Din culisele… replicilor
Primul interviu în cadrul acestei rubrici s-a desfasurat ca o discutie spontana între doi studenti: Raluca Eremei si Alin Florin Stanciu. Nu o sa punem aici ghilimelele, desi daca ar fi sa respectam regulile scrierii, acestea nu ar trebui sa lipseasca… dorind sa intervievez pe unul dintre studentii Universitatii de Arta Teatrala din Târgu-Mures care a realizat un spot tv pentru ziarul nostru, am surprins dialogul dintre cei doi studenti, transcris aici sub forma unui interviu luat de o fata unui baiat…
Alin Florin Stanciu, 20 de ani, nascut în Târgu Carbunesti, copilarit în comuna Berlesti, sat Pârâul Viu, cu domiciliul actual în Târgu Jiu, student în anul II la UAT, sectia româna, specializarea actorie:
Raluca: Eu m-am simtit atrasa de actorie dintotdeauna. (oftat)…
Alin: Si eu, înca din copilarie. Dar abia în clasa a XI –a am intrat în trupa de teatru a Colegiului National Spiru Haret din Târgu Jiu. Prima data am fost un telefonist (zâmbeste), asta a fost primul meu rol… pasiunea pentru actorie s-a nascut asa… dintr-o joaca. Am fost atras de spontaneitatea si libertatea de joc ce ia fiinta aici, în cadrul acestei arte.
Raluca: Desi nu am avut multe proiecte, întotdeauna am avut bucuria de a lucra si satisfactia acestei bucurii nu se poate compara cu nicio alta…
Alin: Asa e! De fiecare data am avut ocazia sa-mi raspund la niste întrebari si am ramas uimit ca mereu apar altele; un alt aspect care mi-a placut au fost întâlnirile cu actorii. Prin proiectele la care am participat, mi-am urmarit întotdeauna evolutia si m-am simtit fericit dupa primul an în care am fost implicat direct în aceasta lume a teatrului prin colaborarile cu studentii specializarii regie… „Avarul” de Molliere; m-am bucurat sa lucrez tot cu acestia la un scurt „Moment oltenesc” în memoria lui Amza Pelea dupa texte de Marius Marian solea.
Raluca: Eu nu am avut înca nicio colaborare cu vreun teatru… înca… ma gândesc ca esti unul dintre fericitii, si uneori te invidiez pentru asta, care, au fost acolo pe „scândura”…
Alin: Când am jucat la Teatrul National în „Opera de trei parale” de Brecht, în regia lui Liviu Pancu, cred ca am avut de a face cu cea mai mare provocare de pâna acum, pentru ca am avut de interpretat un homosexual si a trebuit sa studiez si sa-mi însusesc niste trairi induse, mental în primul rând, pe care mai apoi mi le-am asumat; la fel de multa bucurie si satisfactie ca îndeplinirea acestui rol fara sa ma simt nici macar un singur moment penibil, am simtit-o si atunci când am colaborat cu Teatrul Scena, într-un spectacol din teatrul antic „Oedip Rege” de Sofocle unde am lucrat cu acelasi regizor si unde a trebuit sa interpretez un personaj colectiv, corul. Cel mai recent experiment teatral de care am avut parte si care mi-a ramas la suflet este Teatrul la sura în cadrul Taberei Nationale de Arte Preluca 2008, editia I, care s-a desfasurat în vara, unde am avut ocazia sa cunosc niste oameni deosebiti prin simplitatea lor: dramaturgul Mihai Ignat, caricaturistul Gabi Rusu, actorul stefan Radof, actorul Claudiu Pintican, folkistii Emeric Imre si Ducu Hotima si o fata cu o voce extraordinara, Casandra Hausi… a! si pe Nicolae Manolescu… acolo am avut placerea sa lucrez cu actorul, regizorul si profesorul Liviu Topuzu, coordonatorul piesei Fontana di Trevi sau Adevarul dat pe fata, în cadrul atelierului de sopron; secondat de actorul si profesorul stefan Roman.
Raluca: De multe ori stau asa si ma gândesc… fac planuri si visez…
Alin: Cu totii visam, prin natura acestei arte suntem condamnati la visare. Pentru a putea fi mereu vii, prin asta eu îmi satisfac lacomia de a afla cât mai multe dintre secretele acestei meserii pe care o iubesc. Totodata… vreau sa-mi întemeiez o familie, dar asta în viitorul nu tocmai apropiat… revenind… continui formarea mea ca om si ca viitor actor… si mai am si o dorinta: sa-i fac pe oameni sa constientizeze ca teatrul este o nevoie a fiecaruia dintre noi…
Simplu martor, stefan FLORIAN
