Talentele e de tot felu-l

Oh, ce ti-e si cu spiralele astea (ma refer la cele temporale)! Când crezi ca dai piept cu ceva nou (ca imagine, gimnastica mintala, dialog, gust ori miros), trosc-pleosc îti aduci aminte ca faza proaspata ce ti-a solicitat simturile a mai fost vazuta cândva în viata. Si, culmea, nu se încadreaza în categoria stricta a déjà-vu-urilor, ci ai trait-o de-adevaratelea, putând sa indici, fara prea mult chin, când si unde. Pentru ca te-a frapat coincidenta cu subiectul, obiectul sau abordarea actuala (apartinând fazei pe care tocmai ai vazut-o, pe post de noutate incitanta).

Profesorul de limba româna din liceu (da, liceul ala cu ½ clasa de mate-fizica pe an de studiu, în care cartea era carte si respectul era respect) ne-a spus clar, de la prima întâlnire: pentru trei greseli de ortografie, nota 3! Simplu ca buna ziua! De ce? Pentru ca, astfel cum ne-a explicat în doi peri (ca nici nu trebuiau mai multi), un om ajuns la liceu trebuie sa stie a scrie corect în limba mamei lui. Pentru ca, înainte de a învata sa extragem radicalul, sa filosofam pe teme date si nedate, sa facem bani, sa dam suturi în fund, învatam sa vorbim, sa comunicam, sa ne exprimam (oral si în scris). Ei, dar ce credeti? Atitudinea transanta a profesorului a suscitat vii discutii, determinate de nemultumirile unor elevi (de la mecanica si profesionala) care, de mâna cu mamitele si tatucii lor se jeleau (concomitent) “ca copiii e persecutati” si “ca ce-i cu metodele astea anti-populare de educatie într-o societate în care toti e si a fost egali”. Reactia compacta (adicatelea “de turma”) a fost declansata de faptul ca dascalul le tot promisese progeniturilor cu origine sanatoasa cum ca, indiferent de cât de igienic le este arborele genealogic, tot nota 3 vor lua la bac daca fac trei greseli de ortografie în lucrare (la proba “limba româna”, desigur…). Fapt pentru care, într-una din sedintele organizatiei citadine de tineret s-a pus degetul pe rana, trecându-se la o dezbatere despre daca si cât are de-a face ortografia cu democratia (de atunci). Niciunul dintre tovarasi nu a îndraznit, însa, a pretinde ca n-ar trebui sa scriem caligrafic si bine. Doar unul dintre tinerii aflati în largul câmp al muncii (la una din marile întreprinderi locale, mândria regiunii), absolvent de liceu + facultate de subingineri (la seral) s-a sculat si a zis cam asa: e exagerata cerinta asta cu scrierea corecta, mai ales la examene, ca când îi acolo omu’ se umple de emotii si nu-si mai da cu seama daca sa puna 1 sau 2 de “i” si nici unde-i locul la liniuta. (Fraza a fost fatis taxata.)

Dar, iaca iarasi în actualitate ortografia elementara si capcanele ei (de prins oameni de isprava) în democratie. Spun “elementara” pentru ca doamna învatatoare a insistat pâna când ei i-au iesit peri albi, iar noua bube, cum ca “va” de la viitor se scrie împreuna, în timp de “v-a” de la trecut se scrie despartit. Regula care se alatura, bunaoara, celei cu ” înaintea lui “p” si “b” se scrie “m” si nu “n””. Va sa zica, primarul general al capitalei a lipsit de la primele lectii, ajungând sa sfideze ortografia în direct, scriind “v-a câstiga alegerile”. Ipotezele ce au determinat acest brain-storming (în traducere libera, furtuna creatoare) ar putea fi urmatoarele: 1) invitatul tv se gasea în starea de altadata a tânarului cu liceu la baza + facultate de subingineri (seral), fiind, deci, emotionant de emotionat, pâna într-atât încât n-a mai stiut unde-i locul la liniuta; 2) invitatul utilizeaza (în viata) tehnica benefica a contopirii timpului, în cele 3 axe ale sale, situatie în care trecutul se prelungeste inextricabil în viitor si viitorul izvoraste indubitabil din trecut, asa ca, ce naiba, nu ne-om poticni de-o liniuta; 3) invitatul a lipsit de la lectiile cu pusu’ de linioare (caci, de pilda, avea pojar, fiind la vârsta care atrage boala asta precum magnetul), iar apoi nu le-a mai putut recupera, dat fiind ca programa l-a potopit cu alte soiuri de semne si reguli, care mai de care mai tâmpite.

Nu mai departe de ultimele luni, fostul ministru de externe (recent demisionar) a fost obiect de ironii, bascalii, caterinci pentru ca

s-a asezat (numai) cu o buca pe fotoliul din biroul secretarului de stat american sau ca a facut cu degetul mare semnul “ok” în fata unei case regale. Pornind de la aceste gesturi, ministrul a fost bombardat cu tot felul de critici, negându-i-se, cu un drum, orice merit. Nimeni nu si-a mai adus aminte de enciclopedicele lui cunostinte de istorie (cu care a dat, nu o data, clasa în fata unor “grei”) sau de maldarul de carti ce i-au trecut prin mâna si prin cap. Am auzit doar un cor la unison care glasuia cum ca un om care face asemenea gesturi nu ne poate reprezenta. Ma întreb atunci, logic, cum ne pot reprezenta cei care înca n-au învatat sa scrie? Si nu-mi spuneti ca, în schimb, astia au alte talente, recte facere de bani, deschideri de usi, gusturi scumpe. Ca nu va cred!

P.S. A nu se întelege ca toti cei cu înclinatii tehnice sunt agramati. Exemplul cu subingierul a fost, pur si simplu, unul trait.

Andreea CIUCA