Uncategorized

Culti si deculti. Explozie de gaz in orasul Larissa

Ideea acestei farse mi-a venit ascultand explicatiile ghidului care ne-a insotit pe lungul drum cu autocarul pana in tara lui Zeus. Intrebare era simpla, dar cu nelipsita capcana, desigur! Suna astfel:

“Ati auzit de cumplita explozie a unei conducte de gaze ce trecea sub un hotel din orasul Larissa, din Grecia? Din fericire nu se afla nimeni in hotel, asa ca nu s-au produs decat pagube materiale, fara victime omenesti!”

Primul pe care l-am intrebat a fost un conducator auto, foarte mandru de noua si stralucitoarea sa masina, un Volkswagen Passat, argintiu. Omul s-a uitat la mine, a tras din umeri: “Nu, n-am auzit! Pacat de pagubele materiale, dar bine macar ca n-a murit nimeni!”, a mai zis dupa ce a facut o scurta trecere in revista a mai multor explozii de gaze din oras si din judet.

Urmatoarea pe lista a fost o tanara, pe nume Larisa, fara alta legatura cu orasul grecesc decat aproximativa potrivire de nume. A fost surpinsa de intrebare, dar cum nu auzise de explozie, decat de ceva incendii de padure, dar “nu stiu sa fi fost provocate de explozie de gaze” a plecat mai departe cautand printre tarabele cu fructe, importate tocmai din Grecia! Nu m-am lasat si am continuat sa-mi caut descultii. Ia sa intreb de la niste tineri galagiosi care tocmai s-au inscris la Universitatea “Petru Maior”. Nu era niciunul dintre ei care ar fi vrut sa studieze geografia, dar unii dadusera “bacul” din “geogra”, in traducere libera insemna ca la examenul de bacalaureat una dintre probe a fost la geografie. Unul dintre baieti, incerca sa ascunda tigara in causul palmei, din reflex probabil, nefiind inca obisnuit ca a terminat liceul, e major si e direct responsabil de faptele sale! Pe cine vrea sa fenteze? Nu au auzit nici ei de explozie, nici nu e de mirare, din moment ce era doar o farsa, dar au comentat fiecare in felul sau motivele care duc la catastrofe de acest gen. “Daca ati vazut, tevile de gaz, de apa si canalizare se schimba de obicei dupa ce se termina asfaltarea, nu e exclus ca pe urma sa se produca o fisura sau ceva cand repara din nou drumurile”, si-a dat cu parerea Petre, sustinut de toti ceilalti care dadeau din cap aprobator. Niste fete multumite ca au reusit sa depuna dosarul de inscriere pe ultima suta de metri s-au oprit langa noi si le-am intrebat si pe ele, ce parere au de acea explozie groaznica? Fiinte sensibile, pline de empatie, Sorina, Angelica si Raluca se aratau afectate de stire, dar se bucurau ca totusi e bine ca nu au fost si victime omenesti! Am mai accentuat odata ca e vorba de un oras din Grecia, capitala unei provincii, dar… Am intrebat apoi un domn mai in varsta, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, in schimb mi-a raspuns: “In Larissa, nu este gaz metan, deci nu avea cum sa fie explozie cauzata de gaz metan!” Asta era raspunsul, dar daca tot l-am oprit, mi-a mai zis: “Grecia importa 200-250 de mii de metri cubi de gaz metan pe ora, din Rusia via Bulgaria.” A mai amintit de conducta de gaze ce se va construi incepand din acest an si va trebui sa fie terminata pana in 2011, “de la Beregovaja din regiunea Krasnodar trecand prin Marea Neagra, pe alocuri la 2000 de metri sub nivelul marii, pana in zona Varnei din Bulgaria unde se va ramifica in doua, o ramificatie va trece prin Grecia pana in Italia, cealalta prin Ungaria pana in Europa Centrala.”

No comment!

Erika MARGINEAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close