Finalul bate (întreg) filmul (?!)

Zice-se ca totu-i bine daca se termina cu bine. Sau, mai exact, ca nu mai conteaza basculanta de rahat de pe parcurs, daca finalul vine cu o cupa de sampanie. Adevarata, “extra brut”, nu de-aia învârtita cu paru’ în cazanu’ din pivnita.

Din categoria “viata bate filmul” sau “gura bate dosul” extragem actualmente ceea ce tocmai ni s-a oferit. Adicatelea o poveste care daca n-ar fi de plâns, în hohote, cu siguranta ar fi de râs. Tot în hohote. O poveste cu tâlc juridic ce da clasa, de departe, scenariilor de telenovele savurate si înca nesavurate pe canalele noastre.

Dupa ce furtunos, în martie 2002, s-a început urmarirea penala împotriva procurorului Alex Lele, pasamite, tot fulgerator fost-a si stopata. Acusica, pe la capatul lui 2007. Prin pronuntarea unei ordonante de scoatere de sub urmarire penala, urmata, în zilele ce au trecut, de repunerea procurorului în functie, de catre C.S.M.. Va sa zica, finisul comediei a fost pocnit din degete dupa ce între alfa si omega au trecut aproape 6 ani (concret, 5 ani, 9 luni si câteva zile)! Ceea ce ne dovedeste ca în toata aceasta perioada n-au existat probe de vinovatie împotriva omului pus la zidul justitiei si al infamiei, facut troaca de porci prin presa si tintuit la vatra mai mult de un cincinal. Topul culmii culmilor (scuzati exprimarea…) îl reprezinta faptul ca la scurt timp dupa cacealmaua începerii urmaririi penale si a suspendarii procurorului, un alt procuror, Cristian Panait, a dat (în primavara lui 2002) nici mai mult, nici mai putin decât solutia de acum. De scoatere de sub urmarire penala. Act care, dupa ce a fost ascuns cu mare dibacie de mai marii vremilor acelora si tinut sub obroc mai bine de trei ani (ca nu care cumva acuzatul sa-l poata citi si sa-si ia în mod mârsav nasul la purtare), a fost confirmat la fix de rezultatul actual al meciului.

Dintre toate chestiile neîntelese sau care, pe sleau, dau flit conceptului de societate democratica, ramâne peste poate una. Cum naiba (Doamne, iarta-ne!) le-a trebuit procurorilor unei tari, care deja a scos pieptul si

s-a protapit pe calcâie, în semn de marcare a unui an de U.E., ziceam, deci, cum de le-a trebuit peste o jumatate de deceniu ca sa termine un dosar în care nu aveau probe?? Ce mama ma-sii (aceleasi iertaciuni…) instrumentau procurorii în dosarul ala saptamâna de saptamâna si luna de luna când, dupa aproape 6 ani, recunosc cum ca n-aveau nici macar menta de frecat prin el, atâta timp cât nu exista probe de vinovatie, cum ei însisi admit? Si, în fine, la ce turatie (?), fir-ar sa fie, a functionat mintea anchetatorilor alora, daca au avut nevoie de aproape 70 de luni ca sa-si dea seama ca în dosarul care era nu sunt probe de vinovatie care nu este. Dincolo de tonul pamfletar, realitate ne este jalnica. Si destul de greu de perceput pentru cei neintrati în adâncurile ei (ceea ce nici nu va dorim…). Una dintre constatarile degajate de cea mai urâta tradare urmata de cel mai odios proces spune ca nu-i totuna sa suferi pe cruce sau sa te afli la picioarele ei.

Un alt principiu crestin zice ca este necesar sa separi apele. Adica, sa-i lasi loc lui Dumnezeu pentru ca El sa fie acela care-i casapeste pe nemernicii de profesie. Asa cum numai El poate si stie. Nu acum, nu mâine, ci cândva. Când îi va durea cel mai tare. Si când, inevitabil, vor face legatura între calvarul lor si cel pe care, cu mojicie umana si profesionala, l-au provocat si exacerbat.

În cazul lui Lele nici nu stiu pentru ce ar trebui sa fie batuti la sânge (dar, vai, nu cu bâta!). Pentru suferinta si umilintele lui sau pentru ca paienjenisul de manevre diabolice a dus la moartea procurorului Cristian Panait (Domnul sa-l odihneasca!), la numai câteva zile dupa ce a dat, cu verticalitate, scoaterea de sub urmarire penala, în 2002? Mai ales ca acum, dupa aproape 6 ani, i se confirma întru totul solutia. Si odata cu ea, profesionalismul, neslugarnicia, caracterul. Iar toate acestea formeaza o emblema chiar si dincolo de asta viata!

Andreea CIUCA