GheȘefturi estivale
Puțini sunt cei care știu că localul situat lângă Casa de oaspeți a Primăriei este proprietatea lui Claudiu Maior. Despre felul în care acesta a reușit să ridice localul, într-o zonă strategică, în sensul că este amplasat “la vedere”, nu vom mai vorbi în materialul de față. Cârdășia cu primarul Florea explică suficient apariția terasei.
Afacerea “terasa” a început pentru Maior anul trecut, ce-i drept cu o dotare mai modestă. Însă îmbunătățirile aduse au fost mai mult de ochii lumii și nu înseamnă că, acum, condițiile sunt de invidiat. Din contră. Spre exemplu, grupul sanitar este sub orice critică și nu respectă cerințele igienico-sanitare. Grupurile sanitare trebuie să aibă apă curentă, chiuvetă, săpun și prosop. La terasa lui Maior aceste condiții nu sunt respectate și totul se reduce la o toaletă ecologică infectă. Este lesne de înțeles că nici una din cerințe nu este respectată. Să trecem mai departe, deoarece lista neregulilor nu s-a încheiat.
Afară e vopsit gardul…
…însă înăuntru e jale. Încă înainte de a intra în local putem să studiem de pe gard câteva oferte din meniu. Totul este “ofertă specială”, la un preț de chilipir și fără concurență. Doar că, surpriză! Oferta nu este atât de senzațională pe cât pare. Asta deoarece gramajele sunt mici, iar clienții au parte de o surpriză neplăcută. Însă e prea târziu. De fapt, din meniu lipsește cu desăvârșire afișarea gramajului. Doar în cazul băuturilor alcoolice mai găsim astfel de specificări. Deci și la capitolul “informarea clienților” Maior are lipsuri serioase.
Servirea lasă, la rândul ei, de dorit, așa că, de multe ori, cei care au avut ideea neinspirată de a alege această terasă, sunt nevoiți să aștepte mai bine de o jumătate de oră până li se ia comanda și cam tot atâta până când trebuie să plătească.
Poate vă întrebați cât de des și cu câtă exigență este controlată terasa lui Maior de organele abilitate. Nu des, vă garantăm noi. Dar pentru toate există un început și un…sfârșit.



