Aquaserv va prelua una din sarcinile RAGCL S.A.
Consiliul Local a aprobat în 10 iulie, delegarea directa prin concesionare pe o durata de 25 de ani a serviciului de apa si canalizare a Regiei SC RAGCL SA, Reghin câtre Compania Aquaserv. Directorul RAGCL SA Teofil Moldovan ne spune care este situatia societatii în momentul de fata.
Reporter: Care a fost motivul invocat de consilierii locali pentru care a fost votat acest proiect de hotarâre?
Teofil Moldovan: La capitolul de eligibilitate a proiectului era neaparata existenta unui operator regional, lucru specificat în contract. Se stipula acolo ca guvernul va face eforturi pentru a înfiinta operatori regionali, dar nu se specifica câti si unde. Lucrarile propriu-zise au început si fara ca Reghinul sa fi aderat la acel operator înfiintat de Consiliul Judetean. Alexandru Fratean a fost responsabilul unitatii de implementare a proiectului. Consiliul Judetean era parte în Asociatia oraselor mici si mijlocii iar beneficiarul programului SAMTID era aceasta asociatie care si-a facut un statut si a avut un sediu chiar în cadrul Prefecturii. Era obligatoriu sa fie un lider al asociatiei care sa gestioneze fondurile. Neajungându-se la o întelegere a intrat si CJ în aceasta asociatie. A ramas el lider ca sa nu mai fie discutii între Reghin si Sighisoara. Aici a fost problema. Liderul de regula ar fi fost cel mai mare oras din orasele mici si mijlocii, adica Reghinul prin 2004. Programul s-a finantat în ideea în care într-o hotarâre scoasa de consiliul local s-a acceptat atunci aderarea la un operator.
Rep: Ce ati propus dvs. în momentul în care s-a hotarât existenta unor astfel de operatori în judete?
T.M: Eu am propus atunci sa fie în judet trei operatori, sa se creeze o concurenta iar în timp, operatorul cel mai bun, mai viabil, care practica servicile cele mai bune la preturile cele mai rezonabile, l-ar fi înghitit pe operatorul cel mai mic în mod natural. Eu am propus un operator pe zona Mures, unul în Sighisoara pe bazinul de Târnave si un operator pe Reghin, pe bazinul superior al Muresului.
Rep: Ce servicii au mai ramas RAGCL-ului ?
T.M: Ca societate nou înfintata SC RAGCL SA, probabil ca, dupa preluarea apei si canalizarii, vom schimba denumirea societatii. Ne-a ramas serviciul de salubritate, transportul public de calatori cu opt autobuze si doua de rezerva, serviciul de energie termica centralizata, apa calda menajera si apa calda de consum.
Rep: În ce zone mai furnizati energie termica ?
T.M: Din pacate mai avem clienti într-un singur cartier, în Mihai Viteazul, unde, din 400 de apartamente mai avem 240 care sunt pe sistem centralizat contorizat pe apa calda si energie. Când nivelul va scadea undeva la mai putin de 40% nu o sa mai fie rentabil. Nici acum nu e prea rentabil dar acolo în cartier predomina vârsta a treia si nu putem acum sa sistam si sa-i fortam sa faca încalzire individuala. Sunt investitii de facut în aceste retele pentru ca e dimensionata pe 400 de apartamente iar la doar 240 de apartamente nu mai e nevoie de asemenea sectiune. Investitiile s-ar ridica la aproximativ 100.000 de Euro.
Rep: Ca serviciu public de apa si canalizare, pe ce raza desfasurati activitate?
T.M: Atât pe raza administrativ teritoriala Reghin cât si la 11 comune limitrofe orasului aflate atât la 5-6 km distanta pâna cât si la 25 km.
Rep: Câti angajati aveti momentan ?
T.M: 218 angajati.
Rep: Cine o va înlocui pe Maria Precup ca Director economic al RAGCL-ului, se va scoate postul la concurs ?
T.M: Odata cu trecerea la Aquaserv nu este cazul. La acest moment nu stim care va fi personalul care va ramâne. În contract s-a trecut o clauza si anume ca Aquaserv are dreptul, în caz de transfer, fuziune, absorbtie sa faca o selectie a angajatilor iar restul sa fie disponibilizati.
Rep: Care sunt tarifele practicate de Aquaserv la Reghin?
T.M : La Reghin 1, 77 lei/mc, dar în contractul de concesiune exista o clauza prin care trebuie sa se uniformizeze pretul în timp de trei luni de catre companie.Vestea buna e ca nu vor mai fi atât de multe pierderi de apa si interventii, dar vor fi alte probleme si pe bransamentele noi vis-a-vis de racorduri, de robinet pentru ca se deterioreaza foarte des.
Rep: Cu Uzina de Apa ce se întâmpla ?
T.M: Îsi continua mai departe procesul tehnologic în trei schimburi, cu 25 de angajati si cu 35% capacitate. Momentan, media anuala a consumului este undeva la 150-170 de l/s, fata de 450 l/s cât are uzina capacitatea maxima.
Rep: Aquserv-ul a început formalitatile de preluare ?
T.M: Înca nu. Aici, pe strada Apalinei, avem spatii pe care trebuie sa le închiriem. Acest sediu cu atelierele de întretinere, magazinele, platformele, se întind pe o suprafata de aproape 4 ha si sunt în capitalul social al societatii. Acestea nu fac obiectul concesionarii.
A consemnat Robert Matei



