Un reghinean pe frontul din China

Militar de cariera, Arnold Samuel Hoffman – in calitate de subofiter de marina – a participat la sfarsitul secolului al XIX-lea, cu flota austro-ungara, la mai multe misiuni. Una dintre acestea a fost si cea din China pentru infrangerea revoltei boxerilor. Singura nava a flotei austro-ungare din compunerea numerosului corp international de interventie a fost crucisatorul armat “Zenta”, cel pe care, la momentul respectiv se afla in serviciu activ si Arnold Samuel Hoffmann.

Desfasurata in China intre 1899-1901, rascoala boxerilor a ramas in istorie ca o miscare xenofoba care a culminat cu o revolta disperata impotriva vesticilor si a influentei lor in spatiul chinez. Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, puterile occidentale, dar si Japonia devenisera foarte interesate de China facand presiuni deosebite asupra acestui stat pentru diverse concesii, in mod deosebit de ordin comercial. Concesiile comerciale si teritoriale facute Marii Britanii au fost urmate la scurt timp de altele similare pentru Franta, Germania si Rusia. Regimul chinez, slabit deja de imixtiunile europene, a fost slabit si mai tare din cauza succesului Japoniei in primul razboi sino-japonez (1894-95) si de impartirea ulterioara a Chinei in sfere de influenta.

Imparatul Chinei vrea reforme, imparateasa-mama vrea razboi

Reformele initiate de imparatul chinez Kuang-hsu – in mod deosebit cele educationale si administrative erau menite a contracara pe cat posibil extinderea influentei straine in China – insa au deranjat opozitia conservatoare. In acelasi timp, imparateasa-mama Tzu Hsi sustinea in secret rezistenta armata – miscarea boxerilor, in traducere “pumnii dreptatii” – in incercarea de a inlatura influenta straina. Aceasta miscare a devenit curand foarte puternica, iar la sfarsitul anului 1899, a inceput sa dobandeasca proportii de-a dreptul amenintatoare. Au avut loc atunci atacuri violente indreptate impotriva strainilor si impotriva chinezilor crestini, mai ales in provinciile Zhili, Shanxi si Shandong, in Manciuria si in Mongolia centrala. In iunie 1900, circa 140.000 de boxeri, condusi de sustinatorii razboiului de la Curtea imperiala, acestia au ocupat Beijingul si vreme de opt saptamani au asediat strainii si chinezii crestini aflati acolo dedandu-se la jafuri, torturi si omoruri inimaginabile. Guvernatorii provinciilor din sud-estul Chinei au incercat – si in cea mai mare parte au si reusit – sa asigure protectia intereselor straine, limitand astfel zona de conflict la nordul Chinei. Asediul s-a terminat in august, datorita unei forte internationale formate din circa 19.000 de militari – trupe britanice, franceze, ruse, americane, germane si japoneze – care au strabatut in lupta drumul de la Tianjin pana la Beijing.

Ambasadele straine si bisericile crestine incendiate si distruse

Pana in primavara anului 1900, autoritatile oficiale ale Chinei au protejat misiunile straine, însa la începutul verii aceluiasi an împarateasa-mama a ordonat fortelor armate sa sustina rasculatii din capitala. Functionarii chinezi suspectati de legaturi cu strainii au fost executati, iar strainii din provincii au fugit la Beijing, cautând sa-si salveze viata în cartierul ambasadelor din capitala Chinei. Luand la cunostinta de cele ce se intamplau, Anglia, Germania, Franta, Italia, Rusia, Japonia si SUA, dupa atacurile asupra misionarilor si diplomatilor straini, au trimis o expeditie internationala spre China. Un contingent sub comanda britanica a cucerit in 1900 Taku Forts, la intrarea in Tianjin. La Beijing, ambasadele europene au fost asediate, bisericile distruse, iar ambasadorul german Klemens von Kettler a fost ucis de catre cei revoltati. Cei 19.000 de soldati din forta interventionista internationala au ocupat in iulie 1900 orasul Tianjin, iar la 14 august acelasi an, aliatii au patruns in Beijing si i-au eliberat pe cei refugiati in biserici si ambasade. Intre timp, artileria americana a bombardat orasul-imperial pe care l-a si ocupat si in cele din urma, imparateasa-mama – sustinatoare in secret a revoltei boxerilor – a trebuit sa satisfaca cererile aliatilor. In acest fel, revolta acestora a luat sfarsit.

