S.O.S. Agresiune împotriva Cetăţii!
Întâmplarea care tocmai s-a încheiat, pe numele său Zilele Târgumureșene, a reușit să adune mii de oameni. În Cetatea Medievală din oraș. Oameni care trec pragul edificiului o dată pe an. Cu ocazia Bâlciului deșertăciunilor, cunoscut și sub titlul de Zilele Târgumureșene. Dar mulțimea de oameni și mizeria pe care au lăsat-o seară de seară în urma lor nu au reușit decât să-mi provoace Greață. Nu una existențialistă, ca în Sartre, ci una viscerală, extrem de reală și justificată.
Atmosfera din cetate, aerul îmbâcsit de fum, mirosurile felurite de cărnuri, de bere la butoi, cu acel iz specific atât de cunoscut, de pop-corn american, iar nu de floricele românești, toate la un loc, ingredientele unui biet târg balcanic, nu m-au făcut deloc să simt că în acel loc se sărbătoresc zilele orașului. Mi-aș fi dorit foarte mult să-l pot parafraza, cu respectul cuvenit, pe Caragiale. Care a realizat într-una din scrierile sale o frescă atât de reușită și atât de vie a vieții Bucureștilor de pe la finele secolului al XIX-lea. Ce a făcut Nenea Iancu? Într-un moment de inspirație sau poate doar ispitit de farmecul jocului, un joc cu cuvintele, cu substantivele de fapt, a descris nu doar Calea Moșilor așa cum arăta ea acum două secole, ci a făcut tabloul unei epoci foarte pitorești. Prin simpla înșiruire a lucrurilor din jurul său, printr-un simplu exercițiu de enumerare a unor substantive ne-a lăsat o imagine completă a unor vremuri și a unor oameni, cu toate îndeletnicirile lor, cu toate pasiunile și preocupările.
Atmosfera ce se desprinde din scrierea lui Caragiale este departe de ce am găsit în cetatea din Târgu Mureș. Pentru că toate acele articifii, gen mititei, cârnați, bere, popcorn, “linghișpir”, mese de mixaj, boxe, reflectoare, menite să distreze masele, nu se constituie într-un tablou unitar, nu pot crea și nu pot defini o epocă. Oricare ar fi aceea. Odinioară, pe Calea Moșilor, se găseau de toate, tot ce nici cu mintea nu gândeai, dar acestea se armonizau și cu timpurile și cu oamenii. Toate erau la locul lor.
Aici și acum însă, tot ceea ce a fost adus în cetate pentru a distra publicul nu a reușit decât să se constuituie într-un factor de stres pentru un edificiu istoric. Pe care noi toți îl agresăm, îl asaltăm cu elemente de “civilizație” citadină. Este o diferență foarte mare între a valorifica turistic și cultural un spațiu istoric și a-l transforma într-un talcioc. Dacă Dracula Park, proiectat a fi la kilometri buni de Cetatea Sighișoarei, ar fi adus atingere patrimoniului cultural al orașului de pe Târnava Mică, vă dați seama ce înseamnă pentru Cetatea Medivală din Târgu
Mureș organizarea a multiple manifestări de genul celei sus-zise. Nu cred că este vorba de elitism, ci doar de bun simț și respect pentru valorile pe care le-am găsit aici când ne-am născut sau când ne-am hotărât să rămânem pentru o vreme în acest oraș. Cetățile din alte zone ale lumii găzduiesc muzee, expoziții, spectacole de teatru, concerte. Iar dacă și noi dorim același lucru, ar fi bine să nu mai amestecăm grâul cu neghina. Nu de alta, dar sunt greu de ales.
