Între simbolistica formelor și mesajul culorilor

Artist plastic consacrat, Vasile Mureșan este recunoscut ca atare, atât în țară, cât și în străinătate. Cunoscut ca artist care expune frecvent sculptură și pictură, el este ușor de recunoscut și prin prezența sa fizică insolită, ceva între Brâncuși, Tolstoi și Soljenițân. O prezență agreabilă și un conviv plăcut, care acceptă cu bonomie să-și prezinte lucrările, dar și să-și povestească impresiile sale despre Franța, pe care a vizitat-o de patru ori și unde a expus lucrări de sculptură și pictură.

Artist complex, sculptor și pictor în același timp, s-a născut în 1951 la Cluj. În anul 1978 a absolvit Institutul de arte plastice “Ioan Andreescu” din Cluj, secția sculptură. Timp de mai mulți ani a profesat în învățământul secundar și liceal la Târgu Ocna, Hodac și Târgu Mureș. Din 1986 a lucrat la Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național, apoi la Muzeul Județean de Etnografie, unde lucrează și în prezent. Din 1975 este prezent în expoziții studențești și de grup la Cluj-Napoca, în expoziții județene la Târgu Mureș, iar începând din 1980 în expoziții colective și personale la Târgu Mureș, Sovata, Târnăveni, Reghin ș.a. Din 1993, a fost integrat în expoziții internaționale: Anvers și Bruxelles (Belgia), Bressuire și Cholet (Franța).

Are lucrări de sculptură și pictură în colecții de stat și particulare din România, Franța, Belgia și Germania ș.a., figurând și în “Enciclopedia artiștilor români contemporani”.

Lungul drum spre consacrare

Vasile Mureșan relatează: “Mama mea, care este de la țară, făcea stele colorate de Crăciun și diverse modele pentru împletituri, așa că, într-un anume fel, m-am simțit de mic atras de forme și de culoare, dar într-un mod indefinit. Din clasa a VI-a am venit la Liceul de Artă din Cluj, unde am avut șansa să fac carte serioasă. Îmi aduc mereu aminte cu mare plăcere de profesorii foarte buni pe care i-am avut: Ion Mitrea, I. C. Dinu și Corneliu Brudașcu, la secția pictură, sau de Markos Andras și Mihai Barbu, de la sculptură. Făceam și sport, pentru că îmi plăcea, mai și lucram pe ici pe colo, pentru că aveam nevoie de bani. N-a fost ușor… Timp nu prea aveam, dar atât cât aveam, încercam să-l împart cât mai bine. Am oscilat mult între sculptură și pictură și poate că asta m-a costat într-un fel. Privind astăzi în urmă, pot spune cu certitudine că, în unele privințe, am făcut o risipă inutilă de timp. Am urmat apoi facultatea și, din 8 câți am reușit la sculptură, am terminat 6. Din cei 6, doar doi mai suntem în țară, eu și Durgheu Cornel, decanul Facultății de Arte din Oradea, ceilalți sunt în Germania, Elveția, USA și unul în Franța. Cel stabilit în Franța, la Paris, este Alexandru Bujor, un om de mare talent și foarte harnic. Căsătorit cu o nepoată de-a lui Ceaușescu, a ales să se stabilească după ’90, în străinătate. Motivele nu i le cunosc. Privind acum în urmă nu pot să spun decât că liceul și studenția au fost anii unei frumoase boeme. În ceea ce privește sculptura, am parcurs un drum de căutări, firesc pentru fiecare artist care vrea să se individualizeze ca manieră și stil. Am plecat de la o manieră realistă, am trecut printr-o epurare a formei, pentru a ajunge astăzi la forme esențiale, la simboluri. Acum încerc ceva nou, ceea ce se numește ready-made (gata făcut), un gen de artă care presupune să găsesc obiectul și să-l încarc cu un mesaj anume”.

Experiența franceză mi-a folosit

Vasile Mureșan își continuă relatarea: “În Franța am fost de patru ori, invitat de artiști francezi: în ‘96, ‘97, ‘98 și ‘99. Petreceam de fiecare dată două săptămâni la Paris și două în provincie, de regulă la Bressuire. În prima mea călătorie la Paris am văzut, într-o singură zi, 42 de galerii de artă. Eram curios să văd cum și ce creează francezii. Pe clasicii artei franceze îi cunoșteam din facultate, dar eram curios să îi cunosc pe cei contemporani. Am rămas surprins de modul de viață francez, nu neapărat la modul plăcut. O viață mult prea dinamică, care în timp duce la depersonalizare și dezumanizare. Ei trec drept oameni culți, dar am remarcat la unii dintre ei multă indiferență și chiar ignoranță față de propriile lor opere de artă. E o consecință a unui mod de viață puternic legat de societatea de consum, care îi devorează pur și simplu. Locuiam la un funcționar de poliție din Paris, care avea imobilul situat la 3 km de Luvru. Nici el și nici soția sa nu văzuseră vreodată galeriile, ce părere aveți ? Când am plecat din Franța am luat cu mine câteva manuale de istoria artei pentru cursul mediu, vrând să le compar cu ale noastre. Am avut surpriza să constat că sunt foarte pueril concepute, iar nivelul informației foarte scăzut. În rest, nu pot să spun decât că francezii au fost foarte galanți și foarte prevenitori, niște gazde excelente. Într-un anume fel, experiența franceză mi-a folosit. În orice caz, m-a eliberat de inhibițiile pe care le aveam ca artist român într-un mediu străin. În artă, românii nu sunt cu nimic mai prejos decât ei. Poate doar geografic”.

Nicolae BALINT

“Vasile Mureșan vine dintr-o mică localitate din inima Carpaților, plină de mister și legende, făcută să dăinuie… Acest român este un personaj fastuos. El comentează tablourile sale cu pasiune și fără falsă modestie. Mica localitate de munte, valurile Mării Negre și portrete de țărani din Carpați sunt transpuse în culori puternice de ocru, roșu, verde într-o manieră figurativă…” Francois Regis Hurtin, Franța, 1997

“…Dacă sculptura îl păstra într-o sobrietate a formulării, cu rigori și curgeri line, în pictură (pe care o cultivă tot mai asiduu în ultimul deceniu) Vasile Mureșan se manifestă dezinvolt, cu prospețimi de tonuri pure, încurajând solaritatea și ardența. Are înclinație către o anumită somptuozitate a tușelor și gamelor, obținând prețiozități și savori de materialitate ce amintesc de paleta lui Tonitza și Ciucurencu. Îi plac contururile sinuoase, traseele ample ce ritmează spațiul compozițional animat de forme robuste, vitale…” Negoiță Lăptoiu, 1999

“Vasile Mureșan expune 20 de tablouri la Cholet. Acest îndrăgostit de pictură post-impresionistă franceză este un adept al stilului figurativ… Dar, mai important decât subiectele inspirației propriu-zise, pe artist îl interesează expresia, factura cromatică a fiecărei pânze, fapt ce recomandă un artist extrem de sensibil, interesat – după propria-i expresie – de “muzicalitatea culorilor”. Le journal de Cholet, 24 iulie 1997

“Motivele icoanelor lui Vasile Mureșan – picturi realizate pe sticlă – sunt reprezentări ale Vechiului Testament sau din Viața lui Isus. Dar, sub factura lor naivă, pictorul a infiltrat trăiri foarte contemporane. Îngerii au fost gândiți asemenea lui Chagall, iar Intrarea în Ierusalim amintește de Picasso. Așadar, prezentul terbuie întotdeauna să se ralieze la tradiție.” Le Courrier de l’Oest, 17 iulie 1997