Cesiro Sighisoara – cea mai mare fabrica de faianta menaj din Europa

Ceramica este unul dintre cele mai vechi materiale prelucrate de om. Descoperite acum 25 mii ani, produsele din ceramica se gasesc în orice loc de pe glob, neputând fi înlocuite de multe ori de nici un alt material fabricat astazi, din contra, ceramica nascuta din pamânt, apa, aer si foc câstiga teren în domenii cu totul noi, de la medicina la tehnica. Din acest motiv, în viitor umanitatea nu va renunta la folosirea ei.

Fondata în anul 1957, în Sighisoara, fabrica de faianta menaj Cesiro este continuatoarea traditiei ceramice specifice spatiului cultural si spiritual al Transilvaniei, numarându-se printre primele societati din România în acest domeniu. Descoperirile arheologice din diverse puncte ale Sighisoarei atesta faptul ca înca din primul mileniu înainte de Hristos exista aici stiinta prelucrarii lutului. Denumirea Cesiro – Ceramica, Sighisoara, România – a primit-o la 1 ianuarie 1991 odata cu desprinderea din fosta Întreprindere de Sticlarie si Faianta Sighisoara. Înzestrarea tehnica în acel moment era la nivelul anilor de pornire, cu perfectionari aduse în aceasta lunga perioada mai mult prin inovare si autodotare, decât prin achizitionari de utilaje si tehnologii performante. Primele investitii au fost în domeniul cuptoarelor de ardere, a decorului si al produselor glazurate pentru a asigura cresterea calitatii si competitivitatii produselor. Investitia din anul 1993 de achizitionare a doua cuptoare moderne, prin efort propriu, s-a concretizat în cresterea exportului în anul urmator cu 55%. Investitiile au continuat si în anii urmatori, achizitionându-se cuptoare si utilaje tehnologice specifice în toate sectoarele, în valoare totala de 15 milioane de euro, acest fapt conducând la cresterea exportului, în anul 2004, de 18 ori fata de perioada anterioara retehnologizarii, respectiv anul 1992. Pentru a afla mai multe amanunte despre istoria si evolutia în timp a fabricii de faianta din Sighisoara, ne-am adresat domnului Ioan Patrînjel, directorul general al S.C. Cesiro S.A.

Reporter: Domnule director, societatea comerciala pe care o conduceti a împlinit în toamna anului trecut o jumatate de secol. Cum a evoluat de-a lungul timpului fabrica de faianta din Sighisoara?

Ioan Patrînjel: Fabrica de faianta din Sighisoara a împlinit 50 de ani în luna octombrie a anului trecut prilej cu care am fixat si o placuta aniversara pe cladire. Fabrica de faianta si-a început activitatea în luna octombrie a anului 1957 iar profilul ei a fost înca de la început de faianta de menaj, respectiv farfurii, cesti, castroane si alte articole turnate. La înfiintarea întreprinderea avea trei profiluri de fabricatie diferite, prima data intrând în functiune fabrica de faianta, apoi, în 1961, fabrica de sticlarie ambalaj, butelii si borcane, iar în anul 1978 s-a construit o sectie noua care la vremea respectiva se numea Faianta Artistica si care producea tot articole din faianta, dar de o calitate mai deosebita, mai lucrate, pentru ca din 1987 în aceasta sectie sa se treaca la productia de portelan fosfatic. Începând cu data de 1 ianuarie 1991 fabrica ce îngloba cele trei profile s-a despartit în trei societati comerciale distincte în urma unei hotarâri de guvern, la vremea respectiva existând niste reglementari care permiteau fostelor întreprinderi de stat sa se desparta în mai multe componente, dupa cum se credea de cuviinta, si noi am considerat ca ar fi bine sa ne despartim în trei, aici fiind trei unitati productive cu specificuri diferite de fabricatie, dupa care fiecare societate comerciala nou aparuta si-a continuat drumul pe cont propriu, fosta fabrica de faianta devenind S.C. Cesiro S.A.. Cunoscuta de-a lungul timpului sub denumirile de “Combinatul de Sticla si Faianta”, apoi “Complexul de Sticla si Faianta”, iar în anii “80 pâna în 1989 facând parte din “Întreprinderea de Sticlarie si Faianta din Sighisoara”, denumirea de Cesiro, un acronim de la Ceramica, Sighisoara, România, o are începând cu data de 1 ianuarie 1991 odata cu desprinderea din fosta “Întreprindere de Sticlarie si Faianta”.

Rep.: Ce solutii ati adoptat pentru a face fata acestor transformari si pentru a trece cu bine de perioada de tranzitie prin care a trecut economia româneasca în ultimii ani?

I.P.: Am încercat sa supravietuim dupa socul pe care l-a resimtit toata industria româneasca prin trecerea de la vechiul sistem la economia de piata. Imediat dupa 1989, timp de trei ani, am avut o perioada de scadere dramatica a productiei, ajungângd la 60 % din cea dinainte de 1989. Cu aceasta situatie ne-am confruntat nu din cauza lipsei de comenzi ci din cauza conjucturii, oamenii nu mai voiau sa lucreze în trei schimburi si se lucra doar 5 cinci zile pe saptamâna, desi suntem o unitate cu foc continuu. Înzestrarea tehnica în acel moment era la nivelul anilor de pornire (1960 pentru cuptoare ca utilaje de baza, la fel pentru sectoarele de preparare, 1970 pentru decor cu utilajele de decorare si 1980 pentru utilajele de fasonare). Necesitatea retehnologizarii fluxului tehnologic s-a impus ca o conditie de supravietuire a societatii în noua perspectiva a economiei de piata, propusa ca obiectiv dupa 1989. Primele investitii au fost în domeniul cuptoarelor de ardere, a decorului si ale produselor glazurate pentru a asigura cresterea calitatii si competivitatii produselor. Efortul din 1993 de achizitionare a doua cuptoare moderne s-a concretizat prin cresterea exportului în anul urmator, în 1994, cu 55% fata de 1992, înaintea instalarii cuptoarelor. S-au achizitionat apoi cuptoarele din 1996, 1998, 2000 si 2003, prin efort propriu, precum si alte utilaje tehnologice importante în mai toate sectoarele de activitate în valoare totala de 15 milioane de euro, în perioada 1993 – 2003. Cuptoarele noi si performante au un consum specific de combustibil cu peste 50 % mai mic decât cuptoarele vechi, aceasta fiind si inspiratia noastra salvatoare, pentru ca de atunci încoace gazul metan s-a scumpit continuu si daca nu am fi investit la timp pentru a achizitiona utilaje performante nu am fi putut face fata costurilor si nu fi putut fi competitivi pe piata, mai ales pe pietele externe. În paralel cu achizitionarea utilajelor s-au instruit si perfectionat oamenii care sa le exploateze.

Rep.: Când a fost privatizata fabrica? A fost privatizarea un factor benefic pentru Cesiro?

I.P.: În paralel efortul financiar deosebit facut pentru retehnologizare s-a realizat în anul 1995 si privatizarea societatii prin metoda MEBO, astfel ca în prezent fabrica este detinuta aproximativ 540 de actionari (salariati si fosti salariati ai Cesiro). Rezultatele economico-financiare bune au permis ca pe lânga achitarea obligatiilor legate de privatizare, sa se acorde în fiecare an dividende actionarilor, majoritatea fiind salariati, un motiv în plus pentru sporirea interesului acestora fata de bunul mers al societatii. Având asigurate piete de desfacere externe în mai toate tarile Uniunii Europene, iar ca partener important firma Ikea, Cesiro lupta pentru mentinerea standardelor de calitate a produselor sale. Rezultatele sunt confirmate de aprecierea clientilor fata de produsele noastre prin cresterea cererii de la an la an, ceea ce ne-a permis cresterea exportului asa cum am spus. Astfel ca în perioada 1995 – 2005 societatea a fost în continua ascensiune, exportul crescând de la aproximativ 30 %, cât era în momentul privatizarii, pâna la 90-92 % la finele anului 2005. Dar începând cu luna noiembrie 2004 moneda euro a intrat în declin iar noi ca exportatori am fost foarte puternic afectati. În 2006, euro continuând sa scada, întreprinderea noastra a avut primul an de declin, iar profitabilitatea fabricii scazând dramatic a facut ca anul 2006 sa fie primul an cu pierdere financiara, la aceasta contribuind si liberalizarea patrunderii pe piata europeana a produselor fabricate în China. Trecând prin acea perioada de criza am ajuns în situatia sa fim nevoiti sa concediem din personal, astfel ca în 2006 din 1.600 de angajati am ajuns sa avem aproximativ 1.250, disponibilizând peste 300 de oameni.

Rep.: În schimb, în prezent, va confruntati cu o lipsa de personal. De ce nu vin oamenii sa munceasca la Cesiro?

I.P.: Probabil disponibilizarile din 2006 efectuate de Cesiro au ramas în memoria colectiva ca un insucces, creând imaginea unui loc de munca nesigur, desi pâna atunci am oferit cele mai bune salarii la nivel de Sighisoara. În prezent avem nevoie de peste 70 de persoane pe care am încercat sa le recrutam, pe lânga Sighisoara, si din Dumbraveni sau Agnita si nu am reusit. Asta si din cauza ca între timp, dupa aderarea României la UniuneaEuropeana, a început migratia masiva a fortei de munca în strainatate. Cu aceasta criza de forta de munca se confrunta multe alte întreprinderi din oras, nu numai Cesiro.

Rep.: Ce planuri de viitor aveti?

I.P.: Pentru a-si mentine pozitia câstigata atât pe pietele internationale cât si pe cea nationala, fiind la ora actuala cea mai mare fabrica de faianta menaj din Europa, managementul firmei Cesiro va continua proiectele de retehnologizare avute în vedere pentru urmatorii ani prin introducerea de noi tehnologii, de asemenea, se va acorda o importanta sporita conditiilor de munca ale angajatilor precum si protectiei mediului, astfel încât Cesiro sa ramâna o societate viabila si profitabila.

A consemnat Sebastian ANGHEL