Borbely Laszlo si-a prezentat raportul
Ministrul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintei, Borbely Laszlo, a prezentat luni, 10 martie, in Sala Mare a Palatului Administrativ, evaluarea modului de punere in practica a Programului de guvernare dupa trei ani de mandat. La eveniment au participat si prefectul Ciprian Dobre, presedintele si vicepresedintele Consiliului Judetean Mures, Edita Lokodi respectiv Alexandru Fratean, precum si primari din comunele muresene.
Concluzia trasa de Borbely la prezentarea acestei evaluari a fost ca in acest moment nu sunt restante in raport cu ceea ce s-a propus de catre fiecare institutie responsabila de implementare a prevederilor Programului de guvernare pentru aceasta perioada. “Este de remarcat ca in fiecare domeniu au fost intreprinse fie actiuni suplimentare pentru asigurarea cadrului legislativ, institutional sau organizatoric necesar punerii in practica a masurilor, fie actiuni pregatitoare pentru punerea in aplicare a prevederilor Programului de Guvernare. Sintetic, din cele circa 930 de angajamente asumate prin Programul de guvernare, aproape 70 la suta au fost deja realizate, iar in cazul celorlalte, activitatile sunt in grafic, astfel inc



