Comuna Chiheru, o zona propice pentru agricultura si zootehnie

Principala activitate industriala este exploatarea

materialului lemnos. Din pacate, nu exista înca industrie de prelucrare a lemnului, dar sperante sunt. Agricultura este principala activitate a satenilor, înca dinainte de Revolutia din 1989. Datorita animalelor salbatice, aproape 90% din terenul arabil al comunei nu este cultivat. Imbucurator este faptul ca exista atât conditii favorabile zootehniei, cât si oameni interesati de industrie.

Reporter: Aveti o industrie dezvoltata la nivelul comunei Chiheru?

Emanoil Hurdugaci, primarul comunei Chiheriu: Daca vorbim despre industrie, trebuie sa aratam ca, întrucât suntem situati într-o zona de munte, ar trebui sa fim importanti din punct de vedere al industriei forestiere. În prezent, acest segment este acoperit de câteva firme particulare. Din pacate, societatile se ocupa doar de exploatarea materialului lemnos. Prelucrarea lemnului este acoperita doar de câtiva mestesugari. Acest lucru are atât o latura pozitiva, cât si una negativa. Este bine, pentru ca se poate obtine un profit imediat, iar partea rea consta în faptul ca societatile nu atrag un numar suficient de forta de munca încât sa dea de lucru la multi oameni. Iar la nivelul întregii comune stam bine la capitolul fortei de munca disponibile. Eu am încercat sa-i conving pe acesti oameni (patronii societatilor de exploatare de material lemnos – n.r.) sa îsi diversifice activitatile, încât sa angajeze un numar mai mare de oameni în acest sector. Tot la capitolul industrie putem mentiona prestarile de servicii. În ultimii ani, acest capitol a cunoscut o anumita dezvoltare, prin diferiti mestesugari particulari. Dar si aici mai este loc, deoarece multe aspecte de care oamenii au nevoie nu se regasesc în activitatea comunei. Ma refer, prin aceasta, la cojocarii, avem un numar mare de animale si s-ar putea confectiona o gama variata de produse; apoi ducem lipsa de o frizerie; o croitorie. Lucruri care sunt necesare vietii în comuna. Din pacate, pentru aceste domenii nu s-au gasit înca oameni, desi spatii avem.

Rep.: Aveti industrie de prelucrare a materialului lemnos?

E.H.: Exista câteva persoane fizice autorizate, dar nu fabrica produse finite mai complexe, cum ar fi elemente de mobilier.

Rep.: Cum stati la capitolul agricultura?

E.H.: Trebuie mentionat ca, înca dinainte de Revolutie, principala activitate a populatiei din zona a fost agricultura. Îmi pare rau sa admit ca, în prezent, acest sector este destul de slab exploatat. Când spun asta, ma refer la faptul ca, la nivel de comuna, avem peste 2.000 de hectare de teren agricol, arabil. Din acesta, pâna în prezent, este cultivata o suprafata totala de circa 200 hectare. Astfel, avem o suprafata imensa de teren care nu este lucrat. Speram ca fermierii, care încep sa prinda aripi si la noi în comuna, sa înceapa sa exploateze aceste suprafete de teren ramase nelucrate. Unii au început deja sa are suprafete însemnate. Le vor folosi ca baza furajera, dar, totusi, e un început bun. Daca ma întrebati din ce cauza nu se exploateaza mare parte din terenuri, raspunsurile sunt simple. În primul rând, populatia este îmbatrânita. Apoi, poate cel mai important, vina e a animalelor salbatice. Sunt o multime de mistreti si ursi, fiind imposibil ca si culturile sa fie aparate. Din acest motiv, oamenii nu prea investesc în agricultura. Daca socotim costurile mari ale motorinei si ale îngrasamintelor si adaugati distrugerile datorate animalelor salbatice, rezulta ca cetatenii ar lucra în paguba.

Rep.: Nu se poate face nimic împotriva salbaticiunilor?

E.H.: Speram la o rezolvare viitoare. Noua lege a vânatului ar trebui sa aduca solutii mai concrete. Persoanele si asociatiile care se ocupa cu vânatul, obtinând bani seriosi din aceasta ocupatie, vor trebui sa îi despagubeasca pe cetatenii ale caror proprietati sunt distruse. Noua lege a vânatului va stipula realizarea unui contract care îi va include si pe cei care au în arenda sau în concesiune vânatul. Cred ca, atunci, treburile se vor rezolva altfel.

Rep.: Ce culturi se fac, cu predilectie, în zona?

E.H.: Principalele culturi care se practica pe meleagurile noastre sunt cele traditionale, grâu, porumb, cartof. Legume mai putin, doar în jurul casei. Îmi pare rau ca s-a renuntat la sfecla de zahar, care era populata pe suprafete întinse. La fel si plantele tehnice, inul si tutunul, care aduceau venituri substantiale în comuna.

Rep.: Care e destinatia culturilor agricole?

E.H.: Din pacate, acestea se cresc doar pentru uz personal, familial. Ar trebui sa luam niste masuri clare. Pentru acestea, statul ar trebui sa se gândeasca la posibilitatea valorificarii acestor produse. Eu ma gândesc mai departe. Probabil se vor înfiinta niste piete care vor prelua aceste produse. În momentul de fata, situatia e de atare natura încât taranul, chiar daca ar produce mai mult decât necesarul, nu are la cine sa-l vânda. Astfel, nu ar putea relua ciclul de productie si ar lucra în pierdere.

Rep.: Ce animale se cresc în Chiheru?

E.H.: În ultimul timp, efectivul de animale a fost destul de scazut fata de perioada trecuta. Aici, ma refer în primul rând la faptul ca în comuna exista conditii propice zootehniei. Detinem circa 1.500 hectare de pasune. Se poate asigura, fara probleme, pasunatul pe timpul verii. Problema e cu prelucrarea produselor finite. În special la ovine, lâna se valorifica extrem de greu. La miei, este perioada din timpul sarbatorilor, când, ca sa scape de el, omul îl da la orice pret. Ceva valoare ar avea brânza, care este mai usor de vândut. Daca taranul face un calcul, mare lucru nu are de câstigat de pe urma unui animal. În regimul trecut, comuna Chiheru avea un efectiv foarte mare de oi. Doar la C.A.P. erau circa 2.000 de capete de ovine. Acum, bineînteles ca aceste ovine au fost vândute. În localitatile Chiheru mai exista circa 600 de ovine, iar la Urisiu tot cam atâtea. Efectivul comunei se ridica astfel, acum, cam la 1.200 de ovine. Acestora li se adauga bovinele, dar si aici efectivele sunt în descrestere. Principala cauza este pretul destul de scazut al laptelui, care îi determina pe oameni sa nu mai considere rentabila cresterea vacilor.

A consemnat

Bradut-Crisan SUCIU