Din ce in ce mai incinsi
Una dintre problemele sistematic si raspicat explicate de o serie de organe, institutii si persoane responsabile, dintr-o seama de tari, la fel de responsabile, vizeaza încalzirea globala si efectele ei dezastruoase. Ba mai mult, ca sa înteleaga tot locuitorul planetei, se vorbeste despre numitul fenomen în reviste, fituici, fluturasi si se fac filme înfioratoare (ca imagine si deznodamânt) pe tema iminentei cresteri a temperaturii globului. Urmata, aparent inexplicabil, de o fatala congelare. Dar, cu cât subiectul apare mai des, cu atât sictirul nostru (de data asta chiar existential) se manifesta mai cu foc. Provocându-ne spontan stari de liniste, cu argumente de tipul: stai ca n-o fi chiar asa, stai ca-i, ho, ho, ho, o gramada de vreme pâna atunci, si ce daca ghetarii polului se topesc pe ici pe colo, of, ca nu-i mare scofala (ca doar mai este loc destul în ocean), ca stratul ala de ozon nu-i chiar asa de epuizabil precum ne tot sâcâie oamenii de stiinta, etc.
Poate ca astfel de reactii au si ele o latura (sau macar o muchie) pozitiva. Alungarea unei stari devoratoare ce tinde sa se instaleze si sa ne arate cum ca totu-i inutil si ca nimic n-are rost. Însa atunci când ele îmbraca forma indiferentei ori a nesimtirii, beleaua fenomenului global (datorat într-o masura inadmisibil de mare magariilor omenesti) n-are altceva de facut decât sa se produca.
Iertata fie-mi introducerea excesiva, dar, bag seama, ca nici spatiul nostru mioritic, asa estic (si chiar balcanic) cum se afla el pe harta lumii, n-a scapat de efectele hiperstresantei încalziri. Produsa, desigur, ca pe la noi. Cu emblema de autenticitate (precum palinca de Maramures, cascavalul de Moeciu si sarmalele de Craciun).
Orb sa fii si tot n-ai cum sa scapi fenomenul. Adicatelea, n-ai cum sa nu observi ca în ultimii ani val cu val, în loc sa stinga, la noi încinge. Pe ici, pe colo, cam prin toate partile esentiale. Pai, ce proba mai calda vreti decât declaratia proaspata a fostului selectioner al echipei nationale (am zis selectioner, deci am zis nimic altceva decât fotbal)? Acesta, de-abia ajuns în Senat declara, cu (înca) franchetea începatorului, cum ca atmosfera celui dintâi organ al tarii este mai tensionata decât cea de pe stadion. Si, slava Domnului, ca pe stadioanele noastre am vazut, nu o data, scene încinse a la carte. Acuma e drept ca se poate si mai rau. Vezi parlamentul malayesian unde, cu ocazia unei sedinte cu combustie interna, s-a lasat cu cafteala în toata regula.
În aceeasi ordine a temperaturilor nationale curat febrile depistam si comunicarea încinsa între cele doua palate, reactiile (nu o data) fierbinti si nejustificate ale reprezentantilor procurorilor fata de hotarârile judecatorilor, precum si raspunsurile pe masura, tinerea constanta a procurorilor, în detrimentul judecatorilor, la sânul cald al ministerului si nu numai (traditie întrerupta doar de ultimul fost ministru), replica de la cuptor a instantei constitutionale fata de consiliul de studiere a documentelor delatorilor natiei, precum si dosul de moneda aratat de o seama de organizatii, sub forma protestului, muscaturile (suculente si fierbinti) între tot soiul de degrab’ autointitulate dive, încalzirea cifrelor pensiilor si inevitabila (ati crezut altfel?) racire spre dârdâire provocata de preturile primare (la unt, lapte, brânza, oua, carne), etc., etc.
Desigur ca pâna la un anume punct, contradictiile sunt si ramân constructive. Dar dincolo de coordonatele acelui punct ele pot naste deruta, dezordine, haos, regres, saracie. Si cu cât lucrurile se încing mai mult, cu atât buimacirea si pasivitatea noastra sunt mai evidente. Sa ne fi ramas, oare, din avântul lui Decembrie, doar un sictir cronicizat?
Andreea CIUCA
