“Ghioceii” Bistrei MureȘului
Pornind de la jocul din bătrâni, de la hora satului, la sfârșitul anilor 1960 în satul Bistra Mureșului s-a format un ansamblu de dansuri și obiceiuri populare. În vremea “regretatului” erau multe lipsuri, dar nu se poate spune că activitățile culturale erau lăsate de izbeliște. Satul Bistra Mureșului se poate lăuda cu o puternică mișcare folclorică, demonstrată și prin diplomele aduse de oamenii satului – dansatori în ansamblu – de la edițiile “Cântarea României”ce se organizau le nivel național, în acea vreme.
În urmă cu un an, ansamblul vechi s-a regrupat. Astfel, s-au format două ansambluri: Ansamblul “Miorița”, condus de Augustin Găluțiu, care are în repertoriu datinile și obiceiurile populare din sat, și Ansamblul Folcloric “Ghiocelul” care se ocupă cu inițierea copiilor în jocurile populare.
Activitatea artistică ulterioară a Ansamblului “Ghiocelul ” se concretizează într-un palmares bogat, obținut prin pariciparea la mai multe manifestări artistice organizate la nivel județean, dar și la festivaluri naționale din diferite colțuri ale țării, cum ar fi: la Orăștie, Năsăud, Iași etc.
Repertoriul ansamblului cuprinde suite de dansuri populare mureșene, în special din sat, dar are și preluări din afara lui. Acestea ar fi: suite de pe valea Mureșului Superior, concretizate în: Călușar, Roata fetelor, Târnăveanca, Sârba de doi, Sârba rară, Șchioapa,
De-a lungul, Roata stelelor, Învârtita. Pe lângă aceste dansuri specifice satului și zonei, copiii mai prezintă și un dans popular din Å¢ara Oașului și un dans popular fecioresc de pe câmpie, toate remarcându-se prin frumusețea portului popular și autenticitate. Desigur, copiii au și niște îndrumători pe măsură, doi instructori veniți de la renumitul ansamblu profesionist “Mureșul”. Valentina și Nicu Bolog sunt cei care îi ajută pe dansatori să aibă o prezență scenică mai specială.
“Sper, dar mai ales cred, că vom ajunge un ansamblu de mare valoare artistică, deoarece acum suntem doar la început de drum, în formula aceasta. Entuziasmul cu care privesc tinerii de la noi din sat folclorul este nemaipomenit. Mai depinde foarte mult și de părinții acestora, deoarece ei sunt aceia care decid dacă copiii pleacă undeva sau nu. La noi tradiția populară se transmite de la o generație la alta. Am avut foarte multe spectacole și copiii au fost apreciați peste tot unde au mers”, ne-a declarat Nelu Vlasa, directorul și sponsorul principal al ansamblului.
În luna septembrie a acestui an, Ansamblul de copii “Ghiocelul” va pleca într-un turneu prin Germania, unde va participa la o serie de sărbători stradale. Ceea ce e de admirat este felul în care se mai păstrează în satele românești dansurile populare, dar mai ales faptul că acestea sunt duse mai departe de niște copii care vor să păstreze intactă moștenirea de la bunicii lor.
Vedete la TV
Popularitatea de care se bucură ansamblul “Ghiocelul” se poate aprecia și după numeroasele prezențe la TV. Până în prezent au apărut săptămânal pe postul Antena 1 Târgu Mureș – în cadrul emisiunii “La izvor de cânt și joc”, precum și la PRO TV , Etno și TVR Intrenațional.



