Schitul de la Dumbrăvioara

E circulaţie mare pe drumul dintre Târgu Mureş şi Reghin. Toată lumea trece grăbită, fiecare este preocupat de problemele materiale ale vieţii de rând şi nimeni nu mai are timp. Doar puţini sunt cei care, trecând prin Dumbrăvioara, îşi abat privirile spre micul schit ce se vede din şosea, şi mulţi dintre aceştia o fac doar cu un mic interes, stârnit probabil de tăbliţa ce indică drumul spre acest lăcaş.

Şi totuşi, sunt mulţi credincioşi care vin aici. Această mănăstire şi-a făcut deja un renume prin slujbele atât de bine primite de cei ce au prilejul de a asista la ele, deşi nu are vechimea cu care se pot lăuda alte lăcaşuri de acest gen. Înăuntru te cuprinde o linişte interioară ce îţi dă o stare de bine, un deosebit respect amestecat cu emoţie şi chiar frică. Probabil, totul se datorează căldurii cu care eşti întâmpinat şi, probabil, apropierii omului de rând faţă de Cele Sfinte. Cert este că, ceea ce trăieşti pe moment, este greu să-ţi explici ulterior.
Viaţă întru sfinţenie

În interiorul Schitului locuiesc cinci duhovnici, care şi-au închinat viaţa şi sufletul Domnului. Preotul şi cei trei călugări novici se află sub îndrumarea Părintelui Stareţ, Teodosiu Colceriu, care, cu modestie ne specifică faptul că ei aparţin de Mănăstirea Sf. Prooroc Ilie de la Topliţa, în consecinţă, nu el este “adevăratul” Stareţ. Clădirea unde se află locuinţele părinţilor, a fost un grajd al “regretatului” C.A.P., care acum este compartimentat şi amenajat pentru a oferi câte o chilie fiecărui slujitor al Domnului.
În curs de construire este “Biserica din zid”, după cum o numeşte părintele Teodosiu, ce va purta hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Este vorba despre o construcţie în stil ortodox, sub formă de cruce şi care, după speranţele călugărilor şi promisiunile sponsorilor, va fi dusă la bun sfârşit până în toamnă.
Sfintele Paşti în mănăstire

Postul Sfintelor Paşti semnifică pentru fiecare creştin o perioadă de purificare a sufletului prin spovedanie şi rugăciune.În mănăstirea de la Dumbrăvioara acest lucru se desfăşoară conform unui ritual bine stabilit.
Săptămâna Mare este semnificativă în acest sens, deoarece este un ultim prag – şi cel mai greu – de trecut. Astfel, în primele trei zile, în mănăstire s-a ţinut un post aspru, adică, nu s-a mâncat decât o dată pe zi, după asfinţitul soarelui.
Începând de Joi seara se ţine postul negru, adică nu se mai mănâncă nimic până la Slujba de Înviere. Pe lângă toate acestea, se oficiază slujbele obişnuite şi cele specifice acestei perioade, cum ar fi: Liturghia din Joia Mare dimineaţa, şi Denia celor 12 Evanghelii (a Patimilor), când se spune că a fost Cina cea de Taină. Tot în această seară se sfinţesc Paştele – pâinea şi vinul care se dă credincioşilor şi care simbolizează trupul şi sângele lui Hristos. Vinerea seara are loc Denia Prohodului lui Iisus Hristos, unde se cântă Imnele Îngropării.
Bucuria Învierii

Slujba de Înviere este o Utrenie festivă, în limbajul monahal, cu o rânduială specială: se deschide cu îndemnul adresat credincioşilor: “Veniţi de luaţi lumină!”, ceea ce semnifică lumina spiritului, căldura sufletului. Se iese afară din Biserică şi acolo se citeşte Evanghelia, cu scopul simbolizat de a vesti tuturor vieţuitoarelor pământului Învierea Domnului.
Deschisă oricărui creştin ce vrea s-o viziteze, Mănăstirea de la Dumbrăvioara este un popas al oamenilor ce îşi doresc o întâlnire cu divinitatea. Mulţi credincioşi o cunosc şi o vizitează şi pentru faptul că aici se fac Slujbe pentru dezlegarea de blestem în fiecare vineri noaptea, spre sâmbătă.

Scurt istoric al Mănăstirii

Schitul a fost înfiinţat, ca instituţie, în 1930 de către Patriarhul Miron Cristea şi a funcţionat până în 1952, când, în urma colectivizării şi a ordinelor de sus, a fost desfiinţat.
În anul 1993 s-a hotărât reconstruirea lăcaşului şi s-a început cu Bisericuţa din lemn, care acum se află în faţa mănăstirii. Ea este mai mult un simbol al acestui lăcaş, deoarece, din lipsa spaţiului nu se oficiază slujbe în ea.