Reghineanul Arnold Hoffmann in batalia de la Taku Forts

Nascut in 1876 in Reghinul Sasesc, Hoffmann era fiul maistrului croitor Samuel Hoffmann si al Estherei Tauch. A intrat in serviciul activ, in marina austro-ungara, in anul 1899, pe micul crucisator “Zenta” ca matroz caporal, incartiruitor de masini si subofiter de marina. Participarea lui Hoffmann la batalia de la Taku Forts – intrarea in Tianjin – a fost relatata de Theodor Ritter von Winterhalder, in lucrarea “Kampfe in China…” Iata ce spunea Winterhalder despre subofiterul reghinean Hoffmann: “…subofiterul de marina Arnold Hoffmann, care comanda impreuna cu un om servirea proiectorului pe o coloana de patrulare, era liber, s-a prezentat la seful de linie, stegarul Stener cu rugamintea de a i se permite alipirea la coloana de atac…”. Intr-un alt context, acelasi narator, specifica: “…subofiterul de marina Hoffmann, cand vazu ca gara n-a fost atacata, a participat pe propria raspundere impreuna cu omul ce ii era repartizat la luarea navei chineze, si acolo a capturat un steag chinez…la data de 5 iulie, subofiterul de marina si cu omul care-l ajuta au pasit pe uscat…” Arnold Hoffmann s-a pensionat in 1917 – in plin razboi mondial – ca ingrijitor superior de masini fiind decorat cu “Medalia de argint a vitejiei clasa I (primita pentru participarea la campania din China), iar ulterior, a mai fost decorat cu “Medalia de razboi”, “Crucea militara a Jubileumului” si “Insemnul de serviciu clasa a II-a”. Nu se stie cand si unde a murit, dar cu siguranta ca in decursul timpului viteazul subofiter de marina si-a mai vizitat atat rudele, cat si casa parinteasca de pe actuala strada a Toamnei din Reghin.

Nicolae BALINT

nicolae-balint@yahoo.com

(Parte din aceste informatii au fost obtinute din lucrarea “Sub semnul lui Marte. Militarii Reghinului”, a cercetatorului stiintific dr. Dorin-Ioan Rus)

Când rascoala a cuprins întreaga capitala, seful Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Inokentie (Figurovski) si colaboratorii sai s-au refugiat la ambasada Rusiei. Ei luasera cu sine doar o veche icoana a Sf. Nicolae de Mojaisk, adusa de la Albazin înca la 1685 de parintele Maxim Leontiev, inclusiv obiecte bisericesti de valoare. Guvernul chinez a trimis pentru paza Misiunii 10 sulitasi, însa la 11 iunie Misiunea a fost incendiata si a ars pâna la temelie cu tot ce era acolo: biblioteca, arhiva si sacristia. Ihetuanii au supus chinurilor 222 chinezi ortodocsi, acestia devenind primii sfinti martiri chinezi. Printre ei se numara si sfântul mucenic preotul Mitrofan, primul preot chinez, hirotonit în Japonia de catre sfântul Nicolae de Mojaisk, propovaduitor al Ortodoxiei în Japonia.

(Din relatarea protoiereului Serghie Cean, supravietuitor al acelor evenimente)

Ihetuanii – o miscare în esenta religioasa cunoscuta mai mult ca “miscarea boxerilor” – s-au ridicat împotriva strainilor, a caror influenta considerata nefasta asupra vietii imperiului chinez s-a intensificat odata cu patrunderea misionarilor occidentali. Ideologia acestei rascoale era anticrestina. Fiul primului sfânt mucenic chinez Mitrofan Tziciun – ucis de catre ihetuani – protoiereul Serghie Cean, care a reusit sa se salveze scria mai târziu despre acestia: “Aceasta asociatie a lor a avut o organizare de comuna si ademenea populatia, propagând învatatura sa despre fortele supranaturale în scopul elogierii Chinei si nimicirii strainilor, acestia fiind numiti diavoli, iar chinezii botezati, talpa iadului, iar cei nebotezati, dar care aveau legaturi cu ei, talpa iadului de gradul doi. Boxerii erau luati drept oastea cereasca. Ihetuanii amenajau pretutindeni lacasuri în scopuri idolatrice si savârseau acolo aduceri de jertfe.”