Nebunie la Spital

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş este un focar de probleme. Însă divergenţele dintre direcţiune şi angajaţi sunt un capitol ce merită o atenţie deosebită. Un exemplu concludent este şi conflictul dintre şeful Clinicii de Psihiatrie I, dr. Gaboş Grecu Iosif (fiind implicată indirect şi direcţiunea) şi un brancardier, Ioan Gălbejan. Angajatul are numeroase antecedente în domeniu, în sensul că reclamaţiile la adresa şefilor nu-i sunt străine. Pe de altă parte, conducerea spitalului afirmă că Ioan Gălbejan reprezintă prototipul perfect al “angajatului problemă”.

Nivelul de pregătire şi profesionalismul angajaţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş lasă de dorit. Însă, din păcate, astfel de oameni veghează la sănătatea noastră. Un exemplu de “profesionalism” este şi Ioan Gălbejan, un angajat al spitalului, dar care mereu are altercaţii cu superiorii. Situaţia a degenerat însă atât de mult încât s-a ajuns până la Tribunal. Referate, penalizări, desfacerea contractului de muncă, procese verbale, sentinţe şi decizii. Cam la asta se rezumă conflictul declanşat în luna noiembrie 2003 între conducerea spitalului şi Gălbejan Ioan. Însă situaţia este mult mai complexă.

Gălbejan – victimă sau vinovat?

Povestea începe în felul următor: Ioan Gălbejan a fost angajat la spital la secţia ATI 2 pe post de brancardier. Conform afirmaţiilor lui problemele au început în momentul în care a înaintat un referat conducerii spitalului. “Am înaintat un referat conducerii spitalului deoarece am observat că numeroşi pacienţi sunt diagnosticaţi şi internaţi în spital doar pentru a-şi putea rezolva pensii de boală, sau diferite alte motive. Bineînţeles că şi medicii au o afacere profitabilă din această tărâşenie. Însă de aici au pornit şi problemele mele cu şefii. Mi se făceau observaţii sau referate pe diverse motive”, a spus Ioan Gălbejan. În urma unificării celor două spitale, Gălbejan este mutat la secţia de chirurgie a Spitalului Clinic Judeţean, dar pe un post provizoriu. Se pare că perioada a fost însă de scurtă durată şi nu au fost altercaţii cu superiorii. Postul fiind însă provizoriu, acesta a fost transferat la Clinica de Psihiatrie I. Istoria se repetă din nou, în sensul că apar din nou plângeri şi referate. “Şi aici am înaintat un referat, tot din aceleaşi motive şi din nou au apărut probleme. Am fost sancţionat cu 10 la sută din salar, şi mai apoi mi s-a desfăcut contractul de muncă. Au fost aduse tot felul de motive, chiar şi pentru cele mai mici detalii. Însă, după ce am fost concediat am dat spitalul în judecată.”

Fiecare cu argumentele lui

Cei de la conducerea spitalului au însă o altă părere. “Am avut mereu probleme cu acest angajat, în sensul că nu se putea integra în colectivitate şi mereu avea ceva probleme cu şefii lui. Însă plângeri au venit şi din partea colegilor lui, care spun că le adresa cuvinte jignitoare şi că nu îşi îndeplineşte sarcinile la locul de muncă”, a declarat Florin Buicu, directorul administrativ al Spitalului Judeţean. “Am primit şi sesizări din partea familiilor celor internaţi la clinica de psihiatrie pe motiv că acest angajat “pune întrebări necuvenite pacientelor”. Au fost şi cazuri când acesta a refuzat să părăsească salonul unde se examina pacienta. Acest lucru înseamnă, de fapt încălcarea confidenţialităţii actului medical. De asemenea are obiceiul de a interpreta “ad literam” prevederile contractului de muncă şi să refuze unele îndatoriri. În ceea ce priveşte referatele pe care le-a înaintat conducerii pe tema internării unor pacienţi pe alte motive decât medicale sunt calomnii, în sensul că acest angajat nu are pregătirea medicală necesară pentru a stabili un diagnostic. Este un simplu brancardier. Oricum consider că prin comportamentul lui reiese faptul că acest angajat are anumite tulburări de comportament. Din păcate, nu s-a făcut o evaluare psihologică, deoarece pentru personalul auxiliar acest lucru nu este obligatoriu”, a declarat Gaboş Grecu Iosif, şeful Clinicii de psihiatrie I.

O nebunie totală

În cele din urmă s-a ajuns şi la proces. “După ce mi s-a desfăcut contractul de muncă, am dat spitalul în judecată şi am câştigat”, a declarat Ioan Gălbejan. Un câştig pe moment însă. Se pare că, acesta a avut câştig de cauză în urma unui viciu de procedură în redactarea deciziei, fapt ce a dus la “constatarea nulităţii absolute şi la anularea deciziei nr. 872/28 noiembrie 2003”. Adică, în urma acestei decizii Gălbejan a devenit din nou un salariat al spitalului.
Din păcate însă această polemică este departe de a fi rezolvată. Cert este că astfel de situaţii nu ar trebui să se întâmple. Cei care au într-adevăr de suferit sunt pacienţii. Problema este cu atât mai gravă cu cât asemenea conflicte se desfăşoară într-o clinică de psihiatrie, bolnavii fiind cu atât mai vulnerabili. Dacă afirmaţiile conducerii spitalului sunt adevărate, atunci acest angajat este o ameninţare pentru bolnavi. Pe de altă parte însă neregulile sesizate şi micile “afaceri” ale medicilor nu mai reprezintă un secret pentru nimeni, şi un asemenea referat poate atrage o atenţie nedorită asupra acestui fenomen. Cei de la conducerea spitalului au deci un motiv bine întemeiat pentru a se apăra, prin diverse moduri. Fiecare are un punct de vedere şi o scuză. Acuzaţiile însă rămân.
Pe data de 18 februarie 2004 conducerea spitalului a făcut însă un recurs şi urmează ca procesul să aibă loc la Înalta Curte de Casaţie, la Bucureşti. Finalul poveştii rămâne însă sub semnul întrebării.

“Anul trecut în luna noiembrie am primit o sancţionare, pe baza căreia salarul meu s-a redus cu 10 la sută. După nici opt zile mi s-a desfăcut contractul de muncă. Deci nici măcar nu mi s-a dat şansa de a-mi corecta presupusele abateri de care dădeam dovadă.”      (Ioan Gălbejan)

“La un moment dat primeam aproape zilnic referate, fie de la colegii şi superiorii acestui angajat, fie chiar de la Gălbejan. Motivele au fost numeroase (comentarii la solicitările superiorilor, sfidarea regulilor de bun-simţ, reacţii negativeÂ…). Drept urmare s-a acumulat un dosar atât de complet încât instanţa nu a mai considerat necesară aducerea de martori.”       (Florin Buicu)