“Acasa” la caminul pentru persoane vârstnice
Azilul de Batrâni din Târgu-Mures fiÂgureaza din data de 27 octombrie 2007 sub denumirea de Caminul pentru persoane vârstnice valide. Aici stau ascunse dramele a zeci de batrâni care numesc caminul “casa”. Unii dintre ei mai au înca familii care din când în când vin sa-i vada, dar altii au ramas singuri pe lume, fara casa si familie. Câtiva dintre acestia au acceptat sa vorbeasca pentru Ziarul de Mures, prezentându-ne realitatea cutremuratoare a vietii lor.
Multumita de viata din azil
Floarea Suciu are 85 de ani si este din Sântana de Mures. A ajuns la azil în urma cu cinci ani si este multumita de traiul de aici. “Pâna la vârsta de 71 de ani am lucrat la gospodaria comunala. Timp de 40 de ani am lucrat la câmp la prasit si la gradina de zarzavaturi. Familie nu am deoarece nu m-am maritat, pentru ca degeaba te mariti daca ajungi sa te desparti. Din cinci frati câti am fost numai eu mai traiesc. Am o nepoata de frate care ma mai viziteaza din când în când, caci si ea a fost operata de curând cu inima. Si pentru ca nu are cine sa aiba grija de mine si m-o ajuns batrânetea, am venit aici la camin. Casa nu mai am. Nepoatele de frate au vândut-o, bineînteles cu acordul meu. Aici mi-e mai bine decât acasa. Primesc mâncare buna, hainele îmi sunt spalate, are cine sa aiba grija de mine”.
S-a sacrificat pentru familie
Rozalia Berta în vârsta de 79 de ani, este din Târgu-Mures sI locuieste la camin deja de trei ani si jumatate. A ajuns aici sacrificându-se practic pentru binele baiatului ei. ”Am un apartament cu doua camere în zona Furnica pe care l-am trecut pe numele baiatului meu Valentin. Acesta locuia la mine împreuna cu sotia si baiatul. Cât a fost mic nepotelul a fost bine, venea si dormea cu mine, faceam mâncare, curatenie, dar am ajuns la o vârsta la care nu mai pot lucra. Si mi-a zis odata baiatul: ”Mama, ori pleci tu, ori plec eu”, si atunci am decis ca e mai bine sa plec eu, sa le las lor casa. Asa ca mi-am facut actele sa vin aici. Vin tot timpul sa ma viziteze baiatul cu nepotul, doar nora mea nu vrea sa vina. Am lucrat prin ’50 la cantina la Popota Militiei si pe urma la Fabrica de Mobila timp de 32 de ani ca muncitor la sala de masini la croit si în tot acest timp am întârziat doar de doua ori la lucru. De maritat m-am maritat de doua ori si de fiecare data s-a terminat cu un divort. Cu primul barbat l-am avut pe Valentin, dar de la un timp nu mai mergea relatia. De al doilea am divortat dupa sase luni pentru ca nu îi placea sa dea bani în casa. Mie îmi place aici, toata lumea e cumsecade cu mine, mâncarea e buna si mergem la slujbele religioase care se tin în sala de mese.”
Evacuat din casa de sotie
Un caz mai aparte este cel al lui Emil Tamas. A ajuns la caminul de batrâni în urma cu opt ani, dupa un divort care a durat sapte ani de zile. ”Am fost evacuat din apartamentul meu de pe strada Banat chiar de catre fosta mea sotie. Dupa sapte ani de casnicie a urmat un divort de sapte ani, am ajuns chiar si la Bucuresti la Curtea Suprema de Justitie, dar nu am putut rezolva nimic. Apartamentul a fost cumparat de mine înainte de casatorie, prin 1983 si dupa ce am platit avansul mi-am facut un împrumut la CEC si am tras la rate… Fosta sotie a crescut la casa de copii si a specificat acest lucru la divort, la fel cum mi-a zis ca nu am atasament fata de copii. Am doi baieti mari în Italia, care stiu ca sunt aici dar nu ma ajuta cu nimic. Dupa divort am avut o aventura în urma careia a rezultat fetita asta scumpa din poza. Am stat în chirie dupa ce m-a dat afara din apartament, dar în ziua de azi sunt tare scumpe si, cu ajutorul doamnei directoare Baba am reusit sa ajung aici. Am lucrat la viata mea la Electromures, la CFR si pe urma la Liceul de Constructii, dadeam învoiri. Acuma nu mai pot face nimica. Nu pot citi, nu pot scrie, am neuropatie optica la ochi si am suferit o operatie în urma unei rupturi de femur”, ne-a spus aproape plângând pensionarul.
Arina CORDUNEANU
“Unitatea noastra a primit denumirea de Camin pentru persoane vârstnice din data de 27 octombrie 2007 când s-a transformat din camin spital în camin pentru persoane vârstnice. Marea majoritate solicita locuri pentru persoane vârstnice mobilizate la pat însa, noi nu putem lua decât persoane valide care se pot deplasa la masa, la baie, etc.”, a declarat Maria Baba, directoarea caminului. Unitatea dispune de 80 de locuri în doua pavilioane ce au avut alte destinatii în trecut. La ora actuala în camin “locuiesc” 80 de pensionari, îngrijiti de patru asistente medicale si 15 infirmiere. ”Pacientii trebuie sa fie locuitori ai orasului Târgu-Mures pentru a se putea interna la noi, deoarece suntem o institutie bugetara si traim din banii proveniti din bugetul orasului. Pentru a beneficia de cazarmament, mâncare, medicatie, consulÂtatii, pensionarii trebuie sa achite lunar din pensie, suma de 290 lei. Sunt cazati între doi si patru oameni în salon, primesc trei mese pe zi si sunt supravegheati de personal. Pentru internarea unui batrân se întocmeste un dosar pentru cazuri sociale. Multi provin din medii diferite. Unii au ajuns acolo datorita faptului ca locuinta în care traiau a fost retrocedata sau pentru ca nu mai au familie”, a mai precizat Maria Baba.
