Democrația românească e tot în concediu!

Săptămâna trecută, patru organizații neguvernamentale de prestigiu au dat cu analiza în Comisia Europeană. Fundația pentru o Societate Deschisă, Centrul de Resurse Juridice, Institutul pentru Politici Publice și Centrul Parteneriat pentru Egalitate au spus niște adevăruri pe care tindem să le uităm între două sinucideri și explozia unui camion cu azotat de amoniu.

“În România există o democrație de fațadă, în care legile sunt contrazise de practică, principiile fundamentale sunt încălcate fără consecințe, iar voința politică de schimbare este absentă”, așa se scrie în raport. Dacă stăm strâmb și judecăm cât putem de drept, ne dăm seama că ăsta e purul, tristul și greu-digerabilul adevăr. Nu e nimic fals în enunțul de mai sus. Democrația se mimează amatoristic, legile sunt “doar pentru căței”, cel care greșește, nu plătește. Nu mai există respect pentru nimeni și nimic, mafioții și corupții continuă să-și facă de cap tocmai pentru că sunt la Putere sau au legătură cu ea, iar clasa politică, în mare parte coruptă, nu vrea să schimbe această stare de lucruri, pentru că, astfel, ar trebui să se schimbe pe ea însăși.

Raportul mai susține că Parchetul Național Anticorupție “a eșuat în încercarea de a produce rezultatele pentru care a fost creat, mai ales că a avut în vedere corupția mică, nederanjând demnitarii de la centru sau pe cei locali”. Perfect adevărat, câtă vreme nici un mahăr nu a auzit clinchet de cătușe și câtă vreme ziariștii cu camera ascunsă au descoperit aproape mai multe cazuri de corupție decât toți procurorii la un loc.

Față de toate acestea, Europa ne-a mai tras de urechi și în Raportul de țară de anul trecut, unde se mai atrăgea atenția și asupra subjugării mass-media. Nici la acest capitol nimic nu s-a schimbat, după cum simțim și noi și cele patru organizații neguvernamentale: “presa este amenințată prin diferite metode, de la interpretările abuzive ale legii, la acapararea ei economică pentru a stopa investigațiile și până la agresarea fizică a jurnaliștilor.” Concluzia este că România a rămas în urmă la îndeplinirea criteriilor de adrerare în privința procesului politic, al sistemului de justiție, al combaterii corupției și al respectării drepturilor omului.

Adicătelea, mai nimic nu s-a schimbat și nici nu se arată la orizont vreo modificare cu greutate. Așa că să nu ne mire dacă și Raportul de țară din acest an va fi unul complet nefavorabil, iar guvernanții vor ieși apoi în fața opiniei publice să ne explice că, totuși, suntem frumoși, deștepți și devreme acasă.

În tot acest timp, partidul de guvernământ mai guvernează doar între două certuri și patru conspirații, iar Opoziția stă la pândă, precum un cerșetor care așteaptă bogătașul la colțul străzii ca să-i dea în cap cu reforma. Puterea e în degringoladă și coruptă până în măduva conturilor, dar nici Opoziția nu e departe de mirosul pestilențial al murdăriei morale. Națiunea zace în canicula deznădejdii, munca se face între două pauze, transpirația provine exclusiv de la căldură, iar inspirația e în concediu. Mai vine distracția estivală, încă o campanie electorală, și, hopa, anul 2005 bate la ușă. O să fim acasă, ca să-l poftim înăuntru cu gesturi europene? Sigur că nu!

E clar că nu suntem în stare să ne facem ordine în propria prispă și că nu avem ce căuta în Europa. Doar încăpățânarea celor din UE ne face să mai mișcăm mizeria națională din stânga în dreapta. Europa ne vrea lângă ea, dar noi nu merităm asta, iar dacă integrarea ar depinde numai de noi am mai sta vreo două mii de ani în “zona gri” și ne-am plânge de complotul mondial împotriva noastră.