Uncategorized

“Vad o lupta în doi pentru promovare”

Dupa un campionat mai putin reusit, datorat în mare parte lipsei de experienta a jucatoarelor din lot, veterana echipei SC Muresul Târgu-Mures, Mirabela Criclevit, si-a propus câstigarea seriei a doua a Diviziei A la handbal feminin si implicit accederea în Liga Nationala. Într-un interviu acordat Ziarului de Mures, cea mai experimentata componenta a clubului muresean a facut o scurta analiza a viitorului sezon, dezvaluind care sunt principalele atuuri ale formatiei muresene în obtinerea ambitiosului obiectiv.

Reporter: De când timp esti la echipa?

Mirabela Criclevit: Sunt de trei ani în Târgu-Mures, oras în care o sa-mi petrec înca cel putin doi ani, deoarece în acest an am semnat prelungirea contractului cu clubul pentru înca doua sezoane.

Rep.: Cum te simti la Târgu-Mures?

M.C.: Ma simt minunat aici în Mures si mai ales la echipa unde suntem un colectiv unit, cu dorinta de afirmare si de obtinere a unor rezultate cât mai bune. Mai pe scurt, ma simt ca într-o familie aici.

Rep.: Care crezi ca sunt motivele pentru care nu s-a obtinut un loc mai bun în sezonul precedent?

M.C.: Cred ca lipsa de experienta la unele jucatoare si-a spus cuvântul, majoritatea terminasera junioratul, probabil aceasta este principala cauza.

Rep.: Ai avut oferte de transfer în pauza competitionala?

M.C.: Da, am fost ofertata de Craiova, dar si de cluburi din Ungaria si Israel, însa am ales sa ramân la Muresul. Puteam sa merg la o echipa mai buna pentru bani mai multi, dar am ales sa ramân alaturi de aceasta echipa minunata care este Muresul.

Rep.: Care crezi ca vor fi atuurile echipei în acest sezon?

M.C.: Ambitia jucatoarelor, precum si aducerea lui Jozsef Varga, un antrenor din Ungaria care are multa experienta, dovada ca a pregatit echipe de traditie cum ar fi Debrecen si Gyor.

Rep.: Ati avut meciuri amicale în perioada de pregatire?

M.C.: Da, am avut câteva meciuri amicale, un turneu în Ungaria unde am câstigat cupa si mai avem în data de 5 septembrie un turneu aici la Târgu-Mures.

Rep.: Ce ne poti spune despre obiectivul echipei în noul sezon?

M.C.: Obiectivul nostru din acest sezon este promovarea sau cel putin clasare între primele locuri ale clasamentului. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa reusim sa îndeplinim ce ne-am propus.

Rep.: Personal ce îti propui pentru acest campionat?

M.C.: Îmi propun pentru noul sezon sa fiu sanatoasa ca sa pot ajuta echipa, sa am cât mai multe meciuri jucate bine, multe goluri marcate asa ca anul trecut… si desigur, sa bifez cât mai multe victorii.

Rep.: Care echipe crezi ca se vor bate pentru promovare?

M.C.: În lupta pentru primul loc vad un duel în doi: Craiova si Muresul.

Rep.: Cum îti petreci timpul liber?

M.C.: Cu toate ca beneficiez de putin timp liber, deoarece am câte doua antrenamente în fiecare zi, îmi place sa-mi petrec timpul liber împreuna cu colegele de echipa, la Week-end, în oras la un suc sau în fata televizorului.

A consemnat

Alexandru TOTH

Show More

Related Articles

Back to top button
Close