Cine vă încântă…
Ansamblul Artisitic „Ardealul” își desfășoară activitatea și își trage sevele din orașul Luduș. Pentru că era imperativ ca un ansamblu să promoveze dansurile specifice dar și o serie de tradiții ale Câmpiei Transilvaniei și să le transpună în scenă pentru a fi cunoscute mai departe de generațiile viitoare, câțiva oameni iubitori de folclor și tradiție și-au propus ca un astfel de ansamblu de dansuri populare să ia na ștere și în Luduș. Astfel în anul 2000 a luat naștere Ansamblul Artistic “Ardealul” la inițiativa unui grup de oameni inimoși care doreau să păstreze tradiția vie a jocului și portului popular românesc. Acest ansamblu s-a format pentru a putea exprima bogăția sufletească, calitățile spirituale ale poporului român dar și prietenia între popoare. De-a lungul celor opt ani de existență a reușit să facă acest nume cunoscut în județ, țară, și în străinătate prin participarea la numeroase festivaluri de profil. Ca și repertoriu, Ansamblul Artistic “Ardealul” din Luduș prezintă jocuri, cântece, obiceiuri și tradiții populare din cele mai reprezentative zone ale României. Repertoriul ansamblului nu s-a limitat astfel la doar o fărâmă din ceea ce înseamnă folclorul românesc ci a încercat să abordeze mai multe zone ale României, așa încât în momentul în care se află în străinătatea să poată reprezenta România în întregul ei. Astfel, cei care au urmărit de-a lungul timpului evoluția ansamblului “Ardealul” au putut să observe cum dansatorii prezintă jocuri din Câmpia Transilvaniei, Maramureș, Moldova, Banat, Bihor, Oltenia și Å¢ara Făgărașului. Orchestra ansamblului este și ea una deosebită, în repertoriul său existând mai multe jocuri și suite din Câmpia Transilvaniei. Ansamblul Artistic “Ardealul” este format dintr-un număr de 70 de copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. Structural, formațiile sunt împărțite pe trei grupe de vârste fiecare cu repertoriul său adaÂptat vârstei și priceperii. În ceea ce privește taraful care îi acompaniază pe dansatori, acesta este compus din vioară, acordeon, contrabas, saxofon și braci. Pe lângă muzica instrumentală și dansurile din repertoriu, Ansamblul “Ardealul” a pregătit și câțiva elevi cu voci bune, care sunt defapt soliștii trupei, totul fiind foarte bine structurat și fiecare cunoscându-și foarte bine rolul în ansamblu. Chiar din anul înființării a participat la diverse festivaluri de folclor și emisiuni folclorice TV. Printre acestea se numără Festivalul Internațional de Folclor “Păunul de aur” – Cluj Napoca, unde ansamblul a primit premiul de excelență, Festivalul Interjudețean “Flori de Mi din Cluj Napoca, Festivalul de Artă și Tradiții Populare din Lunca – Mureș la acestea adăugându-se alte manifestări din Jibou, Bistrița Năsăud, Vișeu de Sus, Cinciș Hunedoara. La toate acestea se adaugă colaborări cu Ansamblul Artistic Profesionist “Mureșul” din Târgu Mureș și “Românașul” al Institutului Tehnic din Cluj Napoca. Nici televiziunile nu au fost străine de valoarea ansamblului astfel încât, dansatorii ludușeni au putut fi văzuți la emisiuni de mare audiență națională dar și la posturi locale unde li s-a certificat încă o dată valoarea. În străinătatea a reprezentat România la festivaluri folclorice din Franța și Grecia, însă multe alte popoare i-au putut admira pe șcenă. Ansamblul este susținut de către Consiliul Local Luduș, Primăria Orașului, Casa de Cultură “Pompeiu Hărășteanu” din localitate dar și de către părinții copiilor din localitate. Pe lângă sprijinul local mai există și unul județean din partea Consiliului Județean Mureș prin direcțiile specifice. Ansamblul este coordonat de către Asociația Folclorică “Ardealul” și Fundația Culturală “Ardealul” avându-l ca președinte pe ing. Ioan Corla. Coregrafia este asigurată de către soții Mariana și Petru Pop.
sursa: Informația de Mureș – M.N.



