Uncategorized

Profesori batjocoriţi de Murgu

După ’90, o dată cu decretarea autonomiei universitare, în sistemul românesc de învățământ au început să apară multe universități particulare. Apariția acestor unități de învățământ, ca ciupercile după ploaie, s-a datorat, în primul rând, interesului unor persoane de a obține câștiguri rapide cu investiții minime. În marea lor majoritate, centrele de învățământ privat reprezintă niște afaceri bine gândite pe banii tinerilor “ahtiați” după o diplomă universitară. Despre Universitatea “Dimitrie Cantemir” și neregulile existente în cadrul acesteia, ZIARULde Mureș a mai scris. Se pare însă că degeaba. Și asta, din cauza faptului că instituțiile abilitate în acest sens au preferat să închidă ochii.

Uneltele lui Murgu

Universitatea “Dimitrie Cantemir” a luat ființă în 1991 și a fost a doua universitate particulară din țară. Înființarea “univesității lui Murgu” a depins de o serie de profesori din Iași, care la scurt timp după începerea primului an de studiu au renunțat să se mai implice. Motivul invocat a fost unul scurt și la obiect: probleme cu conducerea. Cei care au urmat au fost profesorii de la Cluj, care s-au ocupat de întocmirea documentației pentru obținerea acreditărilor, au creat secțiile și au adus la catedră “nume grele”. Nici ei nu zăbovit prea mult în campusul universitar. Cauzele au fost diverse și cele mai multe de ordin financiar. Bogdan Murgu își plătea profesorii cu salarii care nu erau demne de pregătirea și nivelul acestora. “În 2000, când am fost dat afară, salariul meu erade două milioane de lei”, a declarat Gheorghe Daniluc,ex-asistent universitar în cadrul Facultății de Științe Economice.

“Corb la corb nu-și scoate ochii”

Pentru a exista ca instituție de învățămât privat, “Dimitrie Cantemir” avea nevoie de infrastructură proprie, programe de cercetare științifică și, nu în ultimul rând, de cadre didactice cu renume și influență, nu doar în țară ci și în străinătate. Din acest motiv, probabil, majoritatea profesorilor care s-au perindat de-a lungul timpului pe la “universitatea lui Murgu” au fost fie judecători, fie procurori și chiar doctori. Nume celebre și bine poziționate, de care conducerea universității s-a folosit la modul cel mai grosolan. Astfel, procurorii Marin Sandu, Brândușa Lantoș, Viorica Odobleja, judecătoarea Floarea Grosu, judecătorii Curții de Apel Târgu Mureș Vasile Fărcaș și Alexandru Ciubucă, președinta Tribunalulul Mureș, Marcela Bulzan, procurorul Dan Petru, sunt doar câteva dintre numele grele care au activat ca și profesori în cadrul universității. La fel de greu cântăresc și numele: Gheorghe Grecu, șeful Clinicii de Psihiatrie, conf. dr. Marieta Gabos Grecu, conf. univ. dr. Doina Cătană (specializată la Universitatea “Harvard”) sau Gheorghe Daniluc

(ex- director general al Direcției Finanțelor Publice). Fără îndoială, cu atâtea nume “în spate” din procuratură, de la Curtea de Apel, Judecătorie și Tribunal, Universitatea “Dimitrie Cantemir” putea liniștită să își continue lungul șir al ilegalităților. Căci de, știe tot târgul că majoritatea avocaților care și-au câștigat un renume au reușit prin “universitatea lui Murgu”. Și că peste 80% dintre polițiștii care au o diplomă universitară au procurat-o, prin mijloace variate, tot de la “Cantemir”.

“Cantemir s-a folosit de noi”

La ora actuală, nici unul dintre numele sonore care fac obiectul listei de mai sus nu se mai regăsește pe statele de plată ale universității. După ce i-a folosit, conducerea Cantemirului le-a dat cu… flit. Dar să îi luăm pe rând. Judecătorul Alexandru Ciubucă a ocupat una dintre catedrele Faculății de Drept din cadrul Universității cât timp a fost președintele Curții de Apel Târgu Mureș. La finele”mandatului”, familia Murgu nu i-a urat nici măcar”drum bun”. “La începutul anului m-am dus, ca de obicei, să îmi iau orarul. Eram chiar gândit cum să îmi programez cursurile. Când am ajuns la secretariat, fătuca de acolo mi-a spus că nu mi se mai dau ore. Conducerea universității nu a vrut nici măcar să vorbească cu mine”, a declarat judecătorul.

Gheorghe Daniluc a fost asistent universitar la “prăvălia” lui Bogdan Murgu cât timp a ocupat fotoliul de director general al Finanțelor. După care, pentru a-și camufla în continuare ilegalitățile, “Murgul particular” l-a înlocuit cu Lucian Savu. “Și-au bătut joc de mine”, susține Daniluc.

“Nu treceți studenții!”

Doctorul Gheorghe Grecu, un nume greu în Psihiatrie, a fost scos din universitate de către familia Murgu, chiar în ziua pensionării, fără nici un motiv. În semn de solidaritate, fiica acestuia, dr. Marieta Gabos Grecu, și ginerele său, dr. Iosif Gabos, și-au dat demisia. “S-au folosit de numele tatălui meu, de relațiile pe care le avea acesta și de faptul că, avându-l printre ei ca profesor, studenții de la Psihologie puteau veni liniștiți în clinică pentru practică. Nu îmi plăcea ce se întâmplă acolo. Indirect, conducerea universității ne sugera să mai picăm la examene o parte dintre studenți. Evident, “Dimitrie Cantemir” avea nevoie de bani”, a declarat Marieta Grecu.

Ca orice ziar care se respectă, am încercat să stăm de vorbă și cu “Murgul Cantemirului”. Ne-a uimit faptul că,deși în birourile campusului secretarele stau stivă, nici una dintre acestea nu avea habar pe unde hoinărește “patronul”. Iar când le-am solicitat un număr de telefon mobil au răspuns sec: “nu avem voie să vi-l dăm”.

 “Deși stăpâneam materia foarte bine, am picat mai multe examene. Degeaba am făcut contestații. Nici unul dintre profesori nu m-a băgat în seamă. Parcă nici nu existam”, a declarat H.S., fost student al Facultății de Psihologie.

“Existau și profesori care luau șpagă. Ne picau de atâtea ori, încât ne năuceau de cap. Nu mai aveam decât o singură alternativă: mita. Îmi aduc aminte că eram în anul întâi de facultate. În bufetul Universității, un coleg a început să întrebe în gura mare cât costă examenul la Psihologie experimentală. Mulți ziceau că intermediarul este chiar secretara de la Psiho”, a afirmat V.I., student în cadrul aceleiași Universități.

 “Despre profesorul Doina Cătană, se poate spune că a fost sufletul acestei universități. Ea a întocmit actele pentru acreditare, a format secțiile și a adus o mulțime de profesori buni de la Cluj. Ba mai mult a renunțat la catedra pe care o avea în cadrul Universității Babeș-Bolyai și s-a mutat la Târgu Mureș. De loc era din Sâncraiu de Mureș și dorea să se întoarcă în locurile natale. Era un profesor de excepție, cum rar mai vezi. Ce mai, specializată la Harvard. A avut ceva probleme cu conducerea și a plecat. Unii spun că a părăsit universitatea plângând”

(Gheorghe Daniluc – fost profesor la Universitatea Dimitrie Cantemir)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close