Gardian la Primărie (XI)
Luni, 26 aprilie – Astăzi a fost mare supărare pe Şefu’ Dorin, o supărare continuată din vikend. El a vrut să alerge la Crosul Radio şi s-a antrenat pentru asta de două săptămâni. Chiar io l-am văzut cum făcea fandări de la birou’ lui la birou’ de presă cu o mătură în mână pentru echilibru, da’ mai ales mişcarea favorită: roata ţiganului, cu variantele sale, roata pardallianului şi roata reintegratului social. Da’ sâmbătă dimineaţa, când făcea jocul de gleznă care însoţea ciocu mic’ în faţa lu’ Ovi de la Prefectură, l-a lovit, din greşeală, Dănuţ de la Tehnic, cu indicatorul cu care îi arăta graficul asfaltărilor, drept în ficaţi. Şefu’ Dorin s-a ghemuit de durere şi tâmpitu’ de Dănuţ i-a mai tras din întoarcere un indicator în ochiul drept. Şefu’ Dorin înjura exact ca mine când am crampe: des şi tare. Abia de a putut să-şi îmbrace costumul ca să dea startul la cros şi a împrumutat nişte ochelari de soare ca să nu i se vadă vineţeala de la ochi. A mai apucat să rostească neconvingător “3,2,1 start”, că la “2” deja copiii erau plecaţi de mult.
Marţi, 27 aprilie – Iar am fost la karate cu toţi colegii de la Corpul Gardienilor Publici. Văsălie Szabo, şefu’ meu direct, avea un chimionou portocaliu de la secănd-hend, că, cică, el este un fel de călugăr şaolin pentru noi. Şedinţa de bătaie marţială a început cu discursul despre ORL: Onoare, Respect, Loialitate. Dup-aia am luat cu onoare o karată plină de respect în ureche şi nas şi am ajuns cu loialitate tocmai la ORL. Îmi vâjîie capu’, de parcă aş fi Brus Li când avea pojar.
Miercuri, 28 aprilie – “Şnel, şnel, ia, ia, maine grose condiţione, aine gigantişen trafic”. Aşa a intrat un nemţălău în Primărie, de zici că era vreun esesist din lagărele de concentrare care juca în filme porno. Când mi-a văzut cascheta de gardian fidel patriei (apropo, oare Fidel Castro e fidel lui Castro sau e fidel Cubei, că n-am înţeles egzact de pe Dizcoveri Cenăl???), a ridicat mâna în sus şi mi-a zis cu faţa contronsionată: Hail! Cred că pentru prima dată în viaţă m-am gândit că e bine că nu-s evreu sau, mai rău, jidan.
L-am salutat şi io, la fel cum îi saluta Pistruiatu’ în filmul omomin (omonim, onomim???) pe nemţi: Mă-ta! A venit repede Mariusică de la Presă să vadă ce-i cu hitleristu’ ăsta. Mariusică vorbea o germană musculară cu mâinile, da’ până la urmă s-a lămurit că Adolf (aşa îl chema!) îl caută pe Şefu’ Dorin. Abia spre seară am aflat că Adolf era dilărul german a lu’ Şefu’ Dorin, pe când acesta făcea bişniţă cu maşini. Cică a venit pentru o datorie mai veche. Până la urmă, în contul datoriei, Şefu’ Dorin i-a propus să preia afacerea de vopsit dungile din carosabil, că Adolf a ajuns şi el din bişniţar om mare: dilăr de vopsele. Danke!
Joi, 29 aprilie – Imediat după ce m-am dus în birou la Subşefu’ Imi să văd dacă şi-a luat medicamentele calmante pentru nervi, mă întâlnesc pe hol cu două secretare. Când să mă uit dacă au chiloţi tanga, la una îi cad din mapă două foi A 4. Citesc şi mă crucesc: tarifele de publicitate electorală ale presei din judeţul Mureş. Aşa preţuri de sute şi mii de euro erau, de m-a apucat paralizia la genunchiul stâng şi apoplexia la cotul drept. Mă gândesc să mă las de scris jurnalu’ ăsta şi să mă bag în presă. Le-aş trage-o la toţi şi aş mai lua şi bani. Erika, pardon, Evrika!
Vineri, 30 aprilie – Şefu’ Dorin a avut astăzi o delegaţie străină de peste hotarele graniţei, care a venit cu planuri de afaceri. Le-a prezentat strategia sa de 6 ani, plus doi ani bonus de la alegători. A zis că vrea să facă trei zgârie-nori, şapte moluri în cartiere, şosele cu opt benzi de circulaţie pe drum şi, în timpul liber, o miniatură la Poiana Braşov. Străinii din străinătate au plecat încântaţi şi l-au crezut. Şi io îl cred pe Şefu’ Dorin, că şi io mai mint câteodată.
Sâmbătă, 1 mai – Mici, halbe cu bere la şase lei, Platoul Corneşti, unde-i proletariatul de altădată??! În semn de protest faţă de comuniştii ăştia trădători care l-au dat jos pe Ceauşescu şi au stricat bunătate de sărbătoare, am decis să nu mai merg la iarbă verde. I-am luat pe copii şi pe nevastă la imperialiştii de la Mec Donalţ. Io şi fiu-meu, Petrişor, am vrut câte un Mec Şuncă, da’ n-aveau, aşa că ne-am luat un Bacon. Nevast-mea, Virginica, îşi tot fâlfâia şoldurile de poftă şi şi-a luat un mic Big Mec. Cleopatra, fiică-mea, care ţine cură ca să o iubească metalistul ăla, şi-a luat o Mec Salată de crudităţi fără carne. Seara, când am ajuns acasă, am intrat în debara. Am scos dintr-o cutie secretă un steag pe care scria: Stima noastră şi mândria, Ceauşescu, România! M-am înfăşurat cu el după ce am făcut duş şi am adormit.
Duminică, 2 aprilie – “Inocenţiule, Inocenţiule!”, mă strigă cineva. Credeam că-i Ceauşescu. Dar îl văd lângă mine pe Ilie Balaci, îmbrăcat în emir. Fumează Malbrlorro şi ţine de căpăstru o cămilă cu două cocoaşe. Între cocoaşe, se lăfăia Gina Pistol. În zare o fată facea dragoste cu opt talibani. Cred că era Fata Morgana. Dar semăna cu colega mea Ana, gardiana. Balaci vrea să mi-o vândă pe Gina contra unui pahar cu apă. Mă storc (oamenii sunt 70 la sută apă, am văzut într-o reclamă), îi dau apa şi o primesc pe Gina. Când să îi arăt că şi eu am pistol aud din nou: “Inocenţiu, Inocenţiu! Hai, dragă, trezeşte-te, că e duminică şi trebuie să mergem la biserică”. Era Virginica, nevastă-mea. Mai apuc doar să văd cum Gina îşi scuipă în (între??) sâni. Doamne, iartă-mă!
– Va urma –
