TREPTELE RAIULUI 35
Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt un “plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENITI ACASA, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va întoarceti în PATRIA CEREASCA.”
Postul Mare al Pastelui,
prilej de vindecare
trupeasca si sufleteasca
Dorinta de a redobândi cetatenia cereasca trebuie afirmata nu doar verbal ci si împlinita cu fapta, iar cel mai bun prilej al anului este acesta care abia a început, al celor 40 de zile dinaintea Pastelui Ortodox. Mari beneficii putem avea prin abtinerea de la alimentele “de dulce”, al caror continut ridicat de grasimi animale aduce mari pagube sanatatii milioanelor de oameni bolnavi de maladii cardio-vasculare, prima cauza a mortalitatii mondiale. Grasimile animale se depun pe interiorul vaselor sanguine si îngusteaza treptat fluxul sângelui prin ele, pâna ce blocheaza circulatia, producând infarcte miocardice sau hemoragii cerebrale, primele doua cauze ale deceselor. Iata de ce avem mult de câstigat cu
POSTUL DE BUCATE
Obiceiul retinerii de la anume delicii, ce devin periculoase prin abuz, se practica din vechime, când Hipocrate, celebrul medic al antichitatii pagâne, afirma ca longevitatea lui se datora regimului alimentar pe care si-l impusese, a carui regula principala era de a nu se ridica de la masa satul. Pitagora propovaduia asceza prin post si abstinenta. Sfântul Antonie cel Mare a trait 105 ani practicând un post riguros si rugaciuni, ca de altfel toti marii pustnici de ieri si de azi, care astfel au reusit sa depaseasca limitele de vârsta enuntate de Profetul David în Psalmul 89: “zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani, si ce este mai mult decât acestia, osteneala si durere;”
Longevivi contemporani
Parintele Dionisie de la Chilia Sfântului Gheorghe din Athos s-a mutat la Domnul la vârsta de 94 de ani, iar urmasul sau Parintele Ioan Sova a împlinit recent 96 de ani. Aceeasi vârsta venerabila o are si Parintele Adrian Fageteanu de la Schitul Locurele de lânga Manastirea Lainici. Staretul Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte, Parintele Ieromonah Petroniu, are 92 de ani si este înca în putere. De retinut ca în Athos nu se manânca deloc carne, ci doar peste si fructe de mare. Parintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol are 94 de ani, iar Parintele Iustin Pârvu 90 de ani. Abtinerea de la carne în Postul Pastelui va avea cu siguranta efecte benefice pentru toti cei care vor avea vointa de a învinge pofta nesatioasa pentru a câstiga sanatate, bucurie si spor în toate cele bune.
Efectele nocive
ale consumului de carne
Pentru o mai deplina întelegere a riscurilor carnivorilor, este bine de stiut ca în fleicile si costitele cadavrelor de purcei si vitei se gasesc cantitati suficient de mari de catecolamine, dintre care adrenalina, un hormon secretat de glanda suprarenala, are o grava actiune vasoconstrictoare ce micsoreaza calibrul vaselor sanguine, ridicând tensiunea arteriala si riscul de accidente vasculare. Care este cauza prezentei adrenalinei în carne? Spaima de moarte a animalului ce se zbate în chinuri în timpul taierii. Teroarea durerii si a mortii pasarii decapitate, a porcului, mielului sau vitei înjunghiate declanseaza o vehementa reactie a organismului ce trimite în sânge hormonii de aparare, viitoare toxine consumate “la gratar” cu efecte nocive ce se cumuleaza în timp. ATENTIE deci la carne care mai poarta pe ea felurite sprayuri stropite pe deasupra pe masura ce îmbatrâneste în vitrina, pentru a-i mentine aparenta de prospetime si a împiedica putrefactia. Asadar alte chimicale nocive platite nu doar cu destui bani, dar si cu sanatatea. În tarile apusene se foloseste o metoda de îngrasare rapida a vitelor prin adaugare de steroizi în hrana lor, substante folosite si în dopajul ilegal al sportivilor profesionisti, pentru cresterea artificiala a masei musculare, cu efecte nocive asupra muschiului cardiac, din care cauza sunt interzise. Un atlet, campion olimpic, prins cu mâta-n sac la analizele medicale dupa olimpiada, a pierdut si medalia de aur si gloria de doua parale pentru care se luptase multi ani, spre profunda dezamagire a publicului local ce îl ovationase ca pe un erou national. Steroizii din carnea vitelor devin mai periculosi când sunt prajiti în ulei sau fierti, desi par a fi gustosi în amestec cu ingrediente si sosuri picante ce ridica cota de atractie culinara a gurmanzilor.
Postul prescris
de medici – regimul
De mii de ani doctorii au constatat ca multe bolil se datoraza exceselor alimentare, si ca prim remediu ei limiteaza sau interzic factorul nociv printr-un obligatoriu “post medical”. Stim ca dulciurile ridica glicemia în sânge si provoaca diabetul, ca grasimile animale si sarea peste masura maresc colesterolul, cauza bolilor cardiace, ca fumatul afecteaza grav plamânii si inima, ca bauturile alcoolice ataca ficatul, sistemul nervos si vederea. Toate acestea, daca nu sunt oprite la vreme, genereaza inevitabil boli canceroase, suferinta si moartea prematura. Regimul prescis de medici se impune ca o prima masura ce nu este altceva decât un post impus de care depinde vindecarea. Teama de suferinta bolii îi fac pe multi bolnavii sa se supuna cu strictete interdictiilor regimului si sa tina luni si ani de zile, uneori chiar toata viata, “postul medical”, ca în cazul diabetului zaharat sau al cirozei hepatice.
Postul crestin ortodox prescris de Hristos Dumnezeu
Prin contrast, postul crestin ortodox este respectat prin libera vointa interioara si nu este impus de nimeni, decât de constiinta proprie ce alege calea vietii individuale spre vesnicia Raiului. Postul Pastelui are o traditie milenara stabilita de Iisus Hristos si de Sfintii Parinti, iar noi suntem datori sa ascultam si sa urmam chemarea dumnezeiasca adresata noua de Mântuitorul lumii prin pana Sfântului Apostol Matei: “Iar când postiti, nu fiti posomorâti ca fatarnicii; ca ei îsi mânjesc fetele ca sa arate oamenilor ca tin post; adevar va graiesc, îsi iau plata lor. Tu însa, când postesti, unge-ti capul si spala-ti fata, pentru ca nu oamenilor sa le arati ca postesti, ci Tatalui tau Care este întru ascuns; si Tatal, Care vede întru ascuns, îti va rasplati la aratare” (Matei 6, 16-18)
În articolul viitor vom vedea cum, la Postul de bucate, se adauga si Postul de pacate.
Alexandru Mihail NITA



