Viața în Hristos, cuvinte de folos (XXVI)

Unul dintre cei mai profunzi duhovnici ai ortodoxiei contemporane este părintele Rafail Noica, format la școala duhovnicească a lui Siluan Athonitul și Sofronie Saharov. Părintele Rafail, fiul filosofului român Constantin Noica, s-a născut în anul 1942. La vârsta de 13 ani a plecat împreună cu mama sa, englezoaică, în Anglia cu scopul primirii unei educații mai alese. Căutările spirituale îl poartă pe la anglicani, penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării, baptiști. Revenirea la Ortodoxie s-a întâmplat în anul 1961, iar în anul 1965 părintele Rafail este tuns în monahism la mănăstirea Essex de către părintele Sofronie Saharov, căruia îi devine ucenic. Se întoarce în România în 1993 după 38 de ani, stabilindu-se într-o sihăstrie din Munții Apuseni. În conferințele pe care le susține ocazional, Părintele Noica explică cu mult har de ce socotește Ortodoxia “drept singurul adevăr al istoriei”.

Mentalitatea occidentală

Apusul n-a avut putere să reziste lumii și de aceea în Apus s-au închis biserici de bunăvoie, au fost transformate în magazii, au fost dărâmate. În Apus s-a creat mentalitatea că poți face orice, dar aceasta te împiedică să fii a lui Hristos Cel adevărat. Noua Eră, de exemplu, promovează ideea că totul este îngăduit, de la satanism până la filosofiile cele mai înalte; numai smerenia, pocăința și altele ca acestea sunt lucruri interzise. Psihologic sunt interzise; numai Hristos Cel adevărat este interzis. Căci sunt mulți hristoși – și nu vorbesc numai de antihriștii care înșală pe mulți – ci și idei greșite despre Hristos Cel adevărat.

Oțelirea duhovnicească

Zice Domnul că nu este o poruncă mai mare decât aceasta de a iubi pe Dumnezeu, și pe aproapele. Păstrarea dragostei, însă, trece prin multe greutăți, care ne oțelesc duhovnicește. Ne oțelesc într-un fel foarte curios, paradoxal. Ajungem nu să ne simțim puternici, ci, atunci când suntem slabi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, atunci suntem puternici. Suntem puternici pentru că atunci ne smerim și atunci înțelegem pe aproapele și se poate naște în sufletul nostru duioșie față de aproapele. Căci iubirea în Domnul este duioasă. Și atunci, în smerenia și duioșia de care vorbeam, poate lucra nu înverșunarea omului, ci asceza noastră; atunci lucrează în om harul lui Dumnezeu” .

Taina Liturghiei

Duhul Ortodoxiei nu este afișare, nu este nici prozelitism; duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie și revin la ideea aceasta: atenție la cuvântul liturgic, la cuvântul de rugăciune. Deci, duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie. Amintiți-vă cuvântul: Ť Gustați și vedeți că bun este Domnul!Å¥. Și noi, păcătoșii, încercăm, smeriți, să gustăm și să vedem că bun este Domnul în locul în care ne-a pus, lângă ŤrâurileÅ¥ acelea ale Babilonului apusean, și gustăm și vedem și bem”.

Sfârșitul istoriei

În perspectiva realităților actuale mântuirea este ” mult mai grea și aș aminti un cuvânt pe care Părintele Sofronie îl spune în cartea lui despre ŤMăsuri eclesiasteÅ¥: Ť Este un privilegiu înfricoșatÅ¥, întrucât cred că trăim ultimele clipe ale istoriei, analoage poate cu cele ale Domnului pe cruce. Mântuirea este un lucru cu neputință la om și deci, dacă este cu neputință, Dumnezeu însuși o face și de aceea trebuie să ne lipim de rugăciune și de Tainele Bisericii, mai ales de Taina Sfintei Împărtășanii. Și așa, ceea ce este cu neputință la om, este cu putință la

Dumnezeu.
Patria cerească

Neamul nostru se cheamă Hristos. Sau, dacă vreți, neamul nostru se cheamă Israel, adică poporul lui Dumnezeu. Noi suntem Israelul cel nou, Israel în duh. Căci iar revenim la tema Duhului și a adevărului. Patria noastră nu este România sau Anglia, este Ierusalimul cel de sus; patria noastră este cea care vine, nu cea unde ne-am născut. Ne-am născut într-un ŤcuibÅ¥, ca și păsările, și trăim în el până ce ne vor crește aripile, până ce vom zbura și noi, ca să ne luăm zborul veșnic. Iarăși zic, nu disprețuim neamul. Pentru mine, mai ales, a mă naște român a însemnat mai cu seamă a primi Botezul Ortodox și pentru asta am fost, mai mult decât pentru toate, recunoscător lui Dumnezeu.

Dar observ niște fenomene interesante. Mă simt mai aproape de voi decât de toate neamurile printre care am trăit cu mult drag și cu multă bogăție sufletească, în pribegiile mele. Dar mă găsesc mai aproape de voi, într-un fel și chiar și ce numesc eu ŤoseminteleÅ¥ astea ale mele, care trag să mă îngreuieze și să mă doară, s-au mai consolat când am început să zburăm pe deasupra meleagurilor românești și a pământului acesta.
Å¢elul omului

Căutați acum la Cuvântul Domnului, căci nu mai este vreme pentru griji omenești. Îmi vin în minte două cuvinte din Evanghelie. Mai întâi: ŤCăutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toatele celelalte se vor adăuga vouăÅ¥; și al doilea cuvânt: ŤCerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor treceÅ¥. Mergeți la esențial! Și într-adevăr, am văzut în viața mea că țelul adevărat al omului, adică înțelegerea minții și a gândului lui Dumnezeu pentru om, mântuire și tot restul, Dumnezeu îl dă în chip nevăzut. Și e nevoie de rugăciune și de înțelegerea aceasta a lui Dumnezeu, chiar până la dragostea de vrăjmaș, cum spune Sfântul Siluan. Adică să știi că și vrăjmașul este făptura lui Dumnezeu și că numai Dumnezeu îl poate lumina prin rugăciunea mea, dacă o fac. Numai El îl poate stăvili și îndruma să nu facă prea mult rău. Și așa nu numai pe vrăjmași, dar și necunoscuților și străinilor Dumnezeu le pune în inimă ceea ce ne trebuie, numai noi să nu-L trădăm pe Dumnezeu.