimisa aceasta situatie la Comisia Nationala care se ocupa de curriculum pentru revizuirea programului cadru a disciplinelor care se studiaza. Alta sugestie pe care am primit-o din partea colegilor mei se refera la curriculumul luat la decizia scolii. Optionalele pe care si le aleg elevii vrem sa si le aleaga cu adevarat, sa nu intrebam profesorii ce optionale ne-am ales anul acesta, sa nu aiba nici un fel de influenta numarul de profesori dintr-o institutie de invatamant si elevii sa aleaga liber disciplina pe care vor sa o studieze. Ce am sesizat caracteristic anexelor regulamentelor acestor legi, este faptul ca toate regulamentele pe langa faptul ca ele cuprind drepturi si obligatii ale elevilor si in acelasi timp sanctiuni, uita sa precizeze recompensele pentru cei care au reusit sa realizeze ceva”, a spus Moga Ana Daria. (A.B.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close