La Reghin, moartea venea din cer

Un imens incendiu in imediata apropiere a Reghinului, mai precis intre Iernuteni si Solovastru, in locul numit Mociar. Limbi de foc amestecate cu un fum negru ce putea fi vazut de la zeci de kilometri distanta. Din cand in cand cate o explozie asurzitoare. Moarte, panica, zgomot de motoare si un inimaginabil dezastru. La Reghin, infernul coborase pe pamant.

La 23 august 1944, Romania a intors armele impotriva Germaniei si aliatilor ei trecand de partea Aliatilor. In aceste conditii, luate prin surprindere, trupele germane stationate in Romania s-au vazut nevoite sa se concentreze in NV Transilvaniei, teritoriu cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Era o solutie temporara adoptata de Inaltul Comandament German (OKW), o improvizatie de moment care – asa cum se va vedea – nu luase insa in calcul o serie de amanunte, aparent minore, dar care in anumite conditii pot deveni deosebit de importante. Un asemenea amanunt s-a dovedit a fi lipsa artileriei antiaeriene de pe aerodromul de la Mociar, de langa Reghin, unul din cele trei aerodromuri amenajate in graba si unde se concentrasera un numar important de avioane apartinand Luftwaffe, aviatia militara germana. Nici aerodromul de la Lueriu, foarte apropiat de cel de la Mociar sau cel de la Budacu (Bistrita-Nasaud) nu aveau artilerie antiaeriana care sa asigure decolarea si aterizarea in siguranta a avioanelor germane stationate acolo.

Moartea “a decolat” din Italia

Pe data de 31 august 1944, trei escadrile de vanatoare si bombardament, tip P-51 Mustang, apartinand USAAF, aviatia militara americana, s-au ridicat de pe aeroportul din Madna-Italia. Obiectiv de atac: aerodromul din Mociar (Reghin) unde, Aliatii stiau faptul ca se afla comasat un important numar de avioane germane de diferite tipuri. Cateva ore mai tarziu, dupa ce au traversat Marea Adriatica si Yugoslavia cele 44 de avioane americane tip Mustang apartinand Escadrilelor 2, 3 si 5 se aflau deasupra Targu-Muresului, inaintand in zbor la mica inaltime, pe directia Gornesti-Mociar. Pentru germani, surpriza a fost totala. Cea mai mare parte a avioanelor lor – peste 100 – au fost surprinse la sol. Un imens carnagiu si in acelasi timp un mare dezastru din punct de vedere al pierderilor suferite de germani.

Asul aviatiei militare germane, prezent la dezastrul de la Reghin

Retrase in graba din Romania, pe aerodromul de la Mociar erau grupate avioane de asalt, transport si legatura – in total peste 100 – si care apartineau mai multor unitati germane de aviatie. Intre ele se distingea Flotila 2 asalt, botezata “Immelmann”, dupa numele legendei aviatiei germane din Primul Razboi Mondial. Aceasta unitate era comandata de asul aviatiei germane, colonelul Hans-Ulrich Rudel, cel mai decorat pilot german din cel de-al Doilea Razboi Mondial. In momentul atacului american, Rudel se intorcea impreuna cu alti doi piloti dintr-un raid intreprins asupra trupelor sovietice in pasul Oituz. Ramasesera fara benzina si munitie si se pregateau sa aterizeze. Ceea ce a urmat nu e greu de inchipuit. Plin de furie si neputinta, Rudel le-a ordonat celor doi subordonati sa aterizeze si sa se salveze. Cu alte cuvinte: “Scapa cine poate!” Rudel a sarit din avionul care inca mai rula cu peste 50 km. la ora, salvandu-se in extremis. Ceilalti doi n-au avut insa aceeasi sansa. In 1967, Rudel – care la sfarsitul razboiului se predase americanilor – avea sa publice la New-York, o carte – “Am fost pilot pe Stuka” – in care relata si despre cele petrecute si traite de el la Mociar (Reghin), in august 1944.

