O “anumită parte” a justiţiei

A spune că nu s-a făcut nimic în ceea ce priveşte corupţia mi se pare de-a dreptul o nesimţire, mai ales că, cei care ţipă cel mai tare sunt – nu-i aşa – cu musca pe căciulăÂ… E de ajuns să ne gândim doar la afacerea Megapower, la averea d-lui Stolojan, la fiul lui, la soţia lui, şi ca să revenim în spaţiul transilvan, la “cea mai mare investiţie din Ardeal” aşa cum le place unora
să-i spună misterioasei M.D.Fratti din Sebeş, afacere în care distinsa Doamnă Stolojan pare că are un amestec, neelucidat însă. Până acum.
Dar să lăsăm afacerea Fratti pe mâna procurorilor de la PNA, şi să aruncăm o privire asupra a ceea ce înseamnă, în opinia noastră Ministerul Justiţiei, cel chemat de dl. Adrian Năstase să “identifice zonele de corupţie”. Dacă ar fi să începem cu începutul, trebuie să observăm că, dintre toate instituţiile de maximă importanţă ale statului, aceasta, şi NUMAI aceasta nu a fost nicicând reformată. Despre cei ce decid cu uşurinţă asupra libertăţii unui om, a vinovăţiei sau nevinovăţiei în general, nu s-a pronunţat apropae nici un guvern. Şi e, poate, de înţeles. Însă nici vocea slabă şi palidă, cum o ştim, a societăţii civile nu s-a auzit în privinţa calităţii umane (cel puţin!) a celor ce reprezintă şi împart legea.
Să fie clar. Nu vreau să arunc anatema asupra acestor oameni: ca peste tot lumea se împarte în alb, negru şi cenuşiu, iar această categorie nu văd de ce nu ar fi asemeni alteia. Vreau doar să amintesc celor ce citesc aceste rânduri că succesul campaniei anticorupţie mi se pare că este în bună masură compromis, în ciuda pachetului de legi anunţat.
Sunt absolut convins că un număr important de procurori şi judecători sunt oameni care şi-au făcut cariera înainte de 1989, şi care sunt indubitabil prizionerii unui sistem. Mentalul lor este şi funcţionează pe baza unui mecanism de neînlăturat. Acela de a câştiga de pe urma aşa-zisului act de justiţie: bani, influenţă, putere.
Acum câţiva ani am asistat la o discuţie în care un procuror trecut bine de cincizeci de ani, ameţit de aburii alcoolului a făcut o afirmaţie şocantă: “Pune degetul pe un nume din cartea de telefon – a spus el cu voce grohăită – şi în două ore îl arestez!”. Pe moment n-am ştiut ce să cred: eram totuşi după 1989, dar curând aveam să îmi dau seama că ceea ce spunea “justiţiarul” nu era decât un simplu şi clar adevăr.
Mi-e teamă de aceşti oameni care trag în jos jurisprudenţa românească; mă înfioară lipsa lor de scrupule şi lichelismul lor. Iar pentru aceia pentru care drepturile omului, prezumţia de nevinovăţie sunt doar nişte “texte”, faptul că cineva – oricine se află în libertate sau în spatele gratiilor nu înseamnă mare lucru.
Datoria pentru ei, cei din marea familie a lui Ceauşescu, nu este respectarea legii, ci propria lor “devenire”, apărarea poziţiilor şi respectarea “comenzilor” de sus.
 Educaţia de bază o fac părinţii în timpul copilăriei, iar moravurile publice le fac politicienii vremii. Mă întreb, oare, ce părinţi şi-ar fi trimis copiii să se facă procurori, în timpul lui Ceauşescu, ştiind ce interese şi ale cărei clici apără Justiţia comunistă? Şi, de asemenea, ce educaţie civică au primit aceştia în timpul celui mai barbar şi antiuman regim din România?
Sunt absolut convins că ministrul Ioan Rus avea dreptate să fie nemulţumit de Justiţie. Poate că modalitatea în care a făcut publică acestă nemulţumire nu a fost cea mai explicit – fericită, însă ar fi timpul ca întregul guvern, atât cel actual, cât şi cele care vor urma să fie conştient că, atâta vreme cât aceşti oameni despre care am scris mai sus – împreună cu tot cinismul, frustrările şi obedienţa lor – se vor regăsi în aparatul Justiţiei româneşti sufocând generaţiile tinere care vin din spate, atunci orice luptă împotriva flagelului corupţiei va fi lipsită de instrumentul de bază. Şi atunci, o atentă analiză a întregii activităţi a magistraţilor în funcţii de răspundere pare să fie singura soluţie.
Dar pentru că suntem înaintea marii sărbători a Paştelui le doresc tuturor magistraţilor Sărbători fericite, şi, înainte de spovedanie le sugerez un gând de iertare şi spre cei care le atacă sentinţele la Strassbourg, spre cei care stau degeaba prin puşcării şi prin camerele de anchetă ale PoliţieiÂ…
O ştire de ultimă oră, infirmă tot ce am scris eu mai sus. De fapt, problema corupţiei este ca şi rezolvată. Dacă şi Mult Prea Fericita Biserică se implică atunci e clar. O să ne înveţe IPS Anania cum au reuşit “străinii din Kipukua” să stopeze acest fenomen. Că, doar, nu degeaba l-au trimis acolo drept pedeapsă pentru disidenţă, mai mare securităţii. Cât despre Biserică, ce pot să spun? E aşa ca întotdeauna, fericită şi autocefală: când trebuia să se roage pentru Ceauşescu, se ruga de-i crăpa odăjdiile; când trebuie să lupte contra corupţilor, o să se lupte de o să se cutremure bisericile…