“Sunt mandru sa fiu un german in judetul Mures”
Hans-Werner Czerwinski este consulul onorific al Romaniei la Hamburg si directorul general al consiliului de conducere al Uniunii Federale a IMM-urilor din Germania. Intre intalniri si planuri de proiecte a acceptat sa ne dezvaluie viziunea sa despre dezvoltarea judetului si a Romaniei.
Reporter: Ce face parte din fisa postului unui consul onorific al Romaniei in strainatate? Cum se imbina diplomatia economica cu cea culturala?
Hans-Werner Czerwinski: Functia de consul onorific al unei tari in Germania in general este o functie dorita de foarte multi pentru a intra in cercuri deosebite, dar in geÂneral este luata foarte in serios. Este o onoare pentru mine sa am aceasta functie de reprezentare a Romaniei in Germania. Pe langa sectorul economic activitatea se axeaza foarte mult pe partea culturala, de invataÂmant. Partea culturala imi sta foarte aproape de suflet, si am incheiat foarte multe parteneriate aici in Romania, dar unul pe care vreau neaparat sa-l mentionez este cel cu oamenii de pe Valea Gurghiului. Cand mi-am inceput actiÂvitatea eram intrebat daca sunt consulul Dracula, intre timp imaginea s-a schimbat foarte mult, sunt foarte acceptat, indreptam foarte multe firme catre Romania si suntem cam in fiecare luna cu o delegatie de firme germane in Romania si mai ales aici in regiune. La fel si in activitatea pe care o avem in cadrul Uniunii Federale atragem firmele romanesti in asociatie si le punem la dispozitie avantajele si posibilitatile de a se indrepta spre piata germana si de a participa la targuri sau conferinte pe care le organizam. Sunt mandru sa fiu un german in Mures.
Rep.: Germania a fost in 2007 principalul partener economic al Romaniei, credeti ca volumul schimburilor comerciale va ramane la fel de ridicat intre cele doua tari?
Hans-Werner Czerwinski: Daca citim stirile economice, de luna trecuta Germania este cel mai puternic partener comercial in EuroÂpa, dar si pentru Romania. Am schimbat complet imaginea Romaniei in randul celor 3.000 de parteneri pe care-i avem in nordul GerÂmaniei si nu numai, pentru ca suntem solicitati la manifestari in toata Germania la nivel federal pentru informatii in ceea ce priveste Romania. O caracterisca aparte aici in regiune este ca sunt locuitorii cunoscatori de limba sau cultura germana si poate este ceva mai usor sa lucrezi cu ei.
“Cred ca prin atragerea potentialului turistic din toata Europa se poate constientiza frumusetea regiunii, exista un potential foarte mare de dezvoltare economica si sociala a regiunii prin turism, Valea Gurghiului este o perla a naturii de aici”
Rep.: Ati avut o serie de intalniri cu administratia judeteana pentru incurajarea investitiilor straine. Ce v-ati dori ca administratia sa mai realizeze, care sunt domeniile pe care le considerati cheie pe baza carora judetul se poate dezvolta?
Hans-Werner Czerwinski: In ultimii trei ani infrastructura s-a dezvoltat aici foarte mult, poate mai este ceva de facut pe unele strazi, circulatia nu este aici aproape de colaps cum este in Bucuresti. Consider ca un punct vizibil care trebui tinut in vedere este dezvoltarea in afara, multe lucruri se pot realiza si in afara orasului. Un ajutor ar fi pentru ca asta reprezinta un volum foarte mari de investitii, crearea de sosele in afara oraselor. Pentru mai multe investitii trebuie sa se poata circula din ce in ce mai bine. Depinde de autoritati, apoi putem spune sunt strazi bune, se circula bine. Pentru cei care sunt obisnuiti cu asa ceva dincolo, cand vin si parcurg un drum de 30 km in patru ore este cumplit.
Rep.: Care trebuie sa fie caracteristicile oamenilor interesati de evolutia pe piata muncii pentru a reusi sa se integreze in viziunea de activitate a investitorilor straini?
Hans-Werner Czerwinski: Am avut foarte multe discutii in ultima vreme si aici si in Germania cautand o rezolvare. Ce s-a constatat in mediul profesional: pregatirea tinerilor pe meserii este foarte deficitara, toti specialistii buni pleaca, personalul calificat pe meserii lipseste, cum spunea cineva, aici lucreaza mai mult cine se pricepe, nu neaparat cine este calificat. Am vrea in masura in care se poate realiza cat de rapid, si este o tema importanta cred sustinuta de autoritati si Guvern, sa fie create programe duale cum sunt si in Germania, cu scolarizare teoretica si parte practica in intreprinderi sau crearea de ateliere pentru invatacei in care ei sa deprinda partea practica. Astfel de programe sunt functionale de multa vreme in Germania, chiar cu personal iesit la pensie care doreste in continuare sa mai aiba o activitate si se creeaza mai multe ateliere pe meserii, pensionarii sunt multumiti ca pot sa dea mai departe meseria pe care o au si mai castiga si ei ceva in plus. Un astfel de program intentionam sa-l dezvoltam si cu camerele de comert, intre Uniunea Federala si camerele de comert. Avem pe aceasi idee un proiect de suflet, sper sa putem realiza aici la Targu-Mures, un parc sau un centru tehnologic dupa modelul parcului tehnologic din Hamburg care sa fie dezvoltat pe o structura germana, unde sa se creeze posibilitatea de lucru impreuna pentru studentii care ies de pe bancile facultatii, sau deja din timpul studiilor sa aiba posibilitatea sa lucreze cu firme germane si romanesti sa fie mobilizati sa dezvolte o gandire antreprenoriala, sa li se dea curajul sa infiinteze firme, si sa se dezvolte ca o pepiniera alaturi de firmele existente.
Rep.: Ce proiecte personale ati dezvolta in judet?
Hans-Werner Czerwinski: In primul rand este parcul tehnologic, al doilea aproiect este cel de pe Valea Gurghiului, combinatie cultural – turistic: un sat traditional european cu constructii ale tarilor cu traditie in realizarea de case din lemn, un centru welness SPA, si un centru de conferinte. Am preluat ideea domnului Ion Caramitru, care gandea acum opt-zece ani un “drum al lemnului”. Cred ca prin atragerea potentialului turistic din toata Europa se poate constientiza frumusetea regiunii, exista un potential foarte mare de dezvoltare economica si sociala a regiunii prin turism, Valea Gurghiului este o perla a naturii de aici. Daca totul decurge asa cum ne-am dori, in mai anul viitor sper sa putem cu o parte, daca nu cu totii ambasadorii tarilor implicate, sa punem prima piatra de temelie, iar dupa cinci ani sa sarbatorim din nou. Vrem sa sprijim cat se poate dezvoltarea acestui lacas de liniste si frumusete, legand poate acest proiect de Lapusna si de alte puncte importante din regiune. O alta dorinta este de a atrage din ce in ce mai multe firme germane aici si sunt convins ca se va putea realiza. Recent am pus la care infiintarea unei noi asociatii culturale pentru sprijinirea si dezvoltarea talentelor micilor cantareti si artisti din zona. Sunt convis ca prin dezvoltarea unei culturi adevarate in zona se atrage si economia, si invers.
A consemnat Ionut OPREA