Replica germana, un dezastru

Atacul american de la Reghin a alertat Grupul II german din Flotila 52 de Vanatoare stationat pe aerodromul de la Budacu. Sase avioane de vanatoare Messerchmitt 109 G-9 – o forta insuficienta cum se va dovedi – au decolat sub comanda talentatului cpt. Helmut Lipfert, un alt as al aviatiei germane care avea pana in acel moment omologate un numar de 144 de victorii. Cei sase piloti germani s-au indreptat spre aerodromul de la Luieriu, spre care li se semnalasera ca se indreapta un grup de vanatoare sovietic. Aici insa, surpriza! Nu i-au intampinat sovieticii, ci Escadrila 5 americana Mustang care atacase anterior (alaturi de Escadrilele 2 si 3) aerodromul de la Mociar. Din cei sase piloti germani s-a mai intors la Budacu doar Lipfert care reusise sa doboare chiar 2 avioane americane. Unul dintre cei doborati de Lipfert, intre Petrilaca si Peris, a fost pilotul american Robert Davies, ingropat 10 metri mai incolo de unde se prabusise cu avionul. In 1995, Davies a fost exhumat si reinhumat la cimitirul anglo-american de la Sinaia, iar in 1997, din nou deshumat si reinhumat in cimitirul militar american din Newille-en Condoz din Belgia. Rezumand atacul celor trei Escadrile americane de Mustanguri, se poate spune ca a fost un mare succes. La sol, la Mociar, americanii au reusit sa distruga 58 de avioane germane, iar in luptele aeriene purtate in zona au mai doborat 7 avioane germane si au avariat doua. In schimb, in acest raid americanii au pierdut patru avioane, din care doar un pilot a murit (Davies), ceilalti trei fiind luati prizonieri, fie de germani, fie de unguri. La sfarsitul razboiului ei s-au intors in SUA. Nu se cunosc insa pana in prezent pierderile umane totale suferite de germani ca urmare a atacului de la Reghin (Mociar).

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com

“Practic fara combustibil si munitie, ma intorceam la aerodromul nostru, la Reghin, in zbor razant, cand am vazut 40 de avioane sclipind argintiu… Nici o coincidenta, toate sunt Mustanguri americane. I-am spus lui Hoffmeister: Aterizam imediat! Un Mustang zbura direct spre mine. Repede, deschid cupola cabinei, rulez cu cel putin 50 k./h, dar totusi sar afara. Ma lipesc tare la pamant si dupa putin timp aud bubuitul mitralierelor Mustangurilor. Avionul meu arde dupa prima trecere a americanilor… Eram bucuros ca nu mai sunt in el… Locotenentul Hoffmeister n-a aterizat asa de repede ca mine, l-am pierdut din vedere…”

(Fragment din memoriile colonelului Hans-Ulrich Rudel

publicate la New York, in 1967

Aviatia germana, cunoscuta sub numele de Luftwaffe, se bucura de un mare avans tehnologic si de piloti foarte bine pregatiti. Pilotul Hans-Ulrich Rudel, a fost unul dintre ei. Pilotând un bombardier în picaj Stuka, Rudel a devenit cel mai decorat pilot al razboiului, fiind distins cu Crucea de Cavaler cu Frunze de Stejar din Aur (Das Ritterkreuz mit Goldenem Eichenlaub), Spadele si Diamantele (Schwertern und Brillanten), si a fost avansat la gradul de Oberst (colonel). Spre deosebire de alti ofiteri cu acelasi grad, Oberst Rudel avea sa ramâna pe front pâna la predarea sa în mâinile armatei SUA, la Kitzingen, în Cehoslovacia, pe 8 mai 1945. Lui i s-a atribuit 2.530 de missiuni de lupta, cand ar fi distrus 519 tancuri sovietice, cunoscutul cuirasat rus Marat, doua crucisatoare si peste 200 de avioane.