Neîncrederea. În procente si destine
În periplul necesarelor bilanturi ale activitatilor anuale (de felurite naturi), iaca a venit si ziua raportului Parchetului. Ambianta era (nu-i asa ?) de bun augur. Primavara – mai degraba primavara decât de obicei, caldura – mai calda decât era cazul în aste vremuri, ghioceii – la fel de ghiocei si, în fine, ziua evenimentului (7 martie) – mai aproape ca niciodata de ziua femeii, a comuniunii în iubire, a calmului, a multumirii de sine.
Amintitul bilant s-a desfasurat cu un proaspat sondaj de opinie pe masa. Asadar, nu numai într-o efervescenta atmosfera de lucru, ci si într-una deschisa, cu obloanele la perete si cu cartile la vedere. Ceea ce, trebuie sa recunoastem, constituie o premiera pentru un organ obisnuit sa tina cu dintii de perpetuarea secretomaniei, ca stare si ca atu al unei puteri, nu o data abuzive. Initiativa este cu atât mai laudabila (a nu se crede, care cumva, ca am trecut în patima complimentarii gratuite a organului) cu cât sondajul nu prevestea nici macar o bomboana pe coliva institutiei, de vreme ce raspunsul la principala chestiune pe care o trata a sosit ca o lovitura de bumerang. Încrederea populatiei în activitatea procurorilor este “curat neîncredere, coane Fanica”, fiindca 56% dintre fericitii intervievati au zis raspicat cum ca procurorii si încrederea (în ei) sunt doua linii paralele.
Referitor la cauzele acestui dezastru, procurorului general a acceptat cu voce tare – spre deosebire de alti conducatori de parchete care nu accepta nici în vis – cum ca pe lânga legile incoerente, problemele sunt si la anchetatori, iar actuala stare de lucruri nu poate fi schimbata decât printr-o activitate eficienta.
Va sa zica, eficienta. Aha, adica legala, impartiala, corecta, netergiversata, neabuziva, nefortata, neinventata la apelul de seara! Pai, dupa cum stau lucrurile pe acilea si acusica, vedea-vom noi asa ceva (în proportie izbitoare) când fi-va hibridat plopu’ cu mere si rachita stiti dumneavoastra cu ce…
Pe de alta parte, doamna procuror general a mai avut o observatie în aparenta net defavorabila organului, dar cât se poate de pertinenta. Si anume, procurorii care prin conduita si actele lor dovedesc faptul ca nu au ce cauta în sistem (v-am zis eu ca exista de-astia? v-am zis de o mie de ori! Si înca destui!) sunt tratati cu nemeritate dulceturi de CSM care nu numai ca nu-i înlatura, dar, culmea, îi scoate “basma curata” (expresia este autentica). Si, uite ca astfel nu avem decât a constata resemnati ca indiferent ce face si ce drege maria sa procuroru’, el ramâne procuror. Adicatelea, zicerea poporului, si-n sa si pe lânga ea, si pe drum, si-n sant.
Acuma, daca tot vorbim de pretioase clipe de bilant si de vreme ce conducatorul suprem al organului vizat si-a deschis (bine) si ne-a deschis ochii care, vorba filmului, au stat intentionat “larg închisi”, asteptam si rezultate. Da, da, chestiile alea palpabile ori vizibile. Ca pâna la CSM exista notiunea de curatenie generala în ograda personala. (Chiar daca stim cu totii ca un astfel de demers nu-i floare la ureche. Dar nici nefezabil.) Of-ul obiectiv exprimat al procurorului general viza, printre altii, procurorii care refuza în mod sistematic sa solutioneze cazurile ce le sunt repartizate. Scuzat sa-mi fie, fata de gravitatea problemei, da’ ma umfla râsul prelung. Pai, poate organul de control al organului este cu totul dezinformat, caci daca vine în urbea noastra si se duce ata fie si numai la suprafata “muncii” procurorilor de lupta-precum-gherilla-cu-coruptia-fara-de-chip-si-fara-de-veste va constata, fara efort, cât de intentionat nelucrate sunt anumite dosare. Care trebuie tinute sub fundul organului în scopuri cu totul straine de lege. Dosare din 2003 (în care, basca, exista probe certe de nevinovatie, negru pe alb, cu semnaturi de la organe ale statului, nu de la srl-uri) zac în strafundurile birourilor organului sau, din 20 în 30 de luni, se mai întâmpla o miscare de foaie, de-a futu-i pomana. Iar procurorii care le instrumenteaza sunt, multumim de grija, bine mersi. Caz în care, împricinatii ce sa faca, fata cu reactiunea si cu inactiunea celor abilitati? Sa mearga la babe pentru voodoo, imprecatii si blesteme? Sau, mai simplu, sa-i lase într-o necrutatoare plata a Dumnezeului Aluia în care ei nu cred? Caci, în raport de starea lucrurilor, oglindita în cifre si-n ochii natiei, acceptata si explicata de conducatorul tuturor parchetelor, îmbinata cu tolerarea în lant a facatorilor de abuzuri, ce altceva e de facut? Desi, asa cum s-a scris acum câteva mii de ani, exista un timp pentru toate…
Andreea CIUCA